DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
23 iunie 2011
Nr. 421/VIII/3

COMUNICAT

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Alba Iulia au dispus trimiterea în judecată a următorilor inculpaţi:
SÂRBU MIHAIL-IOAN, consilier în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Alba-Biroul de control fiscal, arestat în altă cauză, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de luare de mită,
ISPAS DĂNUŢ-IOAN, consilier în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Alba-Biroul de control fiscal, arestat în altă cauză, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de luare de mită,
LĂPĂDAT EUGEN, administrator societate comercială, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de dare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

La data de 5 iunie 2009, Sârbu Mihai-Ioan şi Ispas Dănuţ Ioan, în calitate de consilieri în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Alba - Biroul de control fiscal, au acceptat promisiunea primirii sumei de 5.000 lei, iar la data de 10 iunie 2009 au primit efectiv suma respectivă de la inculpatul Lăpădat Eugen, spre a-şi îndeplini în mod defectuos un act legat de atribuţiile de serviciu. Concret, în schimbul sumei primite, cei doi funcţionari publici au consemnat în actul de control că societatea comercială administrată de mituitor are de plătit bugetului de stat obligaţii fiscale în cuantum substanţial mai redus decât cel ce reieşise în urma controlului, şi anume 2.153 lei în loc de 140.000 lei.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Alba.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte legături de la această informație

comunicate-hotărâri de condamnare din 27 iunie 2014