DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 5 mai 2011
Nr. 305/VIII/3

COMUNICAT

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bucureşti au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor: CĂLIN MARIA ALINA, în stare de arest preventiv, GEORGESCU ALEXANDRINA, în stare de arest preventiv, şi DRAGOMIR GHEORGHE DANIEL, toţi inspectori la Direcţia Generală de Poliţie Locală – Serviciul Control şi Monitorizare a Stării Mediului şi Salubrizare (Primăria Sectorului 6 Bucureşti), în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de luare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
La data de 12 aprilie 2011, inculpaţii Călin Maria Alina, Georgescu Alexandrina şi Dragomir Gheorghe Daniel, în calitate de inspectori la Direcţia Generală de Poliţie Locală – Serviciul Control şi Monitorizare a Stării Mediului şi Salubrizare, au pretins de la administratorul unei societăţi comerciale, denunţător în cauză, o sumă de bani pentru a nu sancţiona contravenţional respectiva societate pentru încălcarea normelor de protecţie a mediului şi gestionării deşeurilor. La data de 15 aprilie 2011, după ce s-au pus de acord asupra cuantumului sumei de bani, respectiv 300 lei pentru fiecare funcţionar public, cei trei inculpaţi au convenit cu denunţătorul ca banii să îi fie remişi lui Dragomir Gheorghe-Adrian. În aceeaşi zi, inculpatul Dragomir Gheorghe-Adrian a primit de la denunţător suma de bani convenită de 900 de lei, urmând să remită câte 300 de lei inculpatelor Călin Maria Alina şi Georgescu Alexandrina, acesta fiind surprins în flagrant delict în timp ce primea banii.
La data de 16 aprilie 2011, Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea preventivă a inculpatelor Călin Maria-Alina şi Georgescu Alexandrina pe o durată de 29 de zile.
Faţă de inculpatul Dragomir Gheorghe-Adrian, procurorii au luat măsura obligării de a nu părăsi ţara pe o perioadă de 30 de zile.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Bucureşti.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.


BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte legături de la această informație

comunicate-hotărâri de condamnare din 02 octombrie 2012