DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 România - Direcţia Naţională Anticorupţie - Comunicat de presă - hotărâri definitive de condamnare

COMUNICAT

Prin decizia penală nr. 4059 din 17 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât următoarele:

Condamnarea inculpaţilor CÎRCIU VASILE, inspector vamal asistent în cadrul Biroului Vamal Sighet şi ŢIPLEA IOAN, controlor vamal superior în cadrul Biroului Vamal Sighet, la pedepse de câte 2 ani închisoare cu suspendare condiţionată, pe un termen de încercare de 4 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată.
Instanţa a interzis ambilor inculpaţi, timp de 1 an după executarea pedepsei principale, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.
Obligă pe inculpatul Cîrciu Vasile să restituie martorului echivalentul în lei al sumei de 100 euro iar pe inculpatul Ţiplea Ioan să restituie aceluiaşi martor echivalentul în lei al sumei de 600 euro.
Confiscă în favoarea statului şi obligă pe inculpaţi la plata unor sume de bani, după cum urmează:
- Cîrciu Vasile: echivalentul în lei la data plăţii al sumei de 175 euro şi suma de 5690 lei,
- Ţiplea Ioan: echivalentul în lei la data plăţii al sumei de 25 euro şi suma de 1950 lei.
Obligă pe fiecare inculpat să plătească statului suma de câte 2.140 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

DEFINITIVĂ

Inculpaţii au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj la data de 20 decembrie 2006.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE



Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 27 decembrie 2006