DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
7 septembrie 2009
Nr. 211/VIII/3

COMUNICAT

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată a inculpatului CAPRIŞ TEODORESCU-VIRGIL, administrator al SC V. Capriş Comerţ SRL, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, uz de fals, în formă continuată şi instigare la mărturie mincinoasă.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

În perioada 2006 – 2008, inculpatul Capriş Teodorescu-Virgil, în calitate de administrator al SC V. Capriş Comerţ SRL, a vândut ca fier vechi şinele de cale ferată aparţinând tronsonului de cale ferată Oradea – Beiuş - Vaşcău, prezentându-se, în mod fraudulos, ca fiind proprietarul legal al cestor bunuri, în condiţiile în care Compania Naţională de Căi Ferate ”CFR” SA Bucureşti – Sucursala Regională CF Cluj este o companie care administrează şi întreţine infrastructura feroviară de pe întreg teritoriul României - publică sau privată. În acest sens, pentru a dovedi că societatea sa SC CAPRIŞ COMERŢ SRL este proprietara tronsonului de cale ferată respectiv, inculpatul a folosit mai multe documente falsificate: facturi fiscale, copia unui extras de carte funciară, fişa mijlocului fix, ordin de compensare, etc.
Pe parcursul urmăririi penale, inculpatul Capriş Teodorescu – Virgil a instigat pe unul dintre martorii audiaţi de procurorii anticorupţie să facă declaraţii mincinoase în favoarea sa.
Prin faptele sale, inculpatul a cauzat C.N. C.F.R. S.A un prejudiciu estimat în cuantum de 19.643.540 lei. În vederea recuperării acestui prejudiciu, procurorii au dispus luarea măsurilor asigurătorii prin instituirea sechestrului asupra unor imobile aparţinând inculpatului.
La data de 6 iulie 2009, inculpatul a fost reţinut pe termen de 24 de ore de procurorii anticorupţie, însă nu a mai fost prezentat instanţei de judecată cu cerere de arestare întrucât Capriş Teodrescu Virgil a acuzat afecţiuni medicale ce au necesitat internarea.
Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Bihor.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte legături de la această informație

comunicate-hotărâri de condamnare din 23 ianuarie 2014