DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 1343 din 01.09.2023, Curtea de Apel Cluj a hotărât următoarele:
1. Condamnă pe inculpatul BĂICAN CLAUDIU LUCIAN, data faptelor subprefect al județului Sălaj și ulterior șef al Serviciului Fond Funciar din cadrul Primăriei municipiului Zalău, la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată.
2. Condamnă pe inculpatul DAN RADU la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită în formă continuată.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul Băican Claudiu Lucian va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, în domeniul serviciilor publice (întreținere locuri de agrement, parcuri și drumuri, salubrizarea localității, activități în folosul unităților școlare, educative sau socio-culturale) în cadrul Primăriei Zalău, jud. Sălaj, ori în cadrul Primăriei Meseșenii de Jos, jud. Sălaj.
Dispune confiscarea de la inculpatul Dan Radu a sumei de 278.216 lei și suprafața de teren de 1.570 mp situat în mun. Zalău, strada Ion Neculce nr. 1, jud. Sălaj.
Dispune confiscarea la inculpatul Băican Claudiu Lucian a terenului în suprafață de 831 mp, situat în Zalău str. Alexandru Lăpușneanu nr. 11 și a sumei de 4.262,58 lei.
Dispune desființarea înscrisurilor falsificate.
Obligă pe Dan Radu la plata sumei de 17.100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar pe inculpatul Băican Claudiu Lucian la plata sumei de 8.500, cu același titlu.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj la data de 18 ianuarie 2016, vezi comunicatul nr. 46/VIII/3 din data de 20 ianuarie 2016.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 20 ianuarie 2016