DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 528 din 12 aprilie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia a hotărât următoarele:

Condamnarea inculpatului OLTEANU GHEORGHE, director al Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Prahova, la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de încercare de 6 ani, pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni: abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecințe deosebit de grave, abuz în serviciu contra intereselor publice, acordarea de subvenții cu încălcarea legii, neurmărirea, conform legii, a destinațiilor subvențiilor și utilizarea subvențiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, precum și utilizarea în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice sau care urmează să fie rambursate din fonduri publice.
Instanța a interzis inculpatului, timp de un an după executarea pedepsei principale, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

Condamnarea inculpatului BĂRDĂUȘ TRAIAN, cotabilul șef al Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Prahova, la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de încercare de 5 ani, pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni: complicitate la infracțiunea de acordare de subvenții cu încălcarea legii, complicitate la infracțiunea de utilizare în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice sau care urmează să fie rambursate din fonduri publice, complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecințe deosebit de grave. Instanța a interzis inculpatului, timp de un an după executarea pedepsei principale, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

Condamnarea inculpatului STĂTULESCU BOGDAN FLORIN, reprezentant al unei societăți comerciale, la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendare condiționată, pe un termen de încercare de 4 ani, pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni: complicitate la infracțiunea de acordare de subvenții cu încălcarea legii și complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecințe deosebit de grave.
Condamnarea inculpaților IANCU VIORICA și ȘTEFAN MARIN, reprezentanți ai unor societăți comerciale, la pedepse de câte un an închisoare cu suspendare condiționată, pe un termen de încercare de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de utilizare a subvențiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, precum și utilizarea în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice sau care urmează să fie rambursate din fonduri publice.

Condamnarea inculpatului TRIF COSTEL, reprezentant al unei societăți comerciale, la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare cu suspendare condiționată, pe un termen de încercare de 3 ani și 6 luni, pentru complicitate la infracțiunea de utilizare a subvențiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, precum și utilizarea în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice sau care urmează să fie rambursate din fonduri publice.

Încetarea procesului penal față de inculpații: CERNICA MINODORA, DINU RUXANDRA EUGENIA, ȘTEFAN IONUŢ, ANGHELINA MĂDĂLINA, GOJNEA LILIANA, reprezentanți ai mai multor societăți comerciale, ca urmare a intervenirii prescripției penale a infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Obligă în solidar pe inculpații Olteanu Gheorghe, Bărdăuș Traian și Stătulescu Bogdan și partea responsabilă civilmente S.C. Build Nova S.R.L. la plata sumei de 33.513,6 lei către partea civilă Ministerul Agriculturii Pădurilor și Dezvoltărilor Rurale - Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Prahova cu titlu de despăgubiri materiale plus majorări de întârziere (dobânzi și penalități de întârziere) aferente acestor sume până la data achitării efective a debitului.
Admite acțiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Agriculturii Pădurilor și Dezvoltărilor Rurale- Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Prahova și în consecință obligă în solidar pe inculpații Olteanu Gheorghe, Bărdăuș Traian și Stătulescu Bogdan și partea responsabilă civilmente S.C. Merced S.R.L. la plata sumei de 111.739,9 lei către partea civilă cu titlu de despăgubiri materiale plus majorări de întârziere (dobânzi și penalități de întârziere) aferente acestor sume până la data achitării efective a debitului.

Obligă inculpații în solidar cu părțile responsabile civilmente la câte 500 lei cheltuieli judiciare către stat.

Obligă pe inculpata Cernică Minodora, partea responsabilă civilmente SC MERCED SRL și SC Suport Colect SRL București în calitate de cesionar al creanțelor și drepturilor procesuale ale părții civile Banca Comercială Română SA să plătească statului suma de câte 1.200 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești la data de 25 mai 2005 (comunicatul nr. 303 din data de 25 mai 2005).

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.