DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
14 iulie 2010
Nr. 279/VIII/3

COMUNICAT

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată a inculpatelor:

PLEŞAN LUMINIŢA în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă şi
BĂLU MARIA în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

În cursul lunii noiembrie 2006, inculpata Pleşan Luminiţa a pretins şi primit de la două denunţătoare suma de 30.000 lei pentru a interveni pe lângă un ofiţer de poliţie din cadrul I.PJ. Mehedinţi – Serviciul de Investigare a Fraudelor, asupra căruia avea o influenţă reală, spre a-l determina să coordoneze cercetările penale efectuate de subordonaţii săi într-un dosar penal, astfel încât să se dispună o soluţie de netrimitere în judecată faţă de cele două denunţătoare. În dosarul respectiv, denunţătoarele aveau calitatea de învinuit, fiind cercetate pentru infracţiuni din sfera fraudelor bancare, respectiv obţinerea de credite bancare utilizând documente de identitate falsificate.
La rândul său, inculpata Bălu Maria, în perioada februarie – mai 2007, a pretins şi primit de una dintre denunţătoare suma totală de 35.500 lei, pretinzând că are influenţă asupra poliţiştilor din cadrul I.P.J. Mehedinţi – Serviciul de Investigare a Fraudelor şi asupra unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin, pentru a-i determina să efectueze cercetările penale, astfel încât să se dispună o soluţie de netrimitere în judecată în două dosare penale aflate pe rolul acestei unităţi de parchet, dosare în care atât inculpata cât şi denunţătoarea erau cercetate pentru obţinerea frauduloasă de credite bancare.

În cursul anului 2008, atât cele două inculpate cât şi denunţătoarele au fost trimise în judecată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin pentru mai multe infracţiuni în legătură cu obţinerea frauduloasă de credite bancare.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Mehedinţi.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte legături de la această informație

comunicate-hotărâri de condamnare din 10 decembrie 2013