DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
23 decembrie 2009
Nr. 351/VIII/3

COMUNICAT

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată a inculpatului STOLERU ALEXANDRU, student, în stare de arest preventiv, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În perioada august 2006 – martie 2008, în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul Stoleru Alexandru a pretins şi primit de la 22 persoane diferite sume de bani (în euro şi lei) cuprinse între 500 de euro - 4.000 euro şi între 470 lei - 7.420 lei, în total 31.850 euro şi 28.775 lei, asigurându-le că ar avea influenţă asupra funcţionarilor din cadrul Primăriei Piatra Neamţ care se ocupau cu întocmirea dosarelor şi repartizarea locuinţelor din fondul A.N.L. cu ajutorul acestora le-ar putea înlesni obţinerea, în timp scurt, a unor locuinţe (apartamente, garsoniere) din fondul A.N.L.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalului Neamţ.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte legături de la această informație

comunicate-hotărâri de condamnare din 04 februarie 2011