DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin sentința penală nr. 59 din 14.06.2023, definitivă prin neapelare la data de 05.07.2023, Tribunalul Militar București admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari cu inculpatul Mr. (r) GORUN ROMI, la data faptelor comandant al Detașamentului 3 Mobil Jandarmi Ordine Publică din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă „Tomis” Constanța și îl condamnă pe acesta la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și 6 luni și interzicerea, pe o perioadă de un an și 10 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, fals intelectual și uz de fals.
Prin sentința penală nr. 58 din 14.06.2023, definitivă prin neapelare la data de 05.07.2023, Tribunalul Militar București admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari cu inculpatul Plt. adj. (r) LEU MARINACHE, la data faptei comandant de grupă al Detașamentului 3 Mobil Jandarmi Ordine Publică din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă „Tomis” Constanța și îl condamnă pe acesta la o pedeapsă de un an și 10 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de un an și 10 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
Pe parcursul termenului de supraveghere, cei doi inculpați vor presta fiecare câte o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, la R.A. Județeană de Drumuri și Poduri Constanța, mun. Constanța, jud. Constanța sau la Direcția Gestionare Servicii Publice Constanța, mun. Constanța, jud. Constanța.
Constată ca fiind acoperit integral prejudiciul în sumă de 7.073 lei cauzat părții civile Inspectoratul General al Jandarmeriei Române - Gruparea de Jandarmi Mobilă „Tomis” Constanța.
Dispune anularea în parte a înscrisurilor falsificate.
Obligă pe inculpatul Gorun Romi la plata sumei de 5.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, iar pe inculpatul Leu Marinache la plata sumei de 3.000 lei, cu același titlu.

DEFINITIVĂ

Acordurile de recunoaștere a vinovăției și dosarul aferent au fost înaintate în instanță de către Direcția Națională Anticorupție - Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari în data de 05 mai 2023, vezi comunicatul nr. 642/VIII/3 din data de 08 iunie 2023 (comunicatul nr. 5).

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 08 iunie 2023