DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 România - Direcţia Naţională Anticorupţie - Comunicat de presă - hotărâri definitive de condamnare

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 451 din 11 mai 2012, Curtea de Apel Braşov a hotărât următoarele:

Condamnarea inculpatului VIŞAN NICOLAE, administrator al SC Torpi 2000 SRL, la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendare condiţionată, pe un termen de încercare de 4 ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor şi schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor.

Condamnarea inculpatului KORODI JANOS, administrator al SC Alimentaţie Publică Apollo SRL, la pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare cu suspendare condiţionată, pe un termen de încercare de 3 ani şi 10 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor.

Obligă în solidar inculpaţii Korodi Janoş şi Vişan Nicolae, pe inculpatul Korodi Janoş şi în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. Alimentaţie Publică Apollo SRL Sf. Gheorghe prin lichidator iar pe inculpatul Vişan Nicolae şi în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. Torpi 2000 SRL Sf. Gheorghe la plata către partea civilă Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei a sumei de 101.047 lei cu titlu de despăgubiri civile la care se adaugă dobânzile calculate până la data achitării integrale a debitului.
Obligă în solidar inculpatul Vişan Nicolae şi partea responsabilă civilmente S.C. Torpi 2000 SRL Sf. Gheorghe la plata către partea civilă Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei a sumei de 34.938 lei cu titlu de despăgubiri civile la care se adaugă dobânzile calculate până la data achitării integrale a debitului.
Obligă pe inculpaţii Korodi Janos şi Vişan Nicolae, pe cel din urmă în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. TORPI 2000 S.R.L., să plătească statului suma de câte 855 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

DEFINITIVĂ

Inculpaţii au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Braşov la data de 29 septembrie 2009.


BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE



Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.