DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 România - Direcţia Naţională Anticorupţie - Comunicat de presă - hotărâri definitive de condamnare

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 222 din 29 februarie 2012, Curtea de Apel Constanţa a hotărât următoarele:

Condamnarea inculpatului MOGA SEBASTIAN NICOLAE, administrator al SC HIDRO CONSTRUCT GENERAL SRL Medgidia, la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată. Instanţa a interzis inculpatului, atât pe perioada executării pedepsei cât şi timp de 3 ani după executare, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii.

Admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român - Ministerul Economiei şi Finanţelor - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa şi obligă inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC HIDRO CONSTRUCT GENERAL SRL Medgidia prin lichidator judiciar CONTINVEST INSOLVENŢĂ SPRL, la plata sumei de 4.670.208,54 lei cu titlu de daune materiale către partea civilă.
Instituie sechestrul asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare, ale inculpatului Moga Sebastian Nicolae şi părţii responsabile civilmente SC HIDRO CONSTRUCT GENERAL SRL Medgidia prin lichidator judiciar CONTINVEST INSOLVENŢĂ SPRL, până la concurenţa cuantumului despăgubirilor civile stabilite.
Obligă inculpatul Moga Sebastian Nicolae la plata sumei de 7000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

DEFINITIVĂ

Inculpatul a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa la data de 24 septembrie 2010 (comunicatul nr. 379/VIII/3 din data de 29 septembrie 2010).


BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE



Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 29 septembrie 2010