DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
12 decembrie 2003

COMUNICAT

Procurorii din cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

CERGHEŞ CERASELA, director al Sucursalei Beiuş a Băncii Române pentru Relansare Economică SA, în sarcina căreia s-au reţinut următoarele infracţiuni:
- două infracţiuni de luare de mită,
- acordarea de credite sau de subvenţii cu încălcarea legii sau a normelor de creditare, neurmărirea, conform legii sau normelor de creditare, a destinaţiilor contractate ale creditelor sau subvenţiilor ori neurmărirea creditelor restante;

MATEI CORNEL administrator al SC „Top Security Impex” SRL Brădet, în sarcina căruia s-au reţinut următoarele infracţiuni:
- înşelăciune,
- utilizarea creditelor sau a subvenţiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

În perioada aprilie – mai 2003, inculpata Cergheş Cerasela, în calitate de director al Sucursalei Beiuş a Băncii Române pentru Relansare Economică SA, a acordat mai multe credite SC „Top Security Impex” SRL Brădet, cu încălcarea Legii bancare şi normelor de creditare şi nu a urmărit destinaţia creditelor contractate, în scopul obţinerii de foloase necuvenite. În aceeaşi calitate, în scopul aprobării acestui credit, Cergheş Cerasela a primit de la inculpatul Matei Cornel, administrator al firmei beneficiare, suma totală de 300 euro şi 1.000 USD.
Cu prilejul încheierii convenţiilor de împrumut, Matei Cornel a indus în eroare Banca Română pentru Relansare Economică SA deoarece a folosit mai multe instrumente de plată emise de alte două societăţi comerciale ale sale, care erau dizolvate la momentul respectiv.
În această modalitate, banca a fost prejudiciată cu suma de 616 milioane lei.
În aceeaşi calitate, inculpatul, în perioada aprilie – mai 2003, a solicitat şi obţinut de la Sucursala Beiuş a Băncii Române pentru Relansare Economică SA, credite în valoare totală de 1.432.000.000 lei, pe care, contrar destinaţiei acestora, le-a folosit pentru rambursarea unor credite anterioare, efectuarea de plăţi către societăţi cu care nu avea relaţii comerciale, sau ridicări de numerar fără prezentare de documente justificative.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Bihor.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte legături de la această informație

comunicate-hotărâri de condamnare din 12 mai 2011