DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 46 din 13.02.2024, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât următoarele:
1. Condamnă pe inculpata căpitan BERHARDT ANA MARIA DANIELA, la data faptei subofițer în cadrul Direcției Județene de Telecomunicații Speciale Giurgiu la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.
2. Condamnă pe inculpatul BERHARDT LIVIU (soțul inculpatei Berhardt Ana Maria Daniela), la data faptei agent de poliție în cadrul Inspectoratul Teritorial al Politiei de Frontiera Giurgiu la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență.
3. Condamnă pe inculpata căpitan ȘTEFAN ADELINA SOFIA în cadrul D.M.R.U. - Biroul Recrutări la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosire în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.
4. Condamnă pe inculpata plutonier major RACU GABRIELA, la data faptei subofițer în cadrul Direcției Județene de Telecomunicații Speciale Iași la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.
5. Condamnă pe inculpata locotenent colonel (în rezervă) NIȚU ANA, la data faptelor șefă a Sectorului Testare Evaluare și Asistență Psihologică din cadrul S.T.S. la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, sub forma participației improprii.
Dispune achitarea inculpatului GRIGORE DANIEL COSMIN, pentru infracțiunile reținute în sarcina sa, întrucât nu există probe că o persoană a săvârșit infracțiunea.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata Berhardt Ana Maria Daniela, va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 120 de zile, la Episcopia Giurgiu – cu unități subordonate sau la SC Întreținerea Peisagistică a Spațiilor Verzi SA.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul Berhardt Liviu, va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, la Episcopia Giurgiu – cu unități subordonate sau la SC Întreținerea Peisagistică a Spațiilor Verzi SA.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatele Ștefan Adelina Sofia, Nițu Ana și Racu Gabriela, vor presta fiecare câte o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 de zile, prima la Adăpostul de câini comunitari al Poliției Locale Sector 1 sau la Administrația Domeniului Public Sector 1 București, a doua la Primăria Comunei Chiajna sau la Poliția Locală Chiajna, iar ultima la Consiliul Local Iași – Direcția de Administrare a Patrimoniului Public și Privat sau la Consiliul Local Iași – SC SALUBRIS SA.
Dispune anularea caracterizării psihologice din data de 23.10.2019 și avizul psihologic consemnat în cuprinsul procesului-verbal din data de 23.10.2019, deoarece conțin mențiuni false.
Confiscă de la inculpata Berhardt Ana Maria Daniela suma de 9.037 de lei, reprezentând diferența de salariu obținută de această inculpată, între salariul cuvenit în calitate de subofițer și cel obținut în calitate de ofițer, precum și suma de 1.914 de lei, reprezentând diferența contravalorii de drepturi echipament, și în continuare, pe fiecare lună în parte a diferențelor de salariu și echipament, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
Obligă pe fiecare dintre inculpații Berhardt Liviu, Ștefan Adelina Sofia, Berhardt Ana Maria Daniela și Racu Gabriela la plata sumei de câte 8.750 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Obligă apelantele inculpate Berhardt Ana Maria Daniela, Racu Gabriela și Ștefan Adelina Sofia la plata sumei de câte 500 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în apel.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari la data de 20 iulie 2020, vezi comunicatul nr. 458/VIII/3 din data de 29 iulie 2020.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 29 iulie 2020