IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
DOSAR NR. 2494/1748/2008 (1743/2010)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREŞTI SECŢIA A II A PENALĂ ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 1713/R
Şedinţa publică de la 28 octombrie 2010
[...]
CURTEA,
Asupra recursului penal de faţă.
Prin sentinţa penală nr. 204/20.11.2009 pronunţată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr. 2494/1748/2008, s-au hotărât următoarele:
În baza art. 9 alin. 1 lit. b şi alin. 3 din Legea nr. 241/2005, a fost condamnat inculpatul N M D, la pedeapsa de 6 (şase) ani închisoare.
În baza art. 71 Cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a, b Cod penal.
În baza art. 65 alin. 2 Cod penal, s-a interzis inculpatului dreptul de a fi administrator la societate comercială pe o perioadă de 5 ani, pedeapsă complementară ce se execută după executarea pedepsei de 6 ani închisoare.
S-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Ilfov şi a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC RO VA GRUP SRL să plătească părţii civile suma de 6.231.880 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat.
În baza art. 191 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 2000 lei, inclusiv cele din faza de urmărire penală.
Prin Rechizitoriul din 19 06 2008 emis de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bucureşti în dosarul nr. 27/P/2008, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului N M D, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin.1 lit.b şi alin.3 din Legea nr. 241/2005.
În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: declaraţia învinuitului N M D (filele 36-40); declaraţiile olografe ale învinuitului N M D (filele 42-48); adresă către D.I.T.L. – Sector 1 (fila 49); adresa nr.279406 din 17.06.2008 a D.I.T.L. sector 1 (fila 50); declaraţiile martorilor N A I, G E, C P, V G, B N R, C S (filele 51-80), declaraţia olografă M A C însoţită de documentele depuse (filele 81-90), declaraţia olografă S D L (filele 91,92), împuternicire avocaţială nr.272960, avocat C D (fila 93), declaraţia olografă a doamnei avocat C D (filele 94, 95), raport de constatare tehnico-ştiinţifică, întocmit de specialist C F (filele 122-145), adresa nr.111 din 5.03.2008 a S.C. T R SRL (filele 185-186), adresa Oficiului Registrului Comerţului Ilfov de pe lângă Tribunalul Bucureşti nr.12375 din 24.04.2008, însoţită de documente anexe (filele 188-225), adresa din 7.03.2008 a D.N.A. – Serviciul Teritorial Bucureşti către S.C. M P SRL (fila 226), adresa din 10.03.2008 a S.C. M P SRL (filele 227-251), documente transmise de către S.C. T SRL (filele 252-262), adresa DJ/10474 din 5.06.2008 a BANCA – Direcţia Juridică, însoţită de documente anexă (filele 265-289)
Instanţa de fond a reţinut că luna ianuarie 2005, a fost înfiinţată SC R V G SRL, cu sediul în comuna Vidra, sat Creţeşti, judeţul Ilfov, avându-l ca asociat unic şi administrator pe numitul D N, cu obiect principal de activitate fabricarea băuturilor alcoolice.
La data de 05.06.2006 între numitul D N, în calitate de cedent şi inculpatul N M D, în calitate de cesionar, s-a încheiat contractul de cesiune nr. 19/05.07.2006, prin care primul cesionează inculpatului 45% din capitalul social al SC R V G SRL, întocmindu-se şi un act adiţional prin care inculpatul a fost numit în funcţia de administrator al societăţii.
La data cesiunii, SC R V G SRL deţinea licenţă de fabricaţie pentru atestarea dreptului de a desfăşura activităţi în domeniul producţiei de produse alimentare – seria A nr. 07826/17.02.2005 eliberată de M.A.A. – D.G.A.A. a Judeţului Ilfov, prin care se atesta capacitatea societăţii de a desfăşura activităţi de producţie în domeniu – fabricarea băuturilor spirtoase, respectiv votcă – 30%, 28%, 25%, 22% şi rom - 30%, 28%, 25%, 22%, precum şi licenţă de fabricaţie pentru atestarea dreptului de a desfăşura activităţi în domeniul producţiei de produse alimentare – seria A nr. 07827/17.02.2005 eliberată de M.A.A. – D.G.A.A. a Judeţului Ilfov, care atesta capacitatea societăţii de a desfăşura activităţi de producţiei în domeniul - fabricarea băuturilor spirtoase, respectiv lichior de diverse arome – 22% şi 20%.
De asemenea, în vederea îndeplinirii obiectului de activitate, societatea a fost autorizată ca antrepozit fiscal de producţie a băuturilor spirtoase, conform autorizaţiei nr. 755/22.07.2005 emisă de Comisia pentru Autorizarea Antrepozitelor Fiscale şi a importatorilor de produse accizabile supuse marcării din cadrul M.F.P.
Autorizaţia de antrepozit fiscal a fost revocată la data de 17.02.2006 pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 183 lit. b, i1 şi j din Legea nr. 571/2003 şi pct. 12 alin. 1 din HG nr. 44/2004.
Prin sentinţa civilă nr. 11712/2006 a Curţii de Apel Bucureşti s-a dispus suspendarea deciziei de revocare a autorizaţiei.
Inculpatul, în realizarea obiectului de activitate a societăţii, avea obligaţia să respecte dispoziţiile codului fiscal.
Astfel, potrivit art. 162 Cod fiscal: „accizele armonizate sunt taxe speciale de consum care se datorează bugetului de stat pentru următoarele produse provenite din producţia internă sau din import: bere, vinuri ... produse intermediare, alcool etilic...”.
Potrivit art. 163 Cod fiscal: „produsele accizabile sunt prevăzute la art. 162; producţia de produse accizabile reprezintă orice operaţiune prin care aceste produse sunt fabricate, procesate sau modificate, sub orice formă; antrepozitul fiscal este locul aflat sub controlul autorităţii fiscale competente, unde produsele accizabile sunt produse transformate, deţinute, primite sau expediate în regim suspensiv de către antrepozitul autorizat...; antrepozitul autorizat este persoană fizică sau juridică autorizată în exercitarea activităţii acesteia, să producă, să transforme, să primească şi să expedieze produse accizabile într-un antrepozit fiscal”.
Potrivit art. 164 Cod fiscal: „produsele prevăzute la art. 162 Cod fiscal sunt supuse accizelor în momentul producerii lor în România, sau la momentul importurilor în ţară”.
Potrivit art. 165 Cod fiscal: „acciza este exigibilă în momentul eliberării pentru consum sau când se constată pierderi sau lipsuri de produse accizabile”.
Potrivit art. 187 Cod fiscal: „orice antreprenor autorizat obligat la plata accizelor, poartă răspunderea pentru calcularea corectă şi plata la termenul legal a accizelor către bugetul de stat şi pentru depunerea la termenul legal a declaraţiilor de accize la autoritatea fiscală competentă”.
Potrivit art. 203 Cod fiscal: „responsabilitatea marcării produselor accizabile” revine antrepozitarilor autorizaţi sau importatorilor”.
Potrivit art. 204 Cod fiscal: ”marcarea produselor se efectuează prin timbre şi banderole”.
Potrivit art. 192 Cod fiscal: „pentru orice produs accizabil, acciza devine exigibilă la data la care produsul este eliberat pentru consumul din România”.
Potrivit art. 193 Cod fiscal: „accizele sunt venituri la bugetul de stat, termenul de plata al acestora este până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care acciza devine exigibilă”.
Analizând aceste dispoziţii legale, a rezultat că inculpatul, în calitate de administrator al SC R V G SRL, înainte de a introduce în consum băuturile alcoolice fabricate, avea următoarele obligaţii:
- să solicite banderole de marcare de la autoritatea fiscală competentă;
- să facă dovada plăţii accizelor către bugetul de stat, la solicitarea banderolelor de marcare;
- să marcheze produsele comercializate la eliberarea acestora;
- să depună la autoritatea fiscală competentă declaraţia de accize până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei la care se referă declaraţia.
În luna septembrie 2006, societatea administrată de inculpat a început activitatea de producţie a băuturilor spirtoase, sens în care a achiziţionat materia primă necesară de la furnizorii SC T SRL Vâlcea şi SC M P SRL Măgurele, judeţul Ilfov, fiind încheiat cu aceste societăţi contracte comerciale având ca obiect vânzare-cumpărare de alcool etilic alimentar cu o concentraţie alcoolică minimă 96%.
În baza acestor contracte comerciale, inculpatul a asigurat aprovizionarea societăţii cu o cantitate de 150.750 litri alcool rafinat 96%, în sumă de 754.309,59 lei, aşa cum rezultă din cele cinci facturi fiscale încheiate cu cele două societăţi în perioada 08.09.2006 – 06.10.2006, societatea administrată de inculpat achitând numai o parte din contravaloarea materiei prime prin ordine de plată, respectiv suma de 495.984,39 lei.
Ulterior, în perioada 02.10 – 08.10.2006, inculpatul, în calitate de administrator al SC R V G SRL, a produs şi a livrat către diverşi beneficiari cantitatea totală de 936.880 litri de băutură spirtoasă cu aromă de votcă 14,5% îmbuteliată în PET-uri de 5 l, nemarcate cu banderole de marcare şi fără a plăti accizele bugetului de stat, încălcând prevederile art. 202 alin. 3 din Codul fiscal.
Astfel, în perioada sus menţionată, inculpatul a emis un număr de 44 facturi fiscale în valoare totală de 6.131.879,6 lei către trei societăţi comerciale, după cum urmează: 15 facturi către SC C SRL Teleorman; 14 facturi către SC V SRL Teleorman; 15 facturi către SC M & G D C SRL Bucureşti.
În perioada 01.08.2006 – 31.12.2006, societatea administrată de inculpat a realizat venituri în sumă de 1.552.774,35 lei, în urma emiterii facturilor către cele trei societăţi.
În urma unui incendiu care a avut loc la data de 06.10.2006 la punctul de lucru al societăţii din satul Creţeşti, comuna Vidra, judeţul Ilfov, au fost distruse diverse bunuri, motiv pentru care au fost efectuate verificări la antrepozitul fiscal de producţie băuturi alcoolice de către inspectori din cadrul DGFP Ilfov, iar în urma constatărilor efectuate au fost sesizate organele de urmărire penală, în vederea efectuării de cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.
Prin comercializarea băuturilor alcoolice, SC R V G SRL a prejudiciat bugetul de stat cu suma de 3.600.065 lei, echivalentul a 1.018.089 euro, calculat la un schimb de 3,5361 lei pentru un euro, ca urmare a neevidenţierii în contabilitatea societăţii a accizelor datorate bugetului de stat şi a nedeclarării şi plăţii acestora către autoritatea competentă.
Conform art. 221 alin. 5 din Codul fiscal, plata accizelor la bugetul de stat trebuia efectuată până cel mai târziu la data eliberării banderolelor fiscale, în cazul de faţă aceasta nu putea fi mai târziu de data emiterii facturilor fiscale de comercializare a celor 936.880 litri de băutură aromată.
Facturile fiscale pentru comercializarea acestei cantităţi de băutură spirtoasă au fost emise în perioada 02 – 08.10.2006.
Fapta reţinută în sarcina inculpatului este dovedită şi prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică economico-financiară, din care rezultă faptul că nu s-au înregistrat în contabilitatea SC R V G SRL operaţiunile comerciale consemnate în facturile fiscale de achiziţie şi respectiv de vânzarea băuturilor alcoolice şi nici nu au fost depuse la organul fiscal deconturile de TVA, declaraţiile de impozit pe profit, bilanţul contabil şi contul de profit şi pierdere, încălcându-se prevederile art. 5 alin. 1, art. 28 alin. 4 şi 6 şi art. 35 alin. 1 lit. b din Legea 82/1991 republicată.
Relevantă în ceea ce priveşte comiterea faptelor de către inculpat este şi adresa nr. 2492/13.03.2008 emisă de Compania Naţională „Imprimeria Naţională” SA din care rezultă că SC R V G SRL nu figurează în baza de date a clienţilor cărora li s-au livrat marcaje pentru băuturi alcoolice, aşa cum a recunoscut şi inculpatul, fiind de necontestat faptul că acesta a comercializat băuturi alcoolice, fără banderole de marcare şi fără a plăti accizele datorate bugetului de stat.
Totodată, din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză a rezultat că societatea administrată de inculpat a derulat relaţii comerciale cu cele două societăţi, SC T SRL Vâlcea şi SC M P SRL Măgurele, judeţul Ilfov, de la care a achiziţionat materia primă necesară precum şi cu cele trei societăţi comerciale, respectiv SC C SRL Teleorman, SC V SRL Teleorman şi SC M & G D C SRL Bucureşti, cărora le-au fost livrate produsele finite.
În drept, fapta inculpatului, în calitate de administrator al SC R V G SRL de a comercializa cantitatea de 936.880 litri băutură spirtoasă cu aromă de votcă, fără banderole de marcare, sustrăgându-se de la plata accizelor datorate bugetului de stat în cuantum de 3.600.065 lei, echivalentul a 1.018.089 euro, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. 1 lit. b şi alin. 3 din Legea nr. 242/2005.
În ceea ce priveşte acţiunea civilă formulată de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ilfov, prin adresa nr. 113647/17.06.2008, aceasta s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 6.231.880 lei, din care accize în sumă de 3.600.065 lei, TVA în sumă de 980.079,65 lei, amendă în sumă de 100.000 lei, valoare venituri confiscate 1.551.735,35 lei.
La stabilirea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile art. 72 Codul penal cu privire la limitele speciale de pedeapsă, gradul de pericol social al faptei comise, persoana inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale şi a avut o comportare bună pe timpul procesului penal, recunoscând şi regretând comiterea faptei.
Astfel, în baza art. 9 alin. 1 lit. b şi alin. 3 din Legea nr.241/2005, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de 6 (şase) ani şi interzicerea drepturile prevăzute de art. 64 lit. a şi b Cod penal în condiţiile art. 71 Cod penal.
Totodată, în baza art. 65 alin. 2 Cod penal şi art. 9 alin. 1 din Legea nr. 241/2005 i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară de a nu fi administrator la societate comercială pe o perioadă de 5 ani, pedeapsă ce se execută după executarea pedepsei de 6 ani închisoare.
În baza art. 346 Cod procedură penală şi art. 998 – 999 Cod civil, a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Ilfov, aceasta fiind prejudiciată cu suma de bani cu care s-a constituit parte civilă, din cauza neîndeplinirii de către inculpat a obligaţiilor legale, aflat în culpă pentru producerea prejudiciului şi a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC R V G SRL, să plătească părţii civile contravaloarea prejudiciului cauzat.
În baza art. 191 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC R V G SRL la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, inclusiv cele din faza de urmărire penală.
Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi inculpatul N M D, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea apelului, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că hotărârea apelată este netemeinică sub aspectul aplicării pedepsei accesorii, având în vedere, pe de o parte, că aceasta nu a fost analizată şi prin prisma Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, a Protocoalelor adiţionale şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului care, în conformitate cu dispoziţiile art. 11 alin. 2 şi art. 20 din Constituţia României, fac parte din dreptul intern ca urmare a ratificării acestei Convenţii de către România prin Legea nr. 30/1994, iar pe de altă parte, s-a omis de către instanţă a-i aplica inculpatului N M D ca pedeapsă accesorie, interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 litera c Cod penal.
Astfel, potrivit art. 71 alin. (1) Cod penal, referitor la pedepsele accesorii, condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau a închisorii, atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. 1 literele a-c Cod penal, din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la terminarea executării pedepsei, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei. După cum se poate observa din examinarea art. 71 alin. (1) Cod penal, referitor la pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a alege şi de a fi ales, rezultă că aceasta se aplică de drept, odată cu pronunţarea unei pedepse privative de libertate pentru comiterea unei infracţiuni.
Deci, pedeapsa accesorie referitoare la interdicţia de a alege şi de a fi ales operează, prin urmare, chiar dacă instanţa omite să o menţioneze în hotărâre.
Din acest punct de vedere, dispoziţiile art. 71 alin. 1 Cod penal raportat la art. 64 Cod penal aduc atingere dreptului la alegeri libere, garantat prin Protocolul nr. 1 al Convenţiei întrucât prin formula: „atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. 1 literele a-c Cod penal", restrâng în mod automat şi nediferenţiat drepturile electorale ale condamnaţilor la închisoare, fără a examina proporţionalitatea măsurii de limitare a acestor drepturi fundamentale de la caz la caz.
Din acest motiv, în acord şi cu decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului din cauza Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, se impune ca aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor electorale să fie realizată numai în baza hotărârii definitive a instanţei, după ce în prealabil această pedeapsă accesorie este pusă în discuţie în fiecare caz, în contradictoriu, şi după examinarea împrejurării dacă interdicţia respectă principiul proporţionalităţii.
Astfel, în „cauza Hirst", Curtea a analizat chestiunea interzicerii legale automate a dreptului de vot persoanelor deţinute aflate în executarea unei pedepse, constatând că în legislaţia britanică „interzicerea dreptului de a vota se aplică tuturor deţinuţilor condamnaţi, indiferent de durata condamnării sau de natura ori gravitatea infracţiunii" (aceeaşi concepţie a legiuitorului reflectându-se şi în legislaţia română actuală).
Curtea a acceptat „că există o marjă naţională de apreciere a legiuitorului în determinarea faptului dacă restrângerea dreptului de vot al deţinuţilor poate fi justificată în timpurile moderne şi a modului de menţinere a justului echilibru", însă a concluzionat că articolul 3 din Primul protocol adiţional a fost încălcat, întrucât „legislaţia naţională nu analizează importanţa intereselor în conflict sau proporţionalitatea şi nu poate accepta că o interzicere absolută a dreptului de vot, pentru orice deţinut, în orice împrejurare, intră în marja naţională de apreciere; reclamantul din prezenta cauză şi-a pierdut dreptul de vot ca rezultat al unei restricţii automate, impuse deţinuţilor condamnaţi şi se poate pretinde victimă a acestei măsuri."
In acest sens este şi Hotărârea C.E.D.O. din 1 iulie 2008, pronunţată în cauza „Calmanovici contra României", Curtea Europeană a Drepturilor Omului condamnând în premieră România pentru interzicerea drepturilor părinteşti şi a drepturilor electorale ca pedeapsă accesorie condamnării penale, în faţa reclamantului Viorel Calmanovici.
Acesta a reclamat încălcarea mai multor drepturi prevăzute în Convenţie, printre care dreptul de a vota pe durata detenţiei în ţară.
Prin urmare, în opinia jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, instanţa nu va aplica în mod automat, ope legis, pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 litera a teza I, ci va analiza în ce măsură, în prezenta cauză, aceasta se impune faţă de natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite sau comportamentul inculpatului.
In speţă, instanţa de fond i-a aplicat în mod automat inculpatului N M D pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a vota fără a aprecia în nici un mod justificarea sau proporţionalitatea acestei măsuri, situaţie care nu permite o analiză în detaliu a acestei soluţii.
Cu toate acestea, şi în lipsa unei analize a temeiurilor care au determinat instanţa de fond, să procedeze la luarea acestei măsuri, apreciem că nu trebuia să se recurgă cu atâta uşurinţă la măsura extrem de severă pe care o constituie lipsirea de dreptul de vot, iar pe de altă parte principiul proporţionalităţii impune existenţa unei legături perceptibile şi suficiente între sancţiune şi comportament, precum şi faţă de situaţia persoanei afectate.
In acelaşi sens, este şi Decizia înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 74/05.11.2007, pronunţată cu ocazia soluţionării unui recurs în interesul legii, potrivit căruia, „dispoziţiile art. 71 din Codul penal referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 litera a teza I-c din Codul Penal nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanţei în funcţie de criteriile stabilite în art. 71 alineat 3 din Codul penal".
Este evident că soluţia înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, este corectă şi în acord cu principiile constituţionale şi de drept european incidente în materie, în condiţiile în care acest mod de aplicare a pedepsei accesorii este perfect compatibil cu principiul constituţional al proporţionalităţii, înscris în art. 53 alineat 2, potrivit căruia restrângerea exerciţiului unor drepturi trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o. Numai o individualizare judiciară a acestei restrângeri poate fi considerată, ca răspunzând exigenţei de proporţionalitate impusă de textul legii fundamentale.
O restrângere ope legis a exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 litera a teza I-c, care scapă oricărui control al instanţei nu poate fi considerată proporţională, astfel încât aceasta contravine atât prevederilor Constituţiei, cât şi dispoziţiilor C.E.D.O, în măsura în care privesc drepturi garantate de Convenţie (dreptul de a alege).
Raportat la cele de mai sus, în absenţa unei analize a temeiurilor care au stat la baza aplicării pedepsei accesorii inculpatului N M D, deşi aceasta se impunea faţă de natura infracţiunii săvârşite sau comportamentul inculpatului, conchidem că nu este proporţională şi justificabilă măsura interzicerii drepturilor sale electorale (dreptul de a alege), de către instanţă pe durata executării pedepsei.
Dar modul în care instanţa de fond a înţeles să facă, în speţă, aplicarea pedepsei accesorii suscită discuţii şi sub aspectul omisiunii interzicerii dreptului prevăzut de art. 64 litera c Cod penal, ca pedeapsă accesorie.
Astfel, după cum se poate observa, prin sentinţa penală nr. 204 din data de 20.11.2009 a Judecătoriei Cornetu, inculpatului N M D i-a fost aplicată ca pedeapsă complementară interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 litera c Cod penal, ceea ce în absenţa unei pedepse accesorii cu acelaşi conţinut, determină apariţia unor discontinuităţi între aceste sancţiuni. In această situaţie, pe durata executării prin privare de libertate condamnatul va fi probabil în imposibilitatea de fapt să exercite acest drept, dar acesta va redobândi exerciţiul deplin al dreptului odată cu liberarea condiţionată (neexistând o pedeapsă accesorie aplicată care să îl interzică).
Dar, în momentul împlinirii termenului de încercare al liberării, condamnatul va pierde din nou exerciţiul dreptului, ca efect al pedepsei complementare, situaţie care nu este de natură a favoriza scopul acestei sancţiuni.
De aceea, pentru asigurarea unei coerenţe şi continuităţi sub aspectul conţinutului pedepsei accesorii şi a pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, se impune ca, atunci când instanţa interzice exercitarea unui drept cu titlu de pedeapsă complementară, să dispună interzicerea respectivului drept şi cu titlul de pedeapsă accesorie. Reciproca nu este, însă, valabilă, în sensul că includerea unui drept în conţinutul pedepsei accesorii nu implică în mod necesar interzicerea acestuia şi cu titlul de pedeapsă complementară.
Procedând în consecinţă, instanţa de fond a pronunţat o soluţie care nu numai că îi încalcă anumite drepturi inculpatului, la care ne-am referit mai sus, dar contravine şi dispoziţiilor legale.
Pentru aceste motive, în temeiul articolului 379 alin. 2 lit. b Cod procedură penală, a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale nr. 204/20.11.2009 a Judecătoriei Cornetu, iar în urma rejudecării pronunţarea unei hotărâri legale şi temeinice pentru motivele arătate.
Inculpatul N M D a criticat hotărârea apelată sub aspectul greşitei condamnări, arătând, în esenţă, că nu este întrunită latura subiectivă a infracţiunii, respectiv lipseşte intenţia inculpatului de a săvârşi fapta reţinută în sarcina sa, dat fiind faptul că, datorită lipsei de pregătire şi inducerii în eroare de către fostul administrator D, nu a ştiut ce are de făcut, nu a ştiut că acele băuturi comercializate erau supuse etichetării şi achitării unor taxe.
În subsidiar, critică hotărârea sub aspectul individualizării pedepsei atât cu privire la cuantum, cât şi sub aspectul modalităţii de executare. Astfel, solicită să se aibă în vedere împrejurările concrete în care s-a comis fapta, contribuţia inculpatului, precum şi circumstanţele personale ale acestuia şi să-i fie redusă pedeapsa cu închisoarea şi să-i fie suspendată condiţionat conform art. 81 Cod penal.
Examinând hotărârea apelată prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu, conform art. 371 alin. 2 Cod procedură penală, Tribunalul a constatat ca fiind fondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi ca nefondat apelul declarat de inculpat pentru următoarele considerente:
Din analiza întregului probatoriu administrat în cauză, prima instanţă a reţinut în mod corect situaţia de fapt dedusă judecăţii, constând în aceea că în luna septembrie 2006, societatea administrată de inculpatul N M D a început activitatea de producţie a băuturilor spirtoase, sens în care a achiziţionat materia primă necesară de la furnizorii SC T SRL Vâlcea şi SC M P SRL Măgurele, judeţul Ilfov, fiind încheiat cu aceste societăţi contracte comerciale având ca obiect vânzare-cumpărare de alcool etilic alimentar cu o concentraţie alcoolică minimă 96%.
În baza acestor contracte comerciale, inculpatul a asigurat aprovizionarea societăţii cu o cantitate de 150.750 litri alcool rafinat 96%, în sumă de 754.309,59 lei, aşa cum rezultă din cele cinci facturi fiscale încheiate cu cele două societăţi în perioada 08.09.2006 – 06.10.2006.
Ulterior, în perioada 02.10 – 08.10.2006, inculpatul, în calitate de administrator al SC R V G SRL, a produs şi a livrat către diverşi beneficiari cantitatea totală de 936.880 litri de băutură spirtoasă cu aromă de votcă 14,5% îmbuteliată în PET-uri de 5 l, nemarcate cu banderole de marcare şi fără a plăti accizele bugetului de stat, încălcând prevederile art. 202 alin. 3 din Codul fiscal.
Astfel, în perioada sus menţionată, inculpatul a emis un număr de 44 facturi fiscale în valoare totală de 6.131.879,6 lei către trei societăţi comerciale, după cum urmează: 15 facturi către SC C SRL Teleorman; 14 facturi către SC V SRL Teleorman; 15 facturi către SC M & G D C SRL Bucureşti.
În perioada 01.08.2006 – 31.12.2006, societatea administrată de inculpat a realizat venituri în sumă de 1.552.774,35 lei, în urma emiterii facturilor către cele trei societăţi.
Prin comercializarea băuturilor alcoolice, SC R V G SRL a prejudiciat bugetul de stat cu suma de 3.600.065 lei, echivalentul a 1.018.089 euro, calculat la un schimb de 3,5361 lei pentru un euro, ca urmare a neevidenţierii în contabilitatea societăţii a accizelor datorate bugetului de stat şi a nedeclarării şi plăţii acestora către autoritatea competentă.
Situaţia de fapt a fost reţinută de Tribunal din coroborarea raportului de constatare tehnico-ştiinţifică economico-financiară, din care rezultă faptul că nu s-au înregistrat în contabilitatea SC R V G SRL operaţiunile comerciale consemnate în facturile fiscale de achiziţie şi respectiv de vânzarea băuturilor alcoolice şi nici nu au fost depuse la organul fiscal deconturile de TVA, declaraţiile de impozit pe profit, bilanţul contabil şi contul de profit şi pierdere, încălcându-se prevederile art. 5 alin. 1, art. 28 alin. 4 şi 6 şi art. 35 alin. 1 lit. b din Legea 82/1991 republicată, cu adresa nr. 2492/13.03.2008 emisă de Compania Naţională „Imprimeria Naţională” SA din care rezultă că SC R V G SRL nu figurează în baza de date a clienţilor cărora li s-au livrat marcaje pentru băuturi alcoolice, cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză din care rezultă că societatea administrată de inculpat a derulat relaţii comerciale cu cele două societăţi, SC T SRL Vâlcea şi SC M P SRL Măgurele, judeţul Ilfov, de la care a achiziţionat materia primă necesară precum şi cu cele trei societăţi comerciale, respectiv SC C SRL Teleorman, SC V SRL Teleorman şi SC M & G D C SRL Bucureşti, cărora le-au fost livrate produsele finite, precum şi cu declaraţiile inculpatului prin care a recunoscut şi descris modalitatea de săvârşire a faptei reţinute în sarcina sa, fiind de necontestat faptul că acesta a comercializat băuturi alcoolice, fără banderole de marcare şi fără a plăti accizele datorate bugetului de stat.
Susţinerea apelantului inculpat N M D, în sensul că faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive şi anume intenţia de a săvârşi fapta reţinută în sarcina sa, dat fiind faptul că, datorită lipsei de pregătire şi inducerii în eroare de către fostul administrator D, nu a ştiut ce are de făcut, nu a ştiut că acele băuturi comercializate erau supuse etichetării şi achitării unor taxe, nu poate fi reţinută de tribunal pentru următoarele considerente:
Conform art. 51 alin. 1 Cod penal privind eroare de fapt, nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, când făptuitorul, în momentul săvârşirii acesteia, nu cunoştea existenţa unei stări, situaţii sau împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei, iar alin. 4 prevede că necunoaşterea sau cunoaşterea greşită a legii penale nu înlătură caracterul penal al faptei.
Din această dispoziţie legală rezultă că necunoaşterea sau cunoaşterea greşită a legii penale nu reprezintă o cauză care înlătură caracterul penal al faptei întrucât nu creează o imposibilitate obiectivă de a acţiona, conform principiului „nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii”.
Astfel fiind, Tribunalul a constatat ca nefondată critica inculpatului apelant adusă sentinţei apelate sub aspectul greşitei condamnări, întrucât vinovăţia inculpatului, sub forma intenţiei directe, este pe deplin dovedită prin probele administrate în cauză, probe apte să conducă la răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie ce operează în favoarea inculpatului, motiv pentru care nu se poate dispune achitarea în temeiul art. 10 lit. d Cod penal aşa cum a solicitat inculpatul instanţei de apel.
Totodată, Tribunalul a reţinut, cât priveşte a doua critică adusă sentinţei penale apelate de către inculpatul N M D, că instanţa de fond, la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate acestuia a ţinut cont de prevederile art. 72 Cod penal, respectiv de dispoziţiile părţii generale a Codului penal, limitele speciale fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei comise, care este unul ridicat mai ales din perspectiva urmării produse, respectiv un prejudiciu adus bugetului de stat în sumă de 3.600.065 lei, echivalentul a 1.018.089 euro, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, precum şi de persoana inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale şi a avut o atitudine sinceră pe tot parcursul soluţionării cauzei, contribuind în mod esenţial la stabilirea situaţiei de fapt, stabilindu-i o pedeapsă orientată la mediul pedepsei prevăzute de lege, respectiv 6 ani închisoare a cărei executare a fost dispusă în regim de detenţie şi datorită cuantumului ridicat al pedepsei.
În raport cu aceste împrejurări, Tribunalul a constatat că prima instanţă a aplicat o pedeapsă în mod judicios individualizată atât sub aspectul cuantumului cât şi sub aspectul modalităţii de executare şi care este aptă să conducă la realizarea dublului scop prevăzut de art. 52 Cod penal, respectiv reeducarea inculpatului şi prevenirea săvârşirii pe viitor de noi infracţiuni.
Astfel fiind, Tribunalul nu poate reţine ca fiind fondată nici această critică adusă de inculpatul N M D sentinţei penale apelate.
De asemenea, Tribunalul a constatat că prima instanţă i-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, pe lângă pedeapsa principală, drepturile prev. de art. 64 lit. a şi b Cod penal, fără a face o analiză pentru fiecare caz în parte, deşi ar fi trebuit să aibă în vedere principiile stabilite pe cale jurisprudenţială de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Sabou şi Pârcălab contra României, Hirst contra Marii Britanii) şi să aprecieze în concret necesitatea complinirii funcţiei de constrângere, specifică pedepsei privative de libertate cu necesitatea îndepărtării inculpatului de la activităţile care presupun încrederea publică ori exerciţiul autorităţii de stat.
În acest context, Tribunalul a apreciat, faţă de natura şi gravitatea faptei săvârşite, că inculpatul este nedemn de a exercita dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau funcţiile publice elective şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal, astfel că în mod corect instanţa de fond i-a interzis aceste drepturi. Însă, Tribunalul a considerat că natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite, care nu a avut valenţe sau conotaţii electorale, nu impun privarea inculpatului de dreptul de a alege, prevăzut de art. 64 lit. a teza I Cod penal.
Totodată, Tribunalul a constatat şi faptul că la săvârşirea infracţiunii inculpatul s-a folosit de funcţia de administrator în cadrul societăţii comerciale, iar pe de altă parte acestuia i-a fost aplicată de instanţa de fond, ca pedeapsă complementară, interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 litera c Cod penal, ceea ce în absenţa unei pedepse accesorii cu acelaşi conţinut determină apariţia unor discontinuităţi între aceste sancţiuni, astfel că se impunea şi interzicerea dreptului prev. de art. 64 lit. c Cod penal ca pedeapsă accesorie.
În atare situaţie, Tribunalul a constatat ca fiind fondat apelul declarat de procuror pentru motivele anterior examinate.
Cât priveşte latura civilă a cauzei, Tribunalul a constatat că a fost corect soluţionată de către instanţa de fond, întrucât prin săvârşirea infracţiunii pentru care este judecat, inculpatul a produs părţii vătămate un prejudiciu în sensul vizat de dispoziţiilor art. 998 Cod civil şi faţă de considerentele reţinute pe latură penală, Tribunalul, în acord cu instanţa de fond a apreciat că, în speţă, sunt îndeplinite condiţiile generale ale răspunderii civile delictuale, respectiv există fapta ilicită, există prejudiciu, între fapta ilicită şi prejudiciul suferit de partea civilă există legătură de cauzalitate, iar inculpatul a săvârşit fapta ilicită cu vinovăţie sub forma intenţiei directe, pentru a fi antrenată răspunderea civilă delictuală a acestuia. Cât priveşte delimitarea întinderii prejudiciului material suferit de partea civilă, Tribunalul a constatat că inculpatul a fost de acord să despăgubească partea civilă cu suma pretinsă (fila 157 dosar fond).
Prin decizia penală nr.433/A din 17.06.2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia I penală, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, împotriva sentinţei penale nr.204 din 20.11.2009 pronunţată de Judecătoria Cornetu şi a fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală apelată şi în fond, rejudecând, în baza art.71 alin.1 Cod penal, pe perioada executării pedepsei închisorii i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a, lit.b şi c Cod penal.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul N M D împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
A fost obligat apelantul la 200 lei cheltuieli judiciare statului.
Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs inculpatul N M D, fără a depune motivele în scris.
În şedinţa publică din data de 28.10.2010, apărătorul inculpatului a arătat că recursul formulat vizează cazurile de casare prevăzute la art.38515 pct.10, 14 şi 21 Cod procedură penală, solicitând, în esenţă, achitarea inculpatului, deoarece lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii.
În şedinţa publică menţionată, Curtea a pus în vedere apărării că nu a depus motivele de recurs în scris în termenul de 5 zile, conform art. 385/10 Cod procedură penală, ca urmare, cazul de casare prevăzut la pct.21, neputând fi luat în discuţie din oficiu.
În acest context s-a pus în vedere apărării să circumscrie motivelor de casare, cazurile prevăzute de art.3859 pct.10 şi 14 Cod procedură penală.
Oral, în şedinţă publică, s-au arătat că partea civilă nu a fost citată în instanţă în mod legal, aspect ce constituie o cauză de nulitate absolută a hotărârilor anterioare.
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a mandatat Direcţia Generală a Finanţelor Publice pentru a sta în proces în numele său, astfel încât soluţiile s-au pronunţat faţă de o parte ce nu are calitate procesuală activă, motiv pentru care se impune casarea cu trimitere spre judecare.
În ce priveşte latura penală, s-a susţinut că aplicarea unei pedepse de 6 ani închisoare cu executarea în regim de detenţie, pentru o infracţiune de evaziune fiscală este prea aspră raportat la faptul că inculpatul este necunoscut cu antecedente penale, a fost administrator pentru o perioadă scurtă de numai 3 luni şi nu are pregătirea necesară pentru a cunoaşte şi aplica Codul fiscal.
În plus, societatea comercială beneficia de serviciile unui contabil autorizat, iar inculpatul nu a avut nici un moment intenţia de a crea un prejudiciu. Mai mult decât atât, acesta nu şi-a însuşit nicio sumă în interes personal, cuantumul prejudiciului nefiind stabilit pe calea unei expertize tehnice.
În ceea ce priveşte probatoriul administrat, apărarea a apreciat că acesta nu a fost complet, aspect pentru care au fost încălcate prin art.6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Curtea, analizând hotărârile anterioare din perspectiva motivelor invocate şi a cazurilor de casare menţionate, apreciază calea de atac ca fiind nefondată pentru următoarele considerente:
Instanţele de fond şi de apel au realizat o justă şi coroborată analiză a ansamblului probator, reţinând corect situaţia de fapt şi întrunirea condiţiilor tragerii la răspundere penală a inculpatului.
În cursul judecăţii, în fond, s-a procedat la audierea inculpatului (fila 157) care a arătat următoarele:
În cursul anului 2007 a înfiinţat o societate comercială cu sediul în comuna Vidra, judeţul Ilfov, obiectul de activitate fiind îmbutelierea băuturilor alcoolice cu aromă de votcă de 14,50. La data de 16 octombrie a avut loc un incendiu la punctul de lucru al societăţii, ce a generat şi efectuarea unor controale, în urma cărora s-a stabilit că nu a folosit timbre în contextul îmbutelierii alcoolului. Inculpatul a arătat că nu a folosit timbre pentru că nu a cunoscut această obligaţie legală şi pentru că băuturile erau slab alcoolizate şi de asemenea nu a achitat sume de bani către bugetul de stat, nu a depus decontul pentru TVA.
În ce priveşte achiziţionarea materiilor prime, inculpatul a precizat că a întocmit facturi fiscale, acte de recepţie şi de asemenea la momentul livrării produsului finit erau întocmite facturi reprezentând contravaloarea mărfii, cu precizarea că preţul era încasat în numerar.
Inculpatul a mai precizat că nu a folosit în interes personal banii obţinuţi din vânzarea acestor produse şi că societatea comercială avea angajat un contabil al cărui nume nu şi-l aminteşte.
În ceea ce priveşte prejudiciul produs, a precizat că este de acord cu plata despăgubirilor către partea civilă.
Se constată că inculpatul a avut o conduită parţial sinceră, orientată către expunerea de argumente care să conducă la înlăturarea sau diminuarea răspunderii sale penale.
Martorul N A a precizat că menţine declaraţia dată la D.N.A. şi că actele contabile au fost asupra sa de la data când a preluat contabilitatea, la începutul anului 2007. În cursul urmăririi penale (f.52 şi urm) acest martor a declarat:
Sunt de profesie economist, cu specializarea contabilitate şi am lucrat la diverse societăţi comerciale în funcţia de contabil.
La începutul anului 2006, am fost sunat de un anume D N, din localitatea Creţeşti, judeţul Ilfov, care mi-a comunicat că are o societate comercială cu obiect de activitate - fabricarea băuturilor alcoolice distilate, solicitând să încheiem un contract de colaborare prin care eu să-i prestez activitatea evidenţă contabilă.
Am fost de acord cu solicitarea acestuia, m-am întâlnit cu el la sediul ei, în localitatea Creţeşti, judeţul Ilfov, unde am constatat că firma deţinea utilaje specifice producţiei de băuturi alcoolice.
Din actele ce mi-au fost puse la dispoziţie de D N am constatat că firma se numeşte R V G SRL şi obţinuse licenţă fabricaţie de la Ministerul Agriculturii şi Autorizaţie de antrepozit fiscal de la Ministerul Finanţelor Publice.
Firma nu îşi începuse activitatea de producţie la începutul anului 2006, astfel că am fost rugat să întocmesc declaraţiile fiscale şi să le depun la Administraţia Finanţelor Publice - Ilfov, până în august 2006, din aceste declaraţii rezulta că firma nu a avut activitate. Aceste documente erau semnate de către mine.
Prin luna martie 2006 autorizaţia de antrepozit fiscal a fost revocată ca urmare a unor deficienţe de organizare. Firma a făcut plângere împotriva acestei măsuri, care s-a soluţionat cu suspendarea revocării. Intre timp s-a efectuat şi un control de la A.F.P. - Ilfov care a constatat remedierea deficientelor.
În vara anului 2006, am fost înştiinţat de D N că R V G SRL, are un alt administrator în persoana lui N D, pe care l-am cunoscut ulterior.
În luna septembrie 2006, SC R V G SRL a început să facă primele aprovizionări cu materie primă (alcool) care au continuat până în luna octombrie 2006.
La prima recepţie am fost de faţă şi eu, când s-au făcut formele de desigilare în prezenţa unui reprezentant de la A.F.P. - Ilfov.
Nu mai îmi amintesc cine a fost de faţă la recepţia mărfii din partea SC R V G SRL, însă din actele puse la dispoziţie ulterior (facturi fiscale, avize însoţire a mărfurilor, documente administrative de însoţire) rezultă că primirea materiei prime a fost confirmată de N M D.
La sfârşitul lunii septembrie 2006, am comandat la T R J, 17 carnete cu facturi fiscale şi un carnet cu chitanţe, pentru societatea mai sus menţionată. Urmare acestei comenzi pe data de 27.09.2006, au fost ridicate formularele respective de către G E, o cunoştinţă căreia i-am dat împuternicire din partea firmei R V G SRL, întrucât eu aveam actul de identitate expirat. Am preluat formularele respective de la G E şi dus la sediul firmei din localitatea Creţeşti, unde le-am predat lui N D, întocmind şi un proces verbal de predare primire.
Cred că la începutul lunii octombrie 2006, SC R V G SRL, a început activitatea de producţie a băuturilor spirtoase, întrucât reprezentanţii firmei începuseră să-mi trimită facturi fiscale de vânzare a produselor. Nu cunosc cine a completat facturile fiscale ale SC R V G SRL.
Firma nu avea angajaţi în domeniul administrativ, însă reţin că la vremea respectivă erau câteva persoane din cadrul firmei care desfăşurau anumite activităţi, dintre aceştia, îmi amintesc de V G, care avea calitatea de şofer, şi încă câteva persoane care se urmau să fie angajate.
Ştiu că la vremea respectivă am completat câteva contracte de muncă, pe baza unor acte de identitate, în copie, pe care mi le-a pus la dispoziţie D N, însă nu ştiu dacă acestea au fost înregistrate la Inspectoratul Teritorial de Muncă.
Personal, nu am formulat cereri în numele SC R V G SRL şi nu am depus documentaţie în vederea achiziţionării de banderole pentru marcarea băuturilor alcoolice. I-am spus lui D N că pentru băuturile spirtoase ce urmează să le producă trebuie să achiziţioneze aceste banderole. Acesta mi-a comunicat că SC R V G SRL produce băuturi spirtoase slab alcoolizate şi că acestea se pot comercializa fără a fi marcate cu banderolele respective.
Pe data de 06.10.2006, la SC R V G SRL a avut loc un incendiu în cadrul liniei de producţie. Urmare acestui incendiu, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ilfov a solicitat administratorului societăţii să pună la dispoziţie documentele contabile şi financiare ale societăţii. Urmare acestei solicitări, am fost lat ori de D N sau de V G, spunându-mi că trebuie să întocmesc urgent evidenţa contabilă a firmei pentru perioada de activitate anterioară, în vederea depunerii ei la organul fiscal. Mi-au fost trimise la domiciliu documentele pe care aceştia le deţineau la sediul din localitatea Creţeşti, respectiv facturi fiscale de aprovizionarea cu materii prime (alcool, alte materiale) precum şi facturile fiscale reprezentând vânzările realizate de SC R V G SRL de la începutul lunii octombrie 2006. Pe baza acestor documente, am întocmit evidenţa primară a acestei firme, constând în rapoarte de producţie şi bonuri de consum şi predare. Precizez că în documentele ce mi-au fost puse la dispoziţie nu au fost extrase de cont, ordine de plată sau alte documente financiar-bancare şi nu am cunoştinţă dacă reprezentanţii acestei firme au derulat operaţiuni prin bancă.
Menţionez că notele de recepţie ale materiilor prime le întocmisem, deja, cu ocazia fiecărei recepţii şi le trimisesem administratorului pentru verificare şi semnare. Toate documentele primare pe care le-am întocmit au fost semnate de către N M D.
Cu ocazia primirii facturilor fiscale emise de SC R V G SRL în octombrie 2006 către clienţii săi, aproximativ 44 de facturi, am realizat că băutura spirtoasă comercializată a fost vândută fără respectarea prevederilor legale din domeniul produselor accizabile, adică fără a fi marcate cu banderolele specifice băuturilor alcoolice, întrucât nu exista nici un document privind achiziţionarea acestor banderole.
După ce am pus la punct evidenţa contabilă primară a firmei, cred că în ziua de 11.10.2006, m-am întâlnit cu N M D, căruia i-am pus dispoziţie actele, acesta a semnat rapoartele de producţie, notele de predare şi bonurile de consum, după care le-am preluat şi le-am predat Administraţiei Financiare pentru a fi verificate. A doua zi am fost contactat de către inspectorii Administraţiei Financiare să mă prezint la sediul unităţii fiscale. La ora când m-am prezentat l-am găsit şi pe N M D, căruia, inspectorii i-au luat o notă explicativă cu privire la activitatea desfăşurată la societate. Personal, nu am dat o notă explicativă la această instituţie.
Cu această ocazie, inspectorii ne-au comunicat că urmează să ne înştiinţeze pentru a ne prezenta în vederea semnării documentelor de constatare şi predării documentelor contabile puse la dispoziţie.
La scurt interval de timp (o zi sau două zile) am contactat telefonic de inspectorii Administraţiei Finanţelor Publice Ilfov care mi-au comunicat că au încercat să ia legătura cu N M D la numerele de telefon pe acesta le pusese la dispoziţie, însă acest nu mai răspunde la telefon şi au solicitat să mă prezint personal pentru a ridica actele firmei. Le-am transmis că nu mă pot prezenta deoarece nu reprezint societatea, însă am să-i comunic acest lucru Nu a fost posibil să iau legătura cu N M D întrucât acesta nu a mai răspuns la telefon sau avea telefonul închis. De asemenea, nu am mai putut contacta nici celelalte persoane din cadrul firmei. Am înţeles că aceştia nu s-au mai prezentat pentru definitivarea controlului.
Precizez că, întrucât administratorul societăţii, N M D, nu s-a mai prezentat pentru a ridica documentele de la Administraţia Finanţelor Publice, nu am mai avut posibilitatea să întocmesc pentru lunile septembrie şi octombrie 2006, deconturile de TVA şi declaraţiile privind obligaţiile de plată la bugetul de stat.
In raport cu activitatea desfăşurată în cele două luni, SC R V G ar fi trebuit să declare şi să plătească la bugetul de stat, obligaţii fiscale constând în TVA şi accize.
Nu cunosc motivele pentru care N M D şi celelalte persoane care mai lucrau la SC R V G SRL au refuzat să se prezinte la Administraţia Finanţelor Publice pentru definitivarea controlului şi ridicarea documentaţiei, în vederea întocmirii declaraţiilor prevăzute de lege şi plăţii obligaţiilor către bugetul statului.
Din data de 12.10.2006, nu am mai discutat cu vreo persoană de la C R V G SRL, întrucât, aşa cum am mai arătat, aceştia nu au mai răspuns telefon şi niciunul dintre aceştia nu m-a mai căutat.
Aceeaşi poziţie a avut-o şi martorul C P care a precizat că menţine declaraţiile date în faţa organului de urmărire penală.
Martorul V G (fila 235) a precizat că menţine declaraţiile date anterior, că a fost angajat pe o perioadă de 30 zile la societatea R V G SRL, transportând de două ori alcool de la Vucea la Cresteşti şi, de asemenea, efectuând două curse în Bucureşti. Acelaşi martor a arătat că a transportat alcool de la o fabrică din apropierea oraşului Bragadiru la societatea inculpatului, în fiecare situaţie fiindu-i predate facturile, semnând documentele de transport şi predându-le la finalul curselor.
Martorul C S (fila 236) a arătat că menţine declaraţiile date anterior, precizând că a desfăşurat relaţii comerciale cu societatea la care era administrator inculpatul în perioada anului 2007. Acesta a arătat că a livrat alcool, în jur de 60 tone, pentru care nu a primit plata datorită faptului că activitatea societăţii la care era administrator inculpatul a fost suspendată. Martorul a mai arătat că pentru aceste livrări a emis facturile fiscale către societatea cumpărătoare. Raporturile comerciale cu societatea inculpatului aveau la bază un contract încheiat în anul 2007.
Martorul G E (fila 237) a arătat că N A I a formulat o cerere pentru eliberarea unor facturi fiscale în numele martorei pe care aceasta le-a ridicat împreună cu N I la interval de o lună sau două de la emiterea comenzii. Martora a mai subliniat că nu cunoaşte numărul carnetelor de facturi eliberare sau numărul chitanţierelor şi nu cunoaşte ce s-a petrecut cu aceste facturi.
În ceea ce priveşte audierea martorului B N, în cursul judecăţii, o serie de înscrisuri depuse la dosar (fila 222 şi urm.) au atestat imposibilitatea audierii acestora datorită alterării stării sale de sănătate.
Se constată, în ceea ce priveşte martorii audiaţi în cursul urmăririi penale, cu excepţia martorului B N, că au fost reaudiaţi în condiţii de oralitate contradictorialitate şi nemijlocire.
În cursul urmăririi penale s-a procedat la efectuarea unei expertize contabile (filele 122-145), prin care s-a stabilit că S.C. R V G SRL a prejudiciat bugetul de stat cu suma de 3.600.065 RON (echivalentul a 1.018.089 euro, calculat la un curs de schimb de 3,53 RON/euro), ca urmare a neevidenţierii în contabilitatea societăţii (în notele contabile şi în balanţele de verificare) a accizelor datorate bugetului de stat şi a nedeclarării şi plăţii acestora către autoritatea competentă (nedepunerea declaraţiilor de accize şi raportările contabile).
Facturile fiscale pentru comercializarea celor 936.880 litri băutură spirtoasă cu aromă de votcă 14,5%, au fost emise în perioada 02-08.10.2006.
Expertiza contabilă a mai stabilit faptul că în conformitate cu dispoziţiile art.35 din Legea nr.571/2003, art.162 – 166, 192-197, 202-204, 219, 221, SC R V G SRL avea obligaţia de a solicita banderole de marcare de la Autoritatea fiscală competentă, de a face dovada plăţii accizelor către bugetul de stat până la solicitarea banderolelor de marcare, să marcheze produsele comercializate la eliberarea acestora, să depună la autoritatea fiscală declaraţia de accize până la data de 25 inclusiv alunii următoare celei la care se referă declaraţia.
Prin adresa 113647 din 17.06.2008, M.E.F.P. – A.N.A.F. – D.G.F.P. a judeţului Ilfov, a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 6.231.880 lei, din care accize: 3.600.065 lei; TVA: 980.079, 65 lei; amendă: 100 000 lei; valoare venituri confiscate: 1.551.735, 35 lei.
Prin fapta reţinută în sarcina inculpatului s-a produs, în realitate, un prejudiciu bugetului de stat, prin sustragere de la plata accizelor, în cuantum de 3.600.065 lei, echivalentul a 1.018.089 euro, fără a fi avute în vedere sumele reprezentând valoarea bunurilor confiscate ori TVA neachitată în cuantum de 980.079, 65 lei.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, se constată că prin declaraţia sa de recunoaştere dată în faza de judecată, inculpatul a arătat că achiesează la pretenţiile părţii civile învederând că este de acord cu acoperirea prejudiciului şi, ca urmare, instanţa de fond l-a obligat la plata sumei totale pentru care Ministerul de Finanţe s-a constituit parte civilă. Pentru a hotărî astfel, a fost avut în vedere principiul disponibilităţii ce guvernează latura civilă a cauzei. Este de subliniat însă că inculpatul, prin calea de atac declarată, nu a înţeles să devolueze cauza şi sub aspectul laturii civile, astfel încât aceasta nu a fost supusă cenzurii instanţei de recurs.
În ceea ce priveşte latura penală, se constată că declaraţia inculpatului de recunoaştere parţială se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate, respectiv cu declaraţiile de martori enumerate anterior, cu înscrisurile depuse la dosar şi cu expertiza contabilă efectuată, faţă de care inculpatul nu a avut de formulat obiecţiuni.
În drept, fapta inculpatului, în calitate de administrator al SC R V G SRL de a comercializa cantitatea de 936.880 litri băutură spirtoasă cu aromă de votcă, fără banderole de marcare, sustrăgându-se de la plata accizelor datorate bugetului de stat în cuantum de 3.600.065 lei, echivalentul a 1.018.089 euro, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. 1 lit. b şi alin. 3 din Legea nr. 242/2005.
Potrivit textului menţionat, constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale:
(1). b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate;
(3) Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 3 ani.
În ceea ce priveşte întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii menţionate, sub aspectul laturii subiective, pe motiv de necunoaştere a legii referitoare la plata accizelor sau timbrarea băuturilor alcoolice, Curtea apreciază că această apărare este neverosimilă şi nu poate avea eficienţă pe planul răspunderii penale a inculpatului pentru considerentele în drept arătate de instanţele anterioare. Această apărare va fi avută în vedere şi pentru a reţine numai o recunoaştere parţială a faptelor de către inculpat, conduita sa încercând să valorifice aspecte în considerarea asigurării unei situaţii juridice mai favorabile.
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei este de reţinut că s-a aplicat o pedeapsă orientată spre minimul special.
Instanţele anterioare au avut în vedere criteriile enumerate de art.72 Cod penal, pe care le-au analizat riguros.
Curtea apreciază că o conduită parţial sinceră, ca şi lipsa antecedentelor penale nu sunt suficiente pentru a conduce la reducerea cuantumului pedepsei.
Curtea reţine lipsa unei veritabile căinţe active, respectiv lipsa efortului propriu de la momentul săvârşirii infracţiunii şi stabilirii prejudiciului, în planul laturii civile constând în acoperirea în parte sau în totalitate a acestuia.
Amploarea activităţii infracţionale, durata acesteia, conduc la concluzia unei perseverenţe infracţionale şi a unei periculozităţi sporite.
Motivul de casare prevăzut de art 385/9 punct 20 referitor la nelegala citare a unei părţi nu poate fi avut în vedere din oficiu, conform art 385/9 alin. Cp.p.p, în contextul în care nu s-au depus motive de recurs în termenul prevăzut de art 385/10 C.p.p. De altfel, eventuala lipsă de procedură cu partea civilă poate conduce la o nulitate relativă. Dat fiind regimul juridic al nulităţilor relative, stabilit în art 197 alin 1 şi 4 C.p.p., această nulitate nu ar putea fi invocată decât de partea civilă. Susţinerea apărării în sensul că nerespectarea dispoziţiilor privitoare la citare conduc la incidenţa unei nulităţi absolute nu au susţinere în dispoziţiile art 197 alin 2 C.p.p. şi în jurisprudenţa constantă în această problematică.
Ca urmare, în baza art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Văzând şi dispoziţiile art.192 alin.2 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N M D împotriva sentinţei penale nr.204 din 20.11.2010 pronunţată de Judecătoria Cornetu şi a deciziei penale nr.433/A din 17.06.2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia I penală.
Obligă recurentul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 28 octombrie 2010.
Alte legături de la această informațiecomunicate de presă din
23 iunie 2008
comunicate-hotărâri de condamnare din
28 octombrie 2010