DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
2 iulie 2009
Nr. 169/VIII/3

COMUNICAT

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

VOINEA AUGUSTIN şi TUDOR MARIUS – IORDAN, ambii comisari în cadrul Gărzii Financiare – Comisariatul General, în sarcina cărora s-au reţinut infracţiunile de:
- luare de mită;
- fals intelectual;
- uz de fals;

IONESCU EUGEN, comisar în cadrul Gărzii Financiare – Comisariatul General, în sarcina căruia s-a reţinut complicitate la luare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

La data de 23 februarie 2009, cu ocazia unui control desfăşurat la punctul de lucru al unei societăţi comerciale din Bucureşti, inculpaţii Voinea Augustin şi Tudor Marius Iordan, cu ajutorul inculpatului Ionescu Eugen, au primit de la reprezentantul firmei respective suma de 1000 lei, pentru ca, în schimbul banilor, să aplice, în mod nelegal, o sancţiune contravenţională mai blândă în legătură cu neregulile constatate, referitoare la comercializarea băuturilor alcoolice. În acest sens, inculpaţii Voinea Augustin şi Tudor Marius – Iordan au întocmit un proces verbal de sancţionare contravenţională în fals în care au consemnat date nereale cu privire la cantitatea de băuturi alcoolice deţinute ilegale de comerciantul respectiv, document pe care l-au depus la sediul Gărzii Financiare.
În această modalitate, reprezentanţii societăţii comerciale controlate au fost exoneraţi de la plata unei amenzi contravenţionale (între 20.000 şi 100.000 lei) şi de la confiscarea cantităţii de 180 de litri de băuturi alcoolice.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Bucureşti.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte legături de la această informație

comunicate-hotărâri de condamnare din 27 iunie 2012