DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT

Prin decizia penală nr. 1160 din 21 decembrie 2011, Curtea de Apel Constanţa a hotărât următoarele:

Condamnarea inculpatului CÎRLIGERU COSTIN RĂZVAN, asociat unic şi administrator la SC AGROPET CONSTRUCT SRL Constanţa, la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de uz de fals şi a două infracţiuni de evaziune fiscală.

Condamnarea inculpatului CORODEA VALERICĂ, administrator la SC AGROPET CONSTRUCT SRL Constanţa, la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de uz de fals şi evaziune fiscală, ambele în formă continuată.

Faţă de ambii inculpaţi, instanţa a interzis, atât pe perioada executării pedepselor cât şi timp de 2 ani după executare, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii.

Obligă în solidar pe inculpaţii Corodea Valerică şi Cîrligeru Costin-Răzvan la plata către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa a sumei de 3.484.159 lei cu titlu de daune materiale. Admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă SC PETROTEL –LUKOIL SA şi obligă în solidar pe ambii inculpaţi la plata sumei de 4.678.900,14 lei cu titlu de daune materiale.

Obligă pe inculpaţii Corodea Valerică şi Cîrligeru Costin-Răzvan la plata sumei de 7000 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

DEFINITIVĂ

Inculpaţii au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa la data de 24 decembrie 2009 (comunicatul nr. 1/VIII/3 din data de 5 ianuarie 2010).

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.