DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 80 din 13.11.2023, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât condamnarea inculpatului N.I. la o pedeapsă de 9 ani și 2 luni închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 3 ani de la executarea pedepsei închisorii, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit, pentru săvârșirea a două infracțiuni de trafic de influență.
În cazul acestui inculpat, instanța a ținut cont la stabilirea pedepsei, de prevederile articolului privind acordul de recunoaștere a vinovăției, potrivit căruia, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.
Deduce din pedeapsa rezultantă perioada executată sub forma detenției, de la data de 13 mai 2022 la zi.
Confiscă de la inculpat suma totală de 59.320 lei, dobândită prin săvârșirea infracțiunilor.
Constată că față de inculpat, prin încheierea din data de 22.03.2023, definitivă prin încheierea din data de 30.03.2013, pronunțată de Completul de 5 judecători Penal 2 - 2023 (dosar 938/1/2023), s-a dispus restituirea cauțiunii în cuantum de 75.000 de euro.
Obligă inculpatul la plata sumei de 46.335 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

DEFINITIVĂ

Inculpatul a fost trimis în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate corupției la data de 22 februarie 2022, vezi comunicatul nr. 176/VIII/3 din data de 02 martie 2022.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 02 martie 2022