DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 29 noiembrie 2011
Nr. 778/VIII/3

COMUNICAT

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bucureşti – Biroul Teritorial Slobozia au dispus trimiterea în judecată a inculpatului MANOLE VASILE, primar al comunei Frăsinet, judeţul Călăraşi, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de luare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

În cursul lunii august 2010, inculpatul Manole Vasile, primar al comunei Frăsinet, judeţul Călăraşi, a pretins de la un denunţător, reprezentant al unei societăţi comerciale care executa lucrările de alimentare cu apă în comună, 10% din valoarea totală a contractului de lucrări încheiat. Banii au fost pretinşi cu titlu de mită pentru ca, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, inculpatul Manole Vasile să aprobe decontarea facturilor aferente executării acestor lucrări şi plata efectivă a lucrărilor.
Din suma pretinsă, în perioada august 2010 – octombrie 2011, inculpatul Manole Vasile a primit de la denunţător, în trei tranşe, suma totală de 118.100 lei.
În vederea confiscării, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra unui imobil aparţinând inculpatului.
La data de 5 octombrie 2011, Tribunalul Ialomiţa a dispus arestarea preventivă a inculpatului Manole Vasile pe un termen de 29 de zile ( comunicatul nr. 601/VIII/3 din data de 5 octombrie 2011). La data de 17 octombrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a dispus cercetarea în stare de libertate a inculpatului Manole Vasile.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Călăraşi.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.


BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte legături de la această informație

comunicate-hotărâri de condamnare din 24 ianuarie 2014