DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT

Prin decizia penală nr. 3324 din data de 24 septembrie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală a menţinut sentinţa Curţii de Apel Piteşti şi a hotărât condamnarea inculpatei Ruţă Rodica Ligia, avocat în cadrul Baroului Mureş, la 2 ani închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 4 ani ce constituie termen de încercare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

Dispune restituirea sumei de 1500 euro către denunţător.
Obligă inculpata la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

DEFINITIVĂ

Inculpata a fost trimisă în judecată la data de 16 decembrie 2008 (comunicat nr. 1/VIII/3 din data de 5 ianuarie 2009).

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 05 ianuarie 2009