DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
10 martie 2010
Nr. 63/VIII/3

COMUNICAT

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Galaţi au dispus trimiterea în judecată a inculpatului ROŞU VICTOR, în stare de arest preventiv, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În perioada iulie – septembrie 2008, inculpatul Roşu Victor, dându-şi o identitate falsă, a pretins suma totală de 15.000 euro de la trei denunţători, din care a primit suma de 24.600 lei şi diferenţa în euro, promiţându-le că prin intermediul unei funcţionare cu putere de decizie din cadrul Primăriei municipiului Galaţi le va obţine apartamente ANL pe faleza Dunării.
Totodată, în luna august 2008, Roşu Victor a pretins de la un alt denunţător suma de 2.000 lei, din care a primit suma de 300 lei, promiţându-i, că prin intervenţiile pe care le va face pe lângă conducerea Agenţiei SAPARD Bucureşti, îl va ajuta în obţinerea unor fonduri comunitare nerambursabile SAPARD în vederea realizării unui complex de agrement în comuna Zărneşti, judeţul Buzău.
Trei dintre denunţători s-au constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 41.000 de lei şi 3.400 de euro.
În cauză nu s-au luat măsuri asiguratorii, deoarece inculpatul Roşu Victor nu deţine bunuri mobile sau imobile.
La data de 25 februarie 2010, Tribunalul Galaţi a dispus arestarea acestuia pe termen de 30 de zile (comunicatul nr. 41/VIII/3 din data de 26 februarie 2010, afişat pe site-ul www.pna.ro).
Menţionăm faptul că inculpatul Roşu Victor a mai fost trimis în judecată de procurorii Serviciului Teritorial Galaţi pentru infracţiuni similare celor care sunt descrise mai sus (comunicat nr. 55/VIII/3 din 6 martie 2009 afişat pe www.pna.ro).
Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Galaţi.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte legături de la această informație

comunicate-hotărâri de condamnare din 12 ianuarie 2011