DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 5 octombrie 2011
Nr. 603/VIII/3

BULETIN DE PRESĂ

Biroul de Informare şi Relaţii Publice a întocmit o sinteză a cauzelor finalizate de procurorii anticorupţie în luna septembrie 2011, altele decât cele deja mediatizate prin intermediul comunicatelor de presă:

1. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată a inculpatului MAIER SABIN, administrator la SC Cente SRL Baia Mare, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

La data de 30 noiembrie 2004, Ministerul Integrării Europene, Agenţia de Dezvoltare Regională Nord – Vest Cluj Napoca şi SC Cente SRL (firmă cu obiect de activitate arhitectură, inginerie şi servicii de consultanţă tehnică) au încheiat un contract de finanţare nerambursabilă în cadrul programului PHARE 2002 ce are ca obiect punerea în practică a proiectului intitulat ,,C.L.C.I. – Centru Local Construcţii Industriale”. Proiectul viza înfiinţarea unui centru de formare profesională a adulţilor pentru instruirea unui număr de 70 de persoane provenite din rândul personalului disponibilizat din industria grea (minerit, metalurgie) în meseriile din domeniul construcţiilor industriale.
În derularea acestui program, inculpatul Maier Sabin, în calitate de administrator al SC Cente SRL şi de reprezentant legal al proiectului, în perioada 25 iulie 2005 - 17 mai 2006, a schimbat destinaţia sumei totale de 117.970,20 lei (aproximativ 33.137 de euro) obţinute din fondurile nerambursabile obţinute cu titlu de avans. Banii au fost cheltuiţi în scopuri care nu au legătură cu obiectul contractului, inculpatul dispunând plăţi către mai multe societăţi comerciale, către bugetul de stat, bugetul asigurărilor de şomaj şi persoane fizice.
Nu au fost identificate bunuri în proprietatea inculpatului Maier Sabin pentru ca procurorii să instituie măsuri asigurătorii în vederea recuperării pagubei create.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Judecătoria Baia Mare.

2. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Braşov au dispus trimiterea în judecată a inculpatului DAMO DESIDERIU, preşedinte al Composesoratului Hammas Dobolii de Sus, judeţul Covasna, în sarcina căruia s-au reţinut următoarele infracţiuni:

- instigare la infracţiunea de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea sau în numele lor,
- infracţiunea de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea sau în numele lor.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

La data de 16 mai 2008, inculpatul Damo Desideriu, în calitate de preşedinte al Composesoratului Hammas Dobolii de Sus, judeţul Covasna, l-a determinat pe un angajat al Composesoratului să completeze documentaţia necesară obţinerii de subvenţii din Fondul European pentru Garantare în Agricultură (F.E.G.A.) pentru suprafaţa de 33 de hectare de păşune proprietatea Composesoratului. În cuprinsul documentaţiei, acesta a menţionat în fals că suprafaţa este utilizată efectiv de composesorat, ca proprietar, nedeclarând că aceasta este arendată unei persoane fizice, aspect care, dacă ar fi fost cunoscut de reprezentanţii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură - Centrul Judeţean Covasna, ar fi dus la respingerea cererii. În această modalitate, Composesoratul, ce are ca obiect de activitate administrarea, exploatarea, valorificarea şi prelucrarea masei lemnoase, a obţinut pe nedrept suma de 7.313,98 lei provenită din Fondul European pentru Garantare în Agricultură (F.E.G.A.).
De asemenea, la data de 13 martie 2009, inculpatul Damo Desideriu, în calitate de preşedinte al aceluiaşi Composesorat, a completat personal, în numele Composesoratului, o declaraţie similară pentru campania din anul 2009, în care a inserat aceleaşi date inexacte ca în anul 2008, obţinând pe nedrept suma de 9899,47 lei provenită din F.E.G.A.
Banii obţinuţi din subvenţii nu au fost folosiţi de Composesorat pentru întreţinerea terenului în bune condiţii agricole şi de mediu, ci pentru alte cheltuieli, cum ar fi plata dividendelor membrilor Composesoratului, plata unor servicii sau a impozitelor, etc.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură s-a constituit parte civilă cu suma de 17.298,88 lei.

În vederea recuperării acestei pagube, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unui imobil proprietatea inculpatului Damo Desideriu.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Judecătoria Sfântu Gheorghe.

3. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

CARRUGGIO VINCENZO, cetăţean italian, asociat unic şi administrator la S.C. VIATRANS SERV S.R.L, în sarcina căruia s-au reţinut următoarele infracţiuni:
- evaziune fiscală, în formă continuată,
- spălare de bani, în formă continuată,
- delapidare, în formă continuată,
- fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată,
- asociere pentru săvârşirea de infracţiuni;
CARRUGGIO ALBERTO, administrator la SC DUECI S.R.L. şi RICCIARDI VITTORIO, asociat şi administrator la S.C. AMOTRANS INTERNATIONAL S.R.L. şi S.C. TECMER S.R.L., cetăţeni italieni, în sarcina cărora s-au reţinut următoarele infracţiuni:
- complicitate la evaziune fiscală în formă continuată,
- spălare de bani în formă continuată,
- fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată,
- complicitate la delapidare în formă continuată,
- asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

În perioada mai 2003 – decembrie 2005, inculpatul Carruggio Vincenzo, în calitate de administrator la S.C. VIATRANS SERV S.R.L., pe baza unor documente contabile false, a înregistrat în evidenţele contabile ale acestei firme mai multe cheltuieli nereale sub pretextul efectuării unor operaţiuni comerciale inexistente în realitate, cum ar fi închirierea de utilaje şi mijloace de transport sau servicii de asistenţă din partea firmelor reprezentate de inculpaţii Carruggio Alberto şi Ricciardi Vittorio. Aceste acte s-au realizat în scopul sustragerii de la plata unor obligaţii fiscale către bugetul de stat în sumă de 6.123.553 lei, echivalentul a 1.665.321,31 euro, reprezentând impozit pe profit şi TVA.
De asemenea, în aceeaşi perioadă, inculpaţii Carruggio Vincenzo, Carruggio Alberto şi Ricciardi Vittorio şi-au însuşit, pe nedrept, din conturile firmelor pe care le reprezentau suma totală de 3.800.838 euro pe care au transferat-o în conturile din Italia ale S.C. DUECI S.R.L. pe baza unor operaţiuni comerciale fictive, cunoscând că aceşti bani provin din infracţiuni de evaziune fiscală. Pentru a crea aparenţa de legalitate a acestor operaţiuni, inculpaţii au întocmit în fals 111 facturi fiscale şi mai multe contracte pe care le-au evidenţiat în contabilitatea firmelor implicate în circuit.
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă cu suma totală de 10.451.178 lei reprezentând impozit pe profit, TVA şi majorări şi penalităţi de întârziere.Nu au fost identificate bunuri mobile sau imobile care să poată fi indisponibilizate sau valorificate în vederea recuperării acestei pagube.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Cluj.

4. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Galaţi au dispus trimiterea în judecată a două persoane juridice, după cum urmează:

S.C. TRALMA S.R.L. Corod, judeţul Galaţi, persoană juridică română, cu capital privat, în sarcina căreia s-au reţinut următoarele infracţiuni:
- complicitate la infracţiunea de luare de mită şi
- dare de mită şi

S.C. MOBILZONE S.R.L. Bârlad, judeţul Vaslui, persoană juridică română, cu capital privat, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de dare de mită, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

În cursul anilor 2009-2010, inculpatul Băiculescu Vasile, în calitate de primar al comunei Brăhăşeşti, jud. Galaţi, a pretins şi primit de la administratorul unei societăţi comerciale din Galaţi, denunţător în cauză, suma de 35.000 lei şi efectuarea de lucrări suplimentare faţă de contractele încheiate cu consiliul local al comunei Brăhăşeşti jud. Galaţi, lucrări în valoare de 72.873,69 lei. Banii şi lucrările au fost pretinse pentru ca, în calitatea sa de primar al comunei, inculpatul să recepţioneze lucrările executate de firma respectivă, să accepte la plată facturile emise şi să aprobe plata sumelor necesare onorării acestor facturi. În activitatea de pretindere, în perioada septembrie – octombrie 2010, Băiculescu Vasile a fost sprijinit de inculpatul Peneoaşu Marcel, administratorul S.C. TRALMA S.R.L. Corod, jud. Galaţi, care a acceptat ca suma de 35.000 de lei să fie remisă primarului prin intermediul său, în condiţiile în care, la solicitarea primarului, S.C. TRALMA S.R.L subcontractase o parte din lucrările societăţii administrate de persoana denunţătoare.
La data de 4 octombrie 2010, inculpatul Băiculescu Vasile a fost prins în flagrant delict imediat după ce a primit de la persoana denunţătoare, suma de 35.000 lei în scopul menţionat mai sus.
De asemenea, în aceeaşi perioadă, 2009-2010, Băiculescu Vasile a pretins şi primit de la inculpatul Peneoaşu Marcel suma de 21.000 lei în acelaşi scop ca cel menţionat mai sus.
În cursul anilor 2008-2009, Băiculescu Vasile a pretins suma de 16.500 de lei de la inculpatul Iamandi-Răianu Marius, administratorul SC MOBILZONE SRL Bârlad, jud. Vaslui şi l-a determinat pe acesta din urmă să-i dea suma de 1.500 lei inculpatei Pleşcan Iuliana, secretar la Primăria comunei Brăhăşeşti. Sumele de bani au fost pretinse pentru ca cei doi funcţionari publici să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu constând în recepţionarea lucrărilor executate de firma SC MOBILZONE SRL, acceptarea la plată a facturilor emise şi plata efectivă a acestora, în condiţiile în care societatea comercială încheiase contracte de execuţie de lucrări cu Primăria Brăhăşeşti. Din banii pretinşi, Băiculescu Vasile a primit suma de 8.500 de lei, iar Pleşcan Iuliana suma de 1.500 de lei.
Inculpatele S.C. TRALMA S.R.L. şi S.C. MOBILZONE S.R.L au ca obiect principal de activitate lucrări de construcţii a clădirilor şi a drumurilor.

În cauză, procurorii au luat măsuri asigurătorii prin instituirea sechestrului asupra bunurilor imobile şi mobile aparţinând inculpaţilor Băiculescu Vasile, Peneoaşu Marcel, Iamandi-Răianu Marius şi Pleşcan Iuliana. De asemenea, au fost indisponibilizate două terenuri aparţinând S.C. TRALMA S.R.L.
În privinţa inculpatei S.C. MOBILZONE S.R.L., nu s-au putut lua măsuri asigurătorii deoarece, din verificările efectuate, a rezultat că nu deţine bunuri.

La datele de 6, respectiv 14 octombrie 2010, inculpaţii Băiculescu Vasile şi Peneoaşu Marcel au fost arestaţi preventiv pe termen de 29 de zile de Tribunalul Galaţi. Iamandi – Răianu Marius a fost arestat de aceeaşi instanţă şi pe aceeaşi perioadă la data de 12 noiembrie 2010, iar la 19 noiembrie 2010, Curtea de Apel Galaţi a luat faţă de acesta măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara pe o durată de 30 de zile.

Prezentul dosar penal s-a constituit prin disjungere din cauza penală în care au fost cercetaţi şi trimişi în judecată inculpaţii: Băiculescu Vasile, Iamandi-Răianu Marius, Peneoaşu Marcel şi Pleşcan Iuliana (comunicatul nr. 693/VIII/3 din 16 decembrie 2010). Prin rechizitoriu, în interesul înfăptuirii actului de justiţie, procurorii DNA au solicitat instanţei de judecată reunirea acestei cauze cu cea prin care au fost trimişi în judecată inculpaţii menţionaţi anterior.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Galaţi.

În legătură cu cele patru dosare penale menţionate mai sus, precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.


BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte legături de la această informație

comunicate-hotărâri de condamnare din 06 decembrie 2018