DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 927/A din 05.05.2023, Curtea de Apel București a hotărât următoarele:
1. Condamnă pe inculpatul VLĂDESCU SEBASTIAN-TEODOR GHEORGHE, ministru al Finanțelor în perioada săvârșirii faptelor, la o pedeapsă de 7 ani și 4 luni închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 4 ani de la executarea pedepsei închisorii, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit, pentru săvârșirea a două infracțiuni de luare de mită.
2. Condamnă pe inculpatul COSTEA MIRCEA-IONUȚ, fost angajat în cadrul ministerului finanțelor, deținând o funcție de conducere într-o bancă de stat la data faptelor, la o pedeapsă de 6 ani închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 4 ani de la executarea pedepsei închisorii, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită.
Dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpaților DASCĂLU CONSTANTIN, BOUREANU CRISTIAN-ALEXANDRU și M.M., pentru infracțiunile reținute în sarcina lor, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
Dispune confiscarea specială a sumelor de 3.990.248,6 lei, 65.000 de euro și 2.177.000 euro de la inculpatul Vlădescu Sebastian Teodor Gheorghe.
Dispune confiscarea specială a sumelor de 3.121.328,41 lei și 1.919.900 euro de la inculpatul Costea Mircea Ionuț.
Dispune confiscarea specială a sumelor de 3.083.498,71 lei și 1.050.087 euro de la inculpata M.M.
Dispune confiscarea specială a sumei de 1.114.000 euro de la inculpatul Dascălu Constantin.
Dispune confiscarea specială a sumei de 2.111.799,71 euro de la inculpatul Boureanu Cristian Alexandru.
Dispune confiscarea specială a sumei de 214.874,88 euro, virată în contul deschis pe numele SC T.P.P. SA la A.N.A.B.I., dispoziție ce se va comunica Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate.
Obligă pe inculpații Vlădescu Sebastian-Teodor-Gheorghe, Costea Mircea-Ionuț, Dascălu Constantin și Boureanu Cristian-Alexandru la plata sumelor de câte 85.000 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar pe inculpata M.M. la plata sumei de 80.000 lei, cu același titlu.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție la data de 13 noiembrie 2019, vezi comunicatul nr. 904/VIII/3 din data de 15 noiembrie 2019.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 15 noiembrie 2019