DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
11 aprilie 2006

COMUNICAT

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bucureşti au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor:
PINCZES IOSIF, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de trafic de influenţă, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, ambele în formă continuată şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni şi
UNGUR VASILE TIBERIU, agent şef de poliţie, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de luare de mită, trafic de influenţă şi complicitate la trafic de influenţă in formă continuată

În aceeaşi cauză, au fost trimişi în stare de libertate inculpaţii:

NODIS GAVRIL, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale ambele în formă continuată şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni

BĂCILĂ ADRIAN DAN, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de fals material în înscrisuri oficiale ambele în formă continuată şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni

PETROVAI DORU OVIDIU, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni

COVACI VASILE MARIUS, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de complicitate la trafic de influenţă în formă continuată şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni

ALMAŞ FLORENTIN, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de complicitate la trafic de influenţă în formă continuată şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni

În rechizitoriul întocmit de procurori s-a reţinut următoarea stare de fapt:

În perioada noiembrie 2004 - ianuarie 2006, inculpatul Pinczes Iosif, a pretins suma de 51.530 euro şi 98.500.000 ROL şi a primit suma de 43.830 euro şi 98.500.000 lei ROL, de la un număr de 71 de persoane pretinzând că prin influenţa pe care o are la funcţionarii cu atribuţii în domeniu, poate rezolva obţinerea de acte (permise, paşapoarte, certificate de înmatriculare), de pensii, de locuri de muncă şi ridicarea unor interdicţii de intrare în ţările UE.
Acelaşi inculpat, a pus la dispoziţia inculpaţilor Nodiş Gavril, Băcilă Adrian şi Petrovai Doru, aproximativ 20 de permise auto şi un certificat de înmatriculare în vederea falsificării şi a predat actele false unor persoane, asigurându-le că sunt autentice.
În aceeaşi cauză, inculpatul Ungur Vasile Tiberiu, în calitate de agent şef de poliţie, a pretins şi primit de la inculpatul Pinczes Iosif, în şase rânduri, sume de bani în valoare de 150 euro şi 2.300.000 ROL, pentru a-şi folosi influenţa pe care o avea, la colegii săi din poliţie, în vederea programării preferenţiale pentru susţinerea examenului pentru obţinere a permisului de conducere. De asemenea, inculpatul Ungur Vasile a confirmat faţă de părţile civile că inculpatul Pinczes Iosif poate obţine, prin influenţa pe care o are la funcţionarii cu atribuţii în domeniu, permise de conducere, paşapoarte, angajări, ajutându-l să obţină suma de 12.400 euro şi 1 milion lei, primind în schimb motorină şi mese la restaurant. Acelaşi inculpat, în luna decembrie 2005, a pretins şi primit de la un denunţător 20 de litri de motorină, în valoare de 600.000 ROL, pentru completarea unei autorizaţii de reparare a unui autovehicul.
Inculpatul Nodiş Gavril a preluat de la inculpatul Pinczes Iosif 10 permise de conducere auto şi le-a predat inculpaţilor Băcilă Adrian şi Petrovai Doru pentru a fi falsificate şi după falsificarea acestora le-a restituit inculpatului, fiind plătit cu suma de 500 euro.
Inculpaţii Băcilă Adrian şi Petrovai Doru au falsificat, în total, 20 de permise de conducere auto.
Inculpaţii Covaci Vasile şi Almaş Florentin, la solicitarea inculpatului Pinczes Iosif, au purtat numeroase convorbiri telefonice cu mai multe persoane de pe raza judeţului Maramureş şi s-au prezentat ca fiind ofiţeri de poliţie de la paşapoarte şi permise, asigurându-i că inculpatul Pinczes Iosif poate să rezolve actele solicitate la organele competent, ajutându-l astfel că obţină zeci de mii de euro din care au fost plătiţi şi ei cu sumele de 5.000.000 ROL, respectiv 3.500.000 ROL şi mai multe mese la restaurant.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Maramureş.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte legături de la această informație

comunicate-hotărâri de condamnare din 04 martie 2010