DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 România - Direcţia Naţională Anticorupţie - Comunicat de presă - hotărâri definitive de condamnare

COMUNICAT


Prin decizia penală nr.359 din 8 martie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia a hotărât următoarele:
Condamnarea inculpatului Neagu Ilie, administrator de drept, iar ulterior de fapt al SC Bixoil SRL Apoldu de Jos, jud. Sibiu la o pedeapsă de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată.
Instanţa a interzis inculpatului, pe perioada executării pedepsei şi timp de 2 ani după executarea pedepsei următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii.
Obligă inculpatul să plătească, cu titlu de despăgubiri materiale, următoarele sume: 5.239.428 de lei Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Judeţului Sibiu şi 7.156.917 lei Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov.

Obligă inculpatul la plata sumei de 350 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

DEFINITIVĂ


BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE



Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.