DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
2 decembrie 2009
Nr. 311/VIII/3

COMUNICAT

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului MISCHIAN MIRCEA DORIN, avocat în cadrul Baroului Cluj, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de luare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

În cursul lunii noiembrie 2009, inculpatul Mischian Mircea Dorin, în calitate de avocat în cadrul Baroului Cluj şi practician în insolvenţă, fiind în exercitarea atribuţiilor de lichidator judiciar desemnat de Tribunalul Comercial Cluj, a pretins şi primit de la un denunţător (administrator al unei firme aflate în procedură de insolvenţă ) suma de 1.000 de euro pentru a finaliza lichidarea fără executarea silită a bunurilor administratorului.
La data de 10 noiembrie 2009, inculpatul a fost prins în flagrant după ce a luat de la denunţător suma care a reprezentat obiectul mitei.
La aceeaşi dată, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestuia pe o perioadă de 24 de ore, iar la data de 11 noiembrie 2009, Curtea de Apel Cluj a dispus arestarea acestuia pe termen de 29 de zile (comunicat nr. 287/VIII/3 din 11 noiembrie 2009, afişat pe site-ul www.pna.ro).

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Curtea de Apel Cluj.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte legături de la această informație

comunicate-hotărâri de condamnare din 10 noiembrie 2011