DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 1.201 din 18 aprilie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a menținut decizia Curții de Apel București care a hotărât următoarele:

Condamnarea inculpaților PANĂ ZAMFIR, comisar șef divizie în cadrul Gărzii Financiare – Secția Județeană Călărași și COLĂCEL LUCIAN, comisar în cadrul Gărzii Financiare – Secția Județeană Călărași, la pedepse de câte 2 ani închisoare în regim de detenție pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

Instanța a interzis ambilor inculpați, atât pe perioada executării pedepsei, cât și timp de 2 ani după executare, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și cel de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
Obligă pe fiecare inculpat la câte 3.500 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial București la data de 28 septembrie 2011 (comunicatul nr. 593/VIII/3 din data de 30 septembrie 2011).

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.