DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT

Prin sentinţa penală nr. 336 din 2 decembrie 2011, Curtea de Apel Timişoara, ca urmare a admiterii cererii de judecare potrivit procedurii simplificate formulate de inculpaţii Simu Ionuţ Sergiu şi Dăgăliţă Ion în dosarul „Mită la P.T.F Naidăş”, a hotărât următoarele:
Condamnă pe inculpatul DĂGĂLIŢĂ ION, agent de poliţie de frontieră, la 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere pe un termen de încercare de 7 ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită în formă continuată şi aderare la un grup infracţional organizat.
De asemenea, instanţa a mai interzis, pe o durată de 2 ani, exercitarea următoarelor drepturi: a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate, de natura aceleia de care s-au folosit pentru săvârşirea infracţiunii.

Condamnă pe inculpatul SIMU IONUŢ SERGIU la 2 ani închisoare cu suspendare condiţionată pe un termen de încercare de 4 ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită şi aderare la un grup infracţional organizat.
Obligă fiecare inculpat la plata sumei de 8000 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a dispus disjungerea cauzei în ceea ce îi priveşte pe ceilalţi 53 de inculpaţi trimiţi în judecată în dosarul „Mită la P.T.F Naidăş”, cauză aflată în curs de judecare pe rolul Curţii de Apel Timişoara.

DEFINITIVĂ

Inculpaţii au fost trimişi în judecată la data de 17 mai 2011 (comunicat 339/VIII/3 din 19 mai 2011).

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.