DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin sentința penală nr. 98 din 02.03.2023, definitivă prin neapelare la data de 04.04.2023, Tribunalul Timiș admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul teritorial Timișoara cu inculpata Ș.S. și o condamnă pe aceasta la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită, complicitate la infracțiunea de fraudă informatică și complicitate la infracțiunea de fals informatic.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 100 de zile, la Inspectoratul Școlar Județean Timiș sau la Școala Generală nr. 16 din Timișoara.
Lasă nesoluționată acțiunea civilă.
Obligă inculpata la plata sumei de 1.300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

DEFINITIVĂ

Acordul de recunoaștere a vinovăției și dosarul aferent a fost înaintat în instanță de către Direcția Națională Anticorupție - Serviciul teritorial Timișoara în data de 25 noiembrie 2021, vezi comunicatul nr. 1060/VIII/3 din data de 28 decembrie 2021.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 28 decembrie 2021