IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
România - Direcţia Naţională Anticorupţie - Comunicat de presă - hotărâri definitive de condamnare
COMUNICAT
Prin decizia penală nr. 758 din 15 martie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât următoarele:
Condamnarea inculpatului MIRICĂ DUMITRU, şef al Serviciului contestaţii din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (D.G.F.P.) Galaţi, la pedeapsa de 2 ani închisoare în regim de detenţie pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. Instanţa a interzis inculpatului, atât pe perioada executării pedepsei cât şi timp de 2 ani după executare, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii.
Obligă pe inculpatul Mirică Dumitru la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
DEFINITIVĂ
Inculpatul a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Galaţi la data de 29 august 2011 (comunicatul nr. 537/VIII/3 din data de 31 august 2011).
BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informațiecomunicate de presă din
31 august 2011