Cod ECLI ECLI:RO:CABAC:2023:018.000284

Operator de date cu caracter personal nr. 3666.

Dosar nr. 508/32/2022

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ nr. 284
Ședința publică din data de 28 martie 2023
Completul de divergență compus din:

PREȘEDINTE – (...)
JUDECĂTOR – (...)
JUDECĂTOR - (...)
GREFIER – (...)

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Î.C.C.J. - D.N.A. - Serviciul Teritorial Bacău - legal reprezentat de procuror – (...)

Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulată de contestatoarea D.V.., împotriva deciziei penale nr. 278 din data de 22.03.2021, pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. 1721/110/2017, în complet de divergență.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința de judecată din data de 14 martie 2023 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată.

CURTEA

Deliberând asupra contestației în anulare constată următoarele:
Prin contestația în anulare înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 508/32/2022 contestatoarea D.V.. a solicitat admiterea contestației în anulare, desființarea deciziei penale 278 din data de 22.03.2021, pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. 1721/110/2017 și a apelului formulat de inculpata D.V.. împotriva sentinței penale nr. nr.196/D/2020 din 15.07.2020 pronunțată de Tribunalul BACAU în dosarul nr. 1721/110/2017.
Se arată în cererea de contestație în anulare că a intervenit prescripția răspunderii penale și se impune încetarea procesului penal.
Curtea, învestită cu prezenta contestație în anulare, constată că prin decizia penală nr. nr. 278 din data de 22.03.2021, pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. 1721/110/2017, s-au dispus următoarele:
I. În baza art. 421 pct. 2) lit. (a) Cod de procedură penală admiterea apelurilor declarate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casatie și Justiție - Direcția Natională Anticorupție – Serviciul Teritorial BACAU și partea civilă S.C. A. S.R.L., reprezentată prin lichidator judiciar S.Q. SPRL., împotriva sentinței penale nr.196/D/2020 din 15.07.2020 pronunțată de Tribunalul BACAU în dosarul nr. 1721/110/2017.
S-a desființat în parte sentința penală apelată, s-a reținut cauza spre rejudecare și în consecință:
S-a reținut încadrarea juridică dată faptelor săvârșite de inculpații D.V.. și T.F. prin actul de sesizare al instanței, respectiv art. 13² din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție cu referire la art. 297, alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 309 C. pen. și art. 5, alin. 1 C. penal.
În baza art. de art. 13² din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție cu referire la art. 297, alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 309 C. pen. și art. 5, alin. 1 C. pen., a fost condamnată inculpata D.V..., fiica (...), pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave, la pedeapsa de 4 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a si lit. b Cod penal.
În temeiul art. 65 Cod penal, s-a interzis inculpatei ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a si lit. b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe durata executării pedepsei închisorii, conform art. 65 alin. (3) din C. pen.
În temeiul art. 397, alin. 1 C. proc. Pen. raportat la art. 25, alin. 1 C. proc. pen. s-a admis ca întemeiată acțiunea civilă exercitată în cauză de partea civilă S.C. A. S.R.L., reprezentată prin lichidator judiciar S.Q. SPRL., și, în consecință, a obligat în solidar inculpații D.V.. si T.F. la plata sumei de 3.193.879,00 lei către S.C. A. S.R.L., reprezentată prin lichidator judiciar S.Q. SPRL.
În temeiul art. 404, alin. 4, lit. c C. proc. pen. raportat la art. 397, alin. 4 C. proc. pen. s-a dispus menținerea măsurii sechestrului asigurător, instituită prin ordonanța procurorului din 21.03.2017 (f. 206, vol. I d.u.p.) asupra următoarelor bunuri imobile proprietatea inculpatei D.V..:
- suprafața de 2.526 mp teren situat în comuna T. jud. Bacău, din care 1.000 mp în intravilan și 1.526 mp în extravilan, înscris în Cartea funciară nr.(...) a UAT T. jud. Bacău cu numărul cadastral (...), dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. (...)la BNP C.E.;
- construcție cu destinația “construcții de locuințe” cu suprafața la sol de 119 mp situată în intravilanul comunei T., jud. Bacău, înscrisă în Cartea funciară nr. (...) a UAT T. jud. Bacău cu numărul cadastral (...), edificată în baza autorizației de construire nr. (...)emisă de Primăria T. (proces verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. (...)emis de Primăria T.);
- suprafața de 5.000 mp teren situat în intravilanul comunei G., jud. Bacău, înscris în Cartea funciară nr. (...) a UAT Gioseni jud. Bacău cu numărul cadastral (...), dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. (...) la BNP I.S.;
- suprafața de 1.000 mp teren situat în intravilanul comunei G. jud. Bacău, înscris în Cartea funciară nr. (...) a UAT G., jud. Bacău cu numărul cadastral (...), dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. (...) la N.S.J. Bacău.
S-a înlăturat aplicarea dispozițiilor art.81-83 si art. 71 alin. 5 Cod penal (1969) în ceea ce privește pe inculpații D.V.. si T.F..
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, care nu sunt contrarii prezentei decizii.
În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate în apelurile Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie - Directia Natională Anticoruptie – Serviciul Teritorial BACAU și partea civilă S.C. A. S.R.L., reprezentată prin lichidator judiciar S.Q. SPRL SC.A., au rămas în sarcina statului.
II. În baza art. 421 pct.1 lit.b C.p.p. s-au respins ca nefondate apelurile declarate de inculpații D.V.. si T.F. împotriva sentinței penale nr.196/D/2020 din 15.07.2020 pronunțată de Tribunalul BACAU în dosarul nr. 1721/110/2017.
În temeiul art.275 alin.2 Cod procedură penală, au fost obligați apelanții -inculpați la plata sumei de câte 250lei fiecare, cheltuielile judiciare avansate de stat.
În motivarea deciziei se arată că, prin sentința penală nr. 196/D/2020 din 15.07.2020 pronunțată de Tribunalul BACAU în dosarul nr. 1721/110/2017 s-a dispus următoarele, cu privire la inculpata D.V..:
„I. Constată că legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatei D.V.. este Codul Penal de la 1969.
Condamnă pe inculpata D.V.., fiica (...), la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție (forma în vigoare la data săvârșirii faptei) raportat la art. 246 C. pen. de la 1969, cu aplicarea art. 5, alin. 1 C. pen.
În temeiul art. 12, alin. 1 din Legea nr. 187/2012 cu referire la art. 65, alin. 1 C. pen. de la 1969 aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64, alin. 1, lit. a, teza a II-a și lit. b C. pen. de la 1969 pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 12, alin. 1 din Legea nr. 187/2012, aplică inculpatei pedeapsa accesori a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64, alin. 1, lit. a, teza a II a și lit. b C. pen. de la 1969, pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. de la 1969.
În baza art. 81 C. pen. de la 1969, cu aplicarea art. 5, alin. 1 C. pen. de la 1969, dispune suspendarea condiționatǎ a executǎrii pedepsei în cuantum de 3 ani închisoare aplicatǎ în prezenta cauzǎ.
În temeiul art. 82 C. pen. de la 1969, fixeazǎ termen de încercare pe o duratǎ de 5 ani de la data rǎmânerii definitive a prezentei sentințe.
Conform art. 71, alin. 5 C. pen. de la 1969, cu aplicarea art. 12, alin. 1 din Legea nr. 187/2012, suspendǎ executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare.
Potrivit art. 404, alin. 2 C. proc. Pen., atrage atenția inculpatei D.V.. asupra dispozițiilor art. 83, alin. 1 C. pen. de la 1969, în sensul revocǎrii suspendǎrii condiționate în cazul în care acesta sǎvârșește din nou o infracțiune în termenul de încercare și cumulǎrii pedepsei aplicatǎ în prezenta cauzǎ cu cea aplicatǎ pentru noua infracțiune.
(...)
În temeiul art. 397, alin. 1 C. proc. Pen. raportat la art. 25, alin. 1 C. proc. pen. respinge ca neîntemeiată acțiunea civilă exercitată în cauză de persoana vǎtǎmatǎ S.C. A. S.R.L., reprezentată prin lichidator judiciar S.Q. SPRL.
În temeiul art. 404, alin. 4, lit. c C. proc. pen. raportat la art. 397, alin. 4 C. proc. pen. dispune ridicarea măsurii sechestrului asigurător, instituită prin ordonanța procurorului din 21.03.2017 (f. 206, vol. I d.u.p.) asupra următoarelor bunuri imobile proprietatea inculpatei D.V..:
- suprafața de 2.526 mp teren situat în comuna T. jud. Bacău, din care 1.000 mp în intravilan și 1.526 mp în extravilan, înscris în Cartea funciară nr.(...) a UAT T. jud. Bacău cu numărul cadastral (...), dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. (...)la BNP C.E.;
- construcție cu destinația “construcții de locuințe” cu suprafața la sol de 119 mp situată în intravilanul comunei T., jud. Bacău, înscrisă în Cartea funciară nr. (...) a UAT T. jud. Bacău cu numărul cadastral (...), edificată în baza autorizației de construire nr. (...)emisă de Primăria T. (proces verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. (...)emis de Primăria T.);
- suprafața de 5.000 mp teren situat în intravilanul comunei G., jud. Bacău, înscris în Cartea funciară nr. (...) a UAT Gioseni jud. Bacău cu numărul cadastral (...), dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. (...) la BNP I.S.;
- suprafața de 1.000 mp teren situat în intravilanul comunei G. jud. Bacău, înscris în Cartea funciară nr. (...) a UAT G., jud. Bacău cu numărul cadastral (...), dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. (...) la N.S.J. Bacău.
În temeiul art. 404, alin. 4, lit. c C. proc. pen. raportat la art. 397, alin. 4 C. proc. pen. dispune ridicarea măsurii sechestrului asigurător, instituită prin ordonanța procurorului din 20.03.2017 (f. 195, vol. I d.u.p.) asupra suprafaței de 10.000 mp teren situat în extravilanul comunei T., jud. Bacău, înscrisă în Cartea funciară nr. (...) a UAT T. jud. Bacău cu numărul cadastral (...), dobândit prin titlul de proprietate nr. (...) emis de CJPSDPAT Bacău, proprietatea inculpatului T.F..
În temeiul art. 397, alin. 3 raportat la art. 256 și art. 25, alin. 3 C. proc. pen. dispune restabilirea situației anterioare, în sensul desființării următoarelor înscrisuri: referatul de validare nr. (...), referatul de cercetare nr. (...)și procesul verbal de punere în posesie nr. (...).
Dispune restituirea către persoana vătămată, constituită parte civilă S.C. A. S.R.L., reprezentată prin lichidator judiciar S.Q. SPRL., la data rămânerii definitive a prezentei, a înscrisurilor depuse la data de 10.03.2020, conform opisului aflat la fila 26, vol. IV d.i.
Ia act că inculpații D.V.. și T.F. au fost asistați în prezenta cauză de apărători aleși.
În baza art. 272 C. proc. Pen. și art. 274, alin. 1 și 2 C. proc. pen., obligă pe inculpații D.V.. și T.F. la plata a câte 2.000 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunțată în ședință publică, azi, 15.07.2020.”
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a avut în vedere următoarele:
Prin rechizitoriul din data de 07.04.2017 al Parchetului de pe lângǎ Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău în dosar nr. 44/P/2014 înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr. 1721/110/2017 la data de 10.04.2017, s-a dispus trimiterea în judecatǎ a inculpaților:
- D.V.., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă agravată, prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție cu referire la art. 297, alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 309 C. pen. și art. 5, alin. 1 C. pen., constând în aceea că în calitate de primar al comunei T., jud. Bacău și președinte al Comisiei locale de aplicare a legilor fondului funciar și-a încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de art. 10 alin. 1 și art. 22 din Legea nr. 1/2000, art. 5 lit. c, art. 10 alin. 1 și art. 34 alin. 1 din H.G. nr. 890/2005 și art. 27, alin. 2 din Legea nr. 18/1991 în cursul soluționării cererii de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de C.M. și C.D..
Inculpata a semnat „Referatul de validare” numărul (...), „Referat de cercetare” numărul (...)și procesul verbal de punere în posesie nr. (...) care au stat la baza emiterii Titlului de proprietate nr. (...) pe numele lui C.D. și C.M., moștenitorii lui C.T., pentru suprafața de 177.404 m.p. teren situat în extravilanul comunei T., (...), intabulat ulterior în (...)., în condițiile în care cunoștea că acest teren era proprietatea S.C. A. S.R.L. Bacău și ca urmare erau încălcate dispozițiile art. 3 din Legea nr. 1/2000 precum și faptul că acest imobil urma să fie vândut către R.I. și G.L..
- T.F., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă agravată, prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție cu referire la art. 297, alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 309 C. pen. și art. 5, alin. 1 C. pen. constând în aceea că în calitate de membru al Comisiei locale de aplicare a legilor fondului funciar din com. T., jud. Bacău și-a încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de art. 10 alin. 1 și art. 22 din Legea nr. 1/2000, art. 5 lit. c, art. 10 alin. 1 și art. 34 alin. 1 din H.G. nr. 890/2005 și art. 27 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 în cursul soluționării cererii de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de C.M. și C.D..
Inculpatul a semnat „Referatul de validare” numărul (...), „Referatul de cercetare” numărul (...)și procesul verbal de punere în posesie nr. (...) care au stat la baza emiterii Titlului de proprietate nr. (...)pe numele lui C.D. și C.M., moștenitorii lui C.T., pentru suprafața de 177.404 m.p. teren situat în extravilanul comunei T., (...), intabulat ulterior în data de 20.10.2009 sub nr. (...) în cartea funciară nr. (...)a UAT T., în condițiile în care cunoștea că acest teren era proprietatea SC A. SRL Bacău și ca urmare erau încălcate dispozițiile art. 3 din Legea 1/2000.
În cuprinsul actului de sesizare al instanței s-a mai reținut că prin săvârșirea infracțiunilor, s-a produs un prejudiciu de 1.889.355 dolari, echivalentul a 6.065.963,36 lei (RON) reprezentând valoarea investiției efectuate până la data de 10.02.2002 de către S.C. S. S.A. Bacău în vederea construirii unui depozit impermeabilizat pentru depunerea fosfogipsului rezultat în urma fabricării acidului fosforic(batal fosfogips) și s-a obținut un folos necuvenit pentru C.D., C.M., R.I. și G.L. constând în dreptul de proprietate asupra terenului pe care se afla această investiție. Tot prin actul de sesizare s-a dispus clasarea cauzei privind pe suspecții M. (fostă B.) D. M., A.N., N.N. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție cu referire la art. 297, alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 309 C. pen. și art. 5, alin. 1 C. pen.
Situația de fapt reținutǎ de instanțǎ.
Analizând ansamblul materialului probator administrat atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul cercetării judecătorești, instanța a apreciat că situația de fapt astfel cum a fost descrisă în cuprinsul actului de sesizare al instanței este una corectă și corespunde realității, urmând a fi reținutǎ întocmai, cu mențiunile ce se vor face în continuare. Astfel, instanța a reținut că prin Decretul Prezidențial nr. 33 din data de 27.03.1989 și tabelul anexă la acesta s-a aprobat amplasarea obiectivului de investiții „Batal impermeabilizat de fosfogips pentru evitarea poluării pânzei freatice cu P2O2 la C.Î.C. B.” în afara perimetrului locuibil al localităților L.V., B. și T. din jud. Bacău. Terenurile necesare, în suprafață totală de 270.000 m.p. din care 140.000 m.p. situați pe raza com. L.V., 128.000 pe raza com. B. și 2.000 m.p. pe raza com. T., au fost expropriate și trecute în proprietatea statului și în administrarea directă a C.Î.C. Bacău. Prin Ordinul Ministrului Industriei Chimice și Petrochimice nr. 570 din data de 3.04.1990 a fost aprobat proiectul de investiție pentru realizarea batalului de fosfogips. În data de 23.02.1994 Ministerul Industriilor a emis Certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria (...) prin care s-a atribuit în proprietate S.C. S. S.A. Bacău (fostul C.Î.C. - CIC Bacău) suprafața de 867.249,67 m.p. teren pe care se aflau instalațiile platformei chimice precum și alte construcții. În această suprafață se regăsesc și 274.961,48 m.p. pe care se construia depozitul impermeabilizat, astfel cum reiese și din măsurătorile geo-topografice efectuate de S.C. G.P. S.A. Bacău și recepționate de Oficiul de Cadastru și Organizarea Teritoriului Bacău în data de 26.01.1994, măsurători efectuate tocmai în scopul emiterii certificatului de atestare. Potrivit inventarului percelelor întocmit de inginerii topografi, totalul suprafeței construite era de 274.385,63 mp iar 575,85 m.p. erau ocupați cu rețelele edilitare. Din memoriul tehnic ce face parte integrată din documentație reiese că “determinarea perimetrului s-a realizat în prezența beneficiarului și de comun acord cu vecinii pe al căror teritorii administrative se află amplasat obiectivul”, în acest sens fiind actul de delimitare încheiat la data de 01.07.1993, însușit prin semnătură de reprezentanții S.C. S. S.A. și de primăriile com. B., L.V. și T., însoțit de schița de delimitare a incintei. În baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria (...) s-a întocmit documentația tehnică cadastrală în vederea atribuirii numărului cadastral și înregistrării în cartea funciară a obiectivului “batal fosfogips”. Lucrările la batal au continuat și în baza autorizației de construire nr. (...)emisă de către Consiliul Județean Bacău, pe acest teren efectuându-se lucrări de îndiguire și de impermeabilizare a fundului acestuia.
Conform aspectelor comunicate de S.C. A. S.A., prin lichidator S.Q. SPRL, valoarea investiției efectuate în baza acestei autorizații până în data de 10.02.2002 a fost de 1.889.355 dolari.
În data de 18.03.2005 s-a efectuat dezmembrarea terenului susmenționat, care inițial era localizat în documente pe raza comunei L.V., jud. Bacău, fiind intabulat după cum urmează:
- suprafața de 143.341,00 m.p. în cartea funciară nr. (...) a localității L.V. cu nr. cadastral (...);
- suprafața de 2.029,00 m.p. în cartea funciară nr. (...) a loc. T. cu nr. cadastral (...);
- suprafața de 129.592,00 m.p. în cartea funciară nr. (...)a loc. Buhoci cu nr. cadastral (...).
În data de 24.10.2005 față de S.C. S. S.A. Bacău s-a deschis procedura falimentului, în urma lichidării patrimoniului acesteia terenurile trecând în proprietatea S.C. H&H C. S.R.L. Ovidiu - Constanța potrivit procesului de verbal de adjudecare nr. (...). Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.(...)S.C. H&H C. S.R.L. a vândut aceste terenuri către S.C. A. S.R.L. Bacău. Ambele tranzacții au fost înscrise în cărțile funciare susmenționate, astfel cum rezultă din încheierile Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bacău aflate la dosarul de urmărire penală. Ulterior, prin Hotărârea Comisiei Județene de fond funciar Bacău nr. (...)a fost validată propunerea Comisiei locale T. de aplicare a legilor fondului funciar privind înscrierea în anexa 3 a moștenitorilor lui C.T. cu suprafața de 17,7404 ha teren arabil și pășune. În consecință, a fost emis Titlul de Proprietate nr(...)pe numele lui C.D. și C.M., moștenitorii lui C.T., pentru suprafața de 177.404 m.p. teren situat în extravilanul comunei T., (...), intabulat ulterior în data de (...)în cartea funciară nr. (...)a UAT T..
S-a reținut că din actele aflate la dosarul cauzei rezultă că Titlul de proprietate nr. (...)a fost emis avându-se în vedere următoarele acte întocmite/analizate de Comisia locală de fond funciar T.:
- cerere formulată de C.D. și C.M. privind reconstituirea dreptului de proprietate din data de 16.08.2005.
- proces verbal de punere în posesie nr. (...) cu privire la suprafața de 177.404 m.p. situată în (...)încheiat între Comisia locală de fond funciar T., reprezentată de primarul comunei, D.V.., specialistul în măsurători topografice T.F. și secretarul comunei B.D.M. și proprietarii C.D. și C.M..
- declarația pe proprie răspundere dată de C.D. și C.M. în data de 22.05.2009 prin care arată că li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 17,7404 ha teren pășune.
- „referat de validare” întocmit de Comisia locală de fond funciar T. prin care se aprobă cererea formulată de C.D. și C.M. în data de 16.08.2005 și se propune înscrierea în anexa trei, poziție nouă a numitului C.T. cu suprafața de 17,7404 hectare teren extravilan situat în punctul „A.”. Actul apare înregistrat la Primăria T. sub numărul (...) și este semnat de cinci dintre cei doisprezece membri ai comisiei, respectiv de D.V.., T.F., B.D.M., A.N. și N.N..
- „referat de cercetare” întocmit de Comisia locală de fond funciar T. înregistrat la Primăria T. sub numărul (...) în care se menționează că, urmare a cererii formulată de C.D. și C.M. în data de 16.08.2005, Comisia a constat că petentul a solicitat 17,7404 ha., teren iar din verificările efectuate acesta deține în fapt terenul solicitat din anul 1991, nefiind tulburat în posesia sa și fiind recunoscut ca proprietar de vecinii terenului identificat prin procesul verbal de punere în posesie. Referatul este semnat de D.V.., T.F., B.D.M., A.N. și N.N..
Anterior eliberării titlului de proprietate, în data de 22.05.2009 a fost încheiat antecontractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. (...) la B.N.P. "Z.E." din Bacău între C.D. și C.M., în calitate de promitenți-vânzători, pe de o parte, și R.I. și G.L. în calitate de promitenți-cumpărători, pe de altă parte, având ca obiect suprafața de 177.404 m.p. teren situat în extravilanul comunei T., (...). După eliberarea titlului de proprietate și întocmirea actelor cadastrale, a fost încheiat contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.(...) la BNP "Z.E." din Bacău între C.D. și C.M. prin mandatar V.M. în calitate de vânzători și G.L., G.G., R.I. și Rotaru Maria în calitate de cumpărători având ca obiect terenul susmenționat, prețul plătit fiind de 62.019,40 lei. După achiziționarea terenului, G.L. și R.I., prin intermediul S.C. R.D. S.R.L. au început să excaveze pietriș si nisip de pe terenul achiziționat, în scopul amenajării unei exploatații piscicole.
Prin adresa din data de 21.06.2016, organele de urmărire penală au solicitat Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bacău, în calitate de depozitar și verificator al documentațiilor cadastrale, să precizeze dacă poate stabili o eventuală suprapunere între imobilele intabulate în cartea funciară nr. (...) a loc. L.V. cu nr. cadastral (...) (suprafață 143.341,00 m.p.), cartea funciară nr. (...) a loc. T. cu nr. cadastral (...) (suprafață 2.029,00 m.p.) și cartea funciară nr. (...) a loc. B. cu nr. cadastral (...) (suprafață 129.592,00 m.p.) și imobilul teren în suprafață de 177.404 m.p. intabulat în cartea funciară nr. (...) a loc. T. cu nr. cadastral (...). Potrivit răspunsului acestei instituții din data de 05.07.2016, există „o suprapunere reală între imobilele susmenționate”, fiind atașat și un extras din planul cadastral pe ortofotoplan cu amplasamentul acestora. În acest extras sunt evidențiate în mod distinct atât parcelele aflate în proprietatea S.C. A. S.R.L. cât și suprafața din titlul de proprietate nr. (...)care este amplasată în interiorul proprietăților societății.
Cu ocazia audierii în cursul urmăririi penale, martorii C.D. și V.M. au arătat că, în calitate de moștenitori ai defunctului C.T., începând cu anul 1991 au efectuat demersuri la Primăria T. în vederea reconstituirii dreptului de proprietate pentru fosta „moșie C.”. Potrivit documentelor aflate la dosarul cauzei, au fost formulate mai multe cereri în acest sens în perioada 1991 - 2005, inclusiv sesizări la organele administrației centrale și locale, ca urmare a refuzului Comisiei Locale T. de aplicare a legilor fondului funciar de le soluționa. Ultima cerere a fost depusă la Primăria T. în data de 16.08.2005, când au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la suprafața de 50 hectare teren. Martora V.M. (care a reprezentat-o în baza unei procuri speciale pe C.M. în fața autorităților în legătură cu această cerere) a declarat că, de-a lungul timpului, a discutat cu toți primarii comunei în legătură cu cererile de reconstituire, inclusiv cu inculpata D.V... Mai mult, i-a spus acesteia că este dispusă să vândă terenul ce i-ar fi fost retrocedat în cazul în care inculpata va găsi un cumpărător. Din declarația martorei V.M., dată în cursul cercetării judecătorești (f. 97, vol. I d.i.) rezultă că începând cu anul 2000 a formulat mai multe cereri de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor ce au aparținut familie sale, însă acestea au fost respinse motivat de faptul că aceste terenuri nu puteau fi retrocedate întrucât erau emise titluri de proprietate pe numele altor persoane. Martora a arătat că inculpata D.V.. avea cunoștință despre faptul că intenționa să vândă terenurile în ipoteza în care i s-ar fi reconstituit dreptul de proprietate. În continuare, a declarat că inculpata i-a comunicat la un moment dat că a identificat un teren cu o suprafață de aproximativ 17 ha. pentru care i-ar putea reconstitui dreptul de proprietate și că, de asemenea, a găsit și persoane interesate să achiziționeze terenul respectiv în vederea realizării unei investiții. În cuprinsul declarației a arătat că atunci când s-a deplasat la Primăria T., inculpata i-a prezentat un proces verbal de punere în posesie pe care erau indicați vecinii și suprafețele de teren. Martora V.M. a precizat că nu a văzut niciodată unde este amplasat terenul, însă a acceptat să îl înstrăineze, astfel că după scurt timp de la această discuție s-a prezentat împreună cu vărul său, C.D., la un birou notarial indicat de inculpată și de cumpărător. A arătat că notarul era deja în posesia documentelor referitoare la teren și că după perfectarea actului de vânzare-cumpărare a primit contravaloarea prețului, iar ulterior nu s-a mai întâlnit cu cei doi cumpărători. Martora a precizat că nu a putut negocia prețul cu cei doi cumpărători și a arătat că a înstrăinat terenul acestora întrucât, în opinia sa, dacă nu ar fi fost de acord cu vânzarea, nu i s-ar mai fi reconstituit dreptul de proprietate. Deși a menționat că nu a fost condiționată în vreun fel, martora a arătat că în mod indirect a fost obligată să vândă, întrucât până la acel moment nu se identificase vreo suprafață de teren pentru care se putea realiza reconstituirea dreptului de proprietate.
Și martorul C.D. a arătat (f. 100 vol. I d.i.) că inculpata D.V.. le-a comunicat că există o persoană de încredere care dorește să cumpere suprafața de teren cu privire la care urma a fi reconstituit dreptul de proprietate. În legătură cu terenul, martorul a precizat că nu l-a văzut niciodată, însă a aflat de la inculpată și de la cumpărătorul R.I. că acesta este acoperit parțial cu stuf, mlaștină și necesită efectuarea de cheltuieli.
Instanța a reținut că numiții V.M. și C.D. s-au deplasat în comuna T. în data de 22.05.2009, când au luat legătura cu numiții R.I. și G.L., viitorii cumpărători al terenului. A fost încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. (...)la B.N.P. “Z.E.” având ca obiect suprafața de 177.404 m.p. teren situat în extravilanul comunei T., (...). Cu aceeași ocazie, martorii au semnat procesul verbal de punere în posesie nr. (...)privitor la această suprafață de teren, proces verbal care a fost comunicat în copie de notarul public în urma solicitării organelor de urmărire penală. Același proces verbal a fost trimis și de Primăria T., în copie, însă aceasta diferă față de cel din arhiva notarului public. Astfel, la rubrica proprietarilor apare o singură semnătură în loc de două, semnătură care nu a fost executată nici de V.M. și nici de C.D., aspect ce rezultă atât din declarația martorei cât și din diferențele evidente dintre semnătura aparținând lui C.D. regăsită pe cererile de retrocedare formulate de-a lungul timpului și cea de pe acest proces verbal. Astfel, instanța reține că la data de 22.05.2009 numiții C.M. și C.D. încheie antecontractul de vânzare-cumpărare cu numiții G.L. și R.I., deși procesul-verbal de punere în posesie fusese întocmit tot în data de 22.05.2009, proces-verbal care conform evidențelor Comisiei Locale T. (fila 27 vol. III d.u.p.) nici nu fusese semnat de către aceștia. Abia printre înscrisurile ce au stat la baza încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat prin Încheierea nr. (...)de B.N.P. Z.E. apare procesul-verbal de punere în posesie semnat de cei doi promitenți vânzători, însă aceștia au negat că semnătura le-ar aparține.
În acord cu aspectele menționate în actul de sesizare, prima instanță a apreciat că din coroborarea declarațiilor martorilor reiese cu certitudine faptul că inculpata D.V.. a identificat terenul ce urma să fie retrocedat având în vedere cerințele lui R.I., care intenționa să construiască o exploatare balastieră și piscicolă. Acest aspect mai reiese și din declarația martorului G.L. care afirmă că era asociat cu acesta într-o firmă cu profil de construcții și ambii erau interesați să achiziționeze un teren pretabil exploatării de balast. Martorul mai arată că cel care a identificat acest teren a fost R.I. și că personal l-a vizitat pentru a vedea dacă este corespunzător și chiar au fost efectuate săpături prealabile în acest scop. Astfel, instanța a reținut că martorul G.L. a declarat că R.I. este cel care a identificat niște persoane ce urmau să fie puse în posesia unui teren, astfel încât au mers împreună să vadă terenul respectiv, care se afla pe malul drept al râului Siret, fiind acoperit cu bălți și stufăriș. Martorul a precizat că au efectuat lucrări cu un buldoexcavator și au făcut câteva sondaje ale solului, concluzionând că terenul se pretează activității de exploatare balastru, astfel încât au convenit ca R.I. să ia legătura cu vânzătorii și să stabilească condițiile pentru achiziție. Instanța a reținut că numitul R.I. cunoștea zona respectivă întrucât în cursul anului 2008 a devenit proprietarul unei suprafețe de aproximativ 2 ha teren situată în imediata vecinătatea terenului respectiv. Aceleași aspecte referitoare la amplasamentul terenului sunt valabile și în ceea ce îl privește pe inculpatul T.F., căruia în cursul anului 2008 prin titlul de proprietate nr. (...) i-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafețetei de 1 ha în (...). Martorul G.L. a arătat, în cursul urmăririi penale, că cel mai probabil au efectuat săpături pentru verificarea calității și proprietăților solului anterior semnării antecontractului întrucât nu ar fi riscat să achiziționeze un teren nefolositor în raport de scopul urmărit.
În raport de aceste aspecte, s-a reținut că declarația martorului R.I. conform căreia ar fi aflat despre vânzarea terenului dintr-un anunț lipit pe gardul primăriei, așa cum a declarat în cursul urmăririi penale și cu ocazia audierii în calitate de martor în cursul cercetării judecătorești, apare a fi neconformă adevărului. De asemenea, s-a apreciat că nu poate fi reținută nici afirmația acestuia că a discutat despre vânzare cu o persoană care pretindea că are un aviz de la primărie privind punerea în posesie întrucât, pe de o parte, din declarațiile indicate anterior rezultă că nu au existat astfel de discuții iar, pe de altă parte, singurul act ce are legătură cu această punere în posesie a fost emis de Primăria T. chiar în ziua când s-a semnat antecontractul de vânzare cumpărare. Martorul R.I. a arătat în cursul urmăririi penale că “nu ar fi putut să cumpere ceva fără să vădă mai întâi despre ce este vorba”, rezultând așadar fără îndoială că a vizitat terenul anterior încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, aspect ce rezultă și din declarațiile martorului G.L.. Or, având în vedere că abia în data de 22.05.2009 a fost emis un act privitor la un eventual drept de proprietate asupra terenului (procesul verbal de punere în posesie) pe numele viitorilor vânzători, este evident că în momentul vizitelor lui R.I. și G.L. aceștia nu puteau cunoaște numele acestora.
Instanța a reținut că procesul verbal de punere în posesie este întocmit anterior referatului de validare și referatului de cercetare, ambele datate 01.06.2009, ceea ce reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 27, alin. 1 din Legea 18/1991 potrivit cărora „punerea în posesie și eliberarea titlurilor de proprietate celor îndreptățiți nu pot avea loc decât numai după ce s-au făcut în teren delimitările necesare pentru măsurători, stabilirea vecinătăților pe temeiul schiței, amplasamentului stabilit și întocmirea documentelor constatatoare prealabile”. Printre documentele constatatoare prealabile se numără în mod evident și cele prin care se analizează documentele depuse de solicitanți și verificarea disponibilității terenului ce urmează a fi restituit, aspect cunoscut de inculpații D.V.. și T.F..
Conform alin. 2 al art. 27 din Legea 18/1991, ,,În toate cazurile în care reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, cu ocazia masuratorilor comisia locala ia act de recunoasterea reciproca a limitelor proprietății de către vecini, le consemneaza în documentele constatatoare, intocmind planurile parcelare și inainteaza documentația comisiei judetene sau prefectului pentru validare și, respectiv, eliberarea titlurilor de proprietate.” Or, se reține că în cuprinsul referatului de cercetare nr. (...) (f. 25, vol. III d.u.p.) se arată că petenții C.M. și C.D. solicită reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 17,7404 ha. teren arabil-pășune, iar din verificările efectuate în teren, comisia locală a constatat că solicitantul deține în fapt terenul solicitat din anul 1991, nefiind tulburat în posesia sa de nimeni și fiind recunoscut ca proprietar de vecinii terenurilor identificate în procesul-verbal de punere în posesie. Aceste mențiuni sunt în mod evident false, din moment ce moștenitorilor li se reconstituia dreptul de proprietate asupra unei alte suprafețe de teren decât cea stăpânită de autorul lor, aspect cunoscut de ambii inculpați. Se mai arată în cuprinsul aceluiași document că din actele anexate la cererea de retrocedare rezultă că terenul solicitat pe vechiul amplasament ar fi fost proprietatea defunctului C.T., fapt neadevărat așa cum s-a arătat anterior.
Susținerea inculpatei D.V.., care a arătat că referatul a fost întocmit pe un tipizat utilizat în activitatea comisiei s-a reținut că nu este de natură o exonera de răspunderea ce îi incumba în calitate de președinte al acestei comisii. Aceasta avea obligația de a verifica în mod temeinic toate documentele ce îi erau prezentate pentru a fi semnate, având în vedere că acestea erau de natură a produce consecințe juridice.
În finalul referatului de cercetare nr. (...) se menționează că ,,cele precizate mai sus rezultă și din declarațiile proprietarilor vecini ai terenului, care cunosc bine situația amplasamentelor solicitate și trecute în procesul verbal de punere în posesie și care își asumă răspunderea pentru datele furnizate și că nu sunt litigii privind limitele de hotar la vecinătățile sus-menționate.” Se reține că și această mențiune este în mod evident falsă, întrucât în procedura de restituire nu a fost consultat niciun vecin al terenului retrocedat.
Instanța a reținut și că din cei 12 membri ai comisiei locale pentru aplicarea legilor fondului funciar constituită la nivelul Primăriei Comunei T., doar șase au semnat referatul de validare, respectiv inculpații D.V.. și T.F., precum și martora B.D.M., în calitate de secretar și numiții A.N., N.N. și B.I.. Cu privire la acest aspect, martorul A.N. (f. 137-138 vol I d.i.) a declarat că deși cele două referate poartă numele său, în calitate de membru al comisiei locale de fond funciar, semnăturile nu îi aparțin. A precizat că, uneori, inculpatul T.F. îi aducea acte la semnat în legătură cu activitatea comisiei, însă cele două referate nu i-au fost prezentate pentru a le semna și nu poate preciza cui îi aparține semnătura din cuprinsul acestora. A mai arătat martorul că nu a participat niciodată la efectuarea de măsurători în teren.
Instanța a mai reținut și că în data de 20.12.2016, fiind audiat în calitate de suspect în cursul urmăririi penale, A.N. a declarat că, după ce i-a fost adusă la cunoștință calitatea de suspect în prezenta cauză în data de 16.12.2016, s-a întâlnit pe holurile D.N.A. – S.T. Bacău cu D.V.. și a întrebat-o de ce l-a implicat și pe el în toată această poveste, iar inculpata i-a răspuns că nu este vina ei, toate întâmplându-se din cauza lui T.F.. Aspecte similare au fost arătate și de martorul N.N. (f. 139, vol. I d.i.) care și-a retractat parțial declarația dată în cursul urmăririi penale și a precizat că nu a semnat referatul de validare ori referatul de cercetare, semnătura din cuprinsul acestor acte nu îi aparține, că nu a participat la ședințele Comisiei Locale de fond funciar în cadrul cărora s-a discutat despre reconstituirea dreptului de proprietate al terenurilor aparținând familiei C., respectiv că deși a făcut parte din comisia de măsurare a terenurilor, nu a participat niciodată la această activitate, pentru că nu a fost chemat. Martora M.D.M. a arătat (f. 249-250 vol. I d.i. și f. 5-6 vol. III d.i.) că făcea parte din Comisia Locală de fond funciar a comunei T., având calitatea de secretar al acesteia, că a semnat cele două referate din data de 01.06.2009 la solicitarea inculpatului T.F. – inginer topo-cadastral în acea perioadă la Primăria T., care de altfel le-a și redactat. Martora a arătat că nu își amintește să fi participat la ședința comisiei cu privire la cererea de reconstituire a dreptului de proprietate vizând terenurile aparținând familiei C. și că la momentul respectiv abia debutase în funcția de secretar, neavând cunoștințe juridice.
Din coroborarea declarațiilor martorilor s-a reținut că se desprinde concluzia că în perioada respectivă nu a avut loc o ședință a Comisiei Locale de fond funciar a comunei T., astfel încât referatul de cercetare nr. (...) și referatul de validare nr. (...) au fost emise cu încălcarea prevederilor legale în materie, cu atât mai mult cu cât acestea nu poartă semnăturile tuturor membrilor comisiei, ori nu indică motivul pentru care aceștia s-au aflat în imposibilitate, ori au refuzat să semneze.
Inculpații D.V.. și T.F. cunoșteau faptul că reconstituirea dreptului de proprietate al moștenitorilor C.M. și C.D. nu este posibilă pe vechiul amplasament, aspect ce rezultă fără echivoc din cuprinsul adreselor emise la datele de 09.02.2006, respectiv 20.11.2006 (f. 193 și f. 195 vol. VI d.u.p.), prin care se arată că în urma verificărilor efectuate de Comisia locală s-a constatat că vechile amplasamente ale terenurilor revendicate de petenți sunt ocupate de alte persoane, cărora li s-au emis titluri de proprietate în conformitate cu prevederile legale, astfel încât restituirea pe vechile amplasamente nu mai este posibilă. Se mai arătă că nu au fost identificate suprafețe compacte de teren în rezerva comisiei locale și li se aducea la cunoștință petenților C.D. și C.M. că după identificarea unui alt amplasament pe raza comunei T. sau a altei localități se va înainta o propunere de restituire a terenului solicitat pe un alt amplasament. Aceleași constatări sunt reluate și într-o comunicare din data de 01.03.2007 în care, sub semnăturile inculpaților D.V.. și T.F., se comunică situația juridică a tuturor terenurilor ce au aparținut lui C.T., cu amplasament și actualii proprietari. Mai mult, B.D.M. a arătat că, în toate cazurile, analiza cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate se făcea de către inculpații D.V.. și T.F. în prezența ei, însă nu erau prezenți toți membrii comisiei și nu se încheiau procese verbale de ședință.
Instanța a reținut că potrivit art. 10, alin. 1 din H.G. nr. 890/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor, “în situațiile în care restituirea pe vechiul amplasament nu mai este posibilă, fostului proprietar sau moștenitorilor acestuia li se va oferi, un alt amplasament situat în aceeași localitate sau într-o localitate învecinată. Oferta va fi trimisă persoanelor îndreptățite prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire iar termenul în care răspunsul la ofertă trebuie dat nu poate fi mai mic de 7 zile de la data primirii ofertei de teren pe alt amplasament. În cazul în care fostul proprietar sau moștenitorii acestuia nu acceptă amplasamentul oferit, comisia locală va trebui să formuleze o altă ofertă în termen de 30 de zile, dacă persoanele îndreptățite nu optează pentru primirea de despăgubiri.” Astfel, în raport de situația juridică a terenului la momentul respectiv, Comisia Locală de fond funciar era obligată să înainteze numiților C.D. și C.M. o ofertă scrisă cu privire la atribuirea unui teren cu un alt amplasament, după care să aștepte cel puțin 7 zile un răspuns din partea moștenitorilor. Aceștia din urmă aveau posibilitatea de a refuza oferta inițială, comisia având obligația de a formula o nouă ofertă, în ipoteza în care moștenitorii nu ar fi optat pentru despăgubiri bănești. În fapt, se reține că atât inculpata D.V.. cât și inculpatul T.F. știau că moștenitorilor lui C.T. nu le putea fi reconstituit dreptul de proprietate decât pe alt amplasament, însă au evitat procedura specială pentru această situație prevăzută de art. 10, alin. 1 din H.G. 890/2005 întrucât aceasta presupunea în mod imperativ o ofertă scrisă din partea Comisiei locale și un interval minim de șapte zile între data primirii acesteia și răspuns. În plus, dacă solicitanții nu erau de acord cu acest amplasament, aceștia puteau opta pentru despăgubiri bănești.
Trebuie precizat că, potrivit art. 22, alin. 1 din Legea nr. 1/2000, astfel cum era în vigoare la data faptelor, „reconstituirea dreptului de proprietate, punerea în posesie și eliberarea titlurilor de proprietate, în cazul persoanelor fizice, se fac de către comisiile locale și comisiile județene sau de prefect, în conformitate cu prevederile art. 12 și art. 51 - 59 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările și completările ulterioare, Legii nr. 169/1997, cu prevederile Regulamentului privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1172/2001, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu respectarea prevederilor prezentei legi” (hotărârea de guvern menționată a fost abrogată și înlocuită cu H.G. nr. 890/2005).
Raportat la modul în care s-a procedat la reconstituirea dreptului de proprietate pe numele moștenitorilor lui C.T., instanța a reținut că din cererea de reconstituire a dreptului de proprietate (f. 9, vol. III d.u.p.) formulată în conformitate cu Legea nr. 247/2005, rezultă că moștenitorii lui C.T. au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 50 ha. teren conform procesului-verbal eliberat de Arhivele Naționale nr. (...) (f. 10 vol. III d.u.p.) unde, în anul 1945, numitul T.C. figura în comuna T. cu suprafața de 50 ha teren după ce anterior fusese expropriată suprafața de 51,5 ha teren conform dispozițiilor art. 3, alin. 71 din Legea nr. 187/1945.
Conform procesului-verbal de expropriere din data de 20.03.1949 numitului C.T. i-au fost expropriate și următoarele suprafețe de teren: 41,2500 ha. arabil, 3 ha. pășuni, 0,1250 ha. livadă, 0,1250 ha. vie, neproductiv 5 ha. conac și 0,5 ha. curte, în total fiind expropriată suprafața de 51 ha.
La data de 21.09.2006 a fost emis titlul de proprietate nr. (...) pe numele lui C.M., C.D., C.M. G. pentru autorul acestora, C.T., prin care s-a reconstituit suprafața de 10 ha teren conform dispozițiilor Legii nr. 18/1881, forma în vigoare la data formulării cererii și care prevedea limita maximă ce se putea retroceda de 10 ha. teren arabil.
După cum rezultă din referatul de cercetare nr. (...)depus la fila 174 vol. VI d.u.p. coroborat cu situația juridică a terenurilor reprezentând vechiul amplasament al terenurilor aparținând defunctului C.T. (f. 22 vol. III d.u.p.), Comisia Locală T. a reținut că mai trebuia reconstituită suprafața de 40 ha. teren, că vechiul amplasament era ocupat, fiind emise alte titluri de proprietate pentru alte persoane și că la dispoziția Comisiei Locale, la data de 20.11.2006 nu existau loturi compacte de teren în suprafețe corespunzătoare pentru atribuire petenților. În acest sens, Comisia Locală T. a emis adresele depuse la f. 176-192 vol. VI d.u.p. către Comisiile locale învecinate, conform art. 10 din H.G. nr. 890/2005 (forma în vigoare în anul 2006 și 2009) prin care solicită să se comunice suprafețele de teren rezervă aflate la dispoziția acestora. Conform adreselor depuse la f. 176-192 vol. VI d.u.p., instanța reține că niciuna dintre comisiile locale învecinate nu aveau la data respectivă în rezervă terenuri ce ar fi putut fi utilizate pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru moștenitorii lui C.T.. În aceste condiții, prin adresa nr. 92439/12.12.2006 depusă la f. 210 vol. VI d.u.p., Comisia Județeană Bacău stabilește că, respectând dispozițiile art. 10 din H.G. nr. 890/2005, pentru soluționarea cererii de reconstituire formulată de moștenitorii defunctului C., Comisia Locală T. trebuia să facă propuneri pentru înscrierea în anexa 23 pentru a primi despăgubiri bănești. Conform art. 10, alin. 2 din H.G. nr. 890/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor “în situația în care într-o anumită localitate nu mai există suficient teren în rezerva comisiei de fond funciar care să fie atribuit în proprietate foștilor proprietari deposedați sau moștenitorilor acestora, comisiile de fond funciar se vor adresa comisiilor de fond funciar din alte localități care vor pune la dispoziție terenurile rămase disponibile. Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei instanța reține că din anul 2006, după ce toate comisiile locale au comunicat Comisiei Locale T. că nu dețin teren în rezervă, Comisia Locală T. nu a mai efectuat niciun demers în vederea soluționării cererii formulate de moștenitorii lui C.T. până în anul 2009. Astfel, în anul 2009 se întocmește procesul-verbal de punere în posesie nr. (...) pentru suprafața de 17,7404 ha teren situată în (...) având ca vecini: la N- Hotar Com. B., la E- Pășune Prim. T., la S-Pășune Prim. T., la V- T.F., hotar Prim. L.V..
Se observă că, deși în anul 2006 Comisia Locală T. constată că nu are nicio suprafața de teren în rezervă pentru a se reconstitui dreptul de proprietate moștenitorilor lui C.T., aceeași Comisie găsește în anul 2009, în mod surprinzător și fără vreo justificare legală, suprafața de 17,7404 ha de teren din tarlaua 1, parcela 4/3.
În ceea ce privește această suprafață de teren, instanța a reținut că după cum rezultă din Hotărârea nr. (...) a Prefecturii Județului Bacău (f. 51 vol. III d.u.p.), se hotărăște trecerea în proprietatea privată a com. T. prin constituirea dreptului de proprietate a suprafeței de 254,35 ha. islaz dintre care apare identificat și trupul A. în suprafață totală de 46,39 ha. teren (f. 54 vol. III d.u.p.) situată astfel: tarlaua 1 - parcela 2, suprafața de 4,79 ha. teren, tarlaua 1 - parcela 4 suprafața de 7,92 ha. teren, tarlaua 1 - parcela 5 suprafața de 0,72 ha. teren, tarlaua 1 - parcela 10 suprafața de 1,80 ha. teren, tarlaua 1 - parcela 12 suprafața de 8,12 ha. teren, tarlaua 1 - parcela 13/1 suprafața de 12,89 ha. teren și tarlaua 1 - parcela 13 suprafața de 10,15 ha. teren. Conform tabelului nr. 2 Anexă la Ordinul nr. (...) (f. 76, vol. III d.u.p.) la solicitarea Comisiei Locale T., prin referatul nr. (...) tarlaua 1, parcela 4, ce face parte din Trupul A. este scoasă din islazul comunal pentru a fi reconstituit dreptul de proprietate asupra acesteia. Conform extrasului din Registrul cadastral al com. T. depus la f. 103, vol. III d.u.p., suprafața totală a tarlalei 1, parcela 4 este de 7,92 ha teren.
Analizând înscrisurile depuse la f. 152-165 vol III d.u.p., instanța a reținut că prin titlul de proprietate nr. (...) emis pe numele lui D.E. a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 2,167 ha. în (...). (suprafață cumpărată ulterior de martorul R.I.). De asemenea, prin titlul de proprietate nr. (...) a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafețetei de 1 ha. pe numele inculpatului T.F. în tarlaua 1, parcela 4/2. Coroborând aceste suprafețe de teren cu extrasul din registrul cadastral al comunei T. (f. 103, vol III d.u.p.), față de suprafața totală a parcelei 4 din (...). rezultă că în această parcelă suprafața maximă care ar fi putut face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate era de maxim 4,753 ha. teren, categoria de folosință pășune. Instanța a reținut ca neîntemeiată susținerea inculpatei D.V.. care arată că, de fapt, suprafața de 17,74 ha. reconstituită moștenitorilor lui C.T. rezultă din comasarea parcelelor 2, 4 și 5 în condițiile în care, pe de o parte conform registrului cadastral suprafața totală a acestor trei parcele este de 13,43 ha., iar pe de altă parte pentru că suprafața de 4,79 ha. din tarlaua 1, parcela 2 a fost pusă la dispoziția Comisiei Locale abia în anul 2013 conform Anexei la H.C.L. nr. 14 din data de 26.02.2013 depusă la f. 97 vol III d.u.p. Instanța a mai reținut că nu există niciun dubiu în cauză că întocmirea procesului-verbal de punere în posesie s-a făcut fără deplasare în teren și fără niciun fel de măsurători, în contradicție cu dispozițiile art. 27 din Legea nr. 18/1991, precum și fără o verificare riguroasă a documentației aflate la dispoziția Comisiei Locale. Mai mult decât atât, deși inculpata D.V.. a arătat că terenul era greu accesibil, încercând să justifice imposibilitatea deplasării în vederea efectuării de măsurători, acesta teren a fost văzut de martorul R.I. înainte de data de 22.05.2009, acesta făcând chiar și lucrări de excavare în zonă pentru a verifica dacă este pretabil activității sale.
Este adevărat că eventualele neconcordoanțe între documente și situația din teren nu pot fi imputate inculpaților, însă tocmai întocmirea în acest mod defectuos a documentației ce a stat la baza emiterii titlului de proprietate a condus la situația în care s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de teren, care nu se afla la dispoziția Comisiei ocale de fond funciar. Graba cu care au fost redactate documentele, faptul că inculpata s-a implicat activ în procesul de înstrăinare a terenului, conform declarațiilor martorilor, împrejurarea că inculpatul T.F. cunoștea foarte bine zona, fiind proprietarului unui teren învecinat, denotă că scopul urmărit a fost acela ca terenul să ajungă în posesia martorilor R.I. și G.L., în vederea exploatării. Instanța nu a putut reține ca întemeiate aspectele invocate de inculpați prin apărătorii aleși, care au arătat că, în fapt, referatul de cercetare, referatul de validare și procesul-verbal de punere în posesie nu au produs efecte juridice, ci doar hotărârea de validare și titlul de proprietate emis de către Comisia Județeană Bacău sunt generatoare de consecințe juridice, în condițiile în care atributul stabilirii amplasamentului revine exclusiv Comisiei Locale. Apărările formulate de inculpați în sensul că în fapt Comisia Locală de fond funciar nu a formulat decât o propunere de validare ce a fost înaintată Comisiei Județene de fond funciar, iar simpla formulare și înaintare a unei astfel de propuneri nu poate atrage răspunderea juridică, nu pot fi primite întrucât potrivit legii (art. 12 alin. 1 și 2 din Legea nr. 18/1991), scopul constituirii comisiilor locale (comunale, orășenești sau municipale) de fond funciar îl constituie stabilirea dreptului de proprietate prin reconstituirea sau constituirea acestuia, atribuirea efectivă a terenurilor celor îndreptățiți și eliberarea titlurilor de proprietate, acestea funcționând sub îndrumarea unor comisii județene, numite prin ordinul prefectului și conduse de acesta. Din interpretarea sistematică a prevederilor Legii nr. 18/1991, cu referire specială la dispozițiile art. 12, alin. 1 și art. 27, alin. 1 care menționează atribuțiile principale ale comisiilor locale de fond funciar – stabilirea dreptului de proprietate, efectuarea în teren a delimitărilor necesare pentru măsurători, stabilirea vecinătăților pe temeiul schiței, amplasamentului stabilit, întocmirea documentelor constatatoare prealabile, punerea în posesie și înmânarea titlurilor de proprietate celor îndreptățiți, rezultă că toate aceste activități și operațiuni constituie etape obligatorii în cadrul procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate – fapt ce reiese din folosirea sintagmei „nu pot avea loc decât numai după ce” din cuprinsul textului de lege evocat. În acest sens instanța a avut în vedere dispozițiile art. 5, lit. c și i din H.G. nr. 890/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor care prevăd următoarele: „comisiile comunale, orășenești sau municipale au următoarele atribuții principale:
c) stabilesc mărimea și amplasamentul suprafeței de teren, pentru care se reconstituie dreptul de proprietate sau care se atribuie potrivit legii, propune alte amplasamente și consemnează în scris acceptul fostului proprietar sau al moștenitorilor acestuia pentru punerea în posesie pe alt amplasament când vechiul amplasament este atribuit în mod legal altor persoane;
i) pun în posesie, prin delimitare în teren, persoanele îndreptățite să primească terenul, completează fișele de punere în posesie a acestora, după validarea de către comisia județeană a propunerilor făcute, și le înmânează titlurile de proprietate, potrivit competențelor ce le revin.”
Instanța a reținut că activitățile premergătoare emiterii titlului de proprietate au fost reglementate riguros prin lege, cu scopul de a garanta reconstituirea dreptului de proprietate numai în favoarea “celor îndreptățiți”, astfel cum prevede textual art. 27 din Legea nr. 18/1991, cu evitarea afectării sau vătămării drepturilor ori intereselor legitime ale altor persoane.
Din probatoriul administrat în cauză s-a reținut că reiese că atât inculpata D.V.. cât și inculpatul T.F. cunoșteau că suprafața de 177.404 m.p. teren situat în extravilanul comunei T., (...) nu se afla în patrimoniul U.A.T. T. și că această suprafață de teren nu făcea parte din rezerva Comisiei Locale de fond funciar, astfel că nu putea face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate întrucât art. 3 din Legea nr. 1/2000 prevede că „pentru aplicarea prezentei legi comisia locală dispune de totalitatea terenurilor proprietate privată a unității administrativ-teritoriale respective”. Cei doi cunoșteau faptul că pe această suprafață de afla batalul de fosfogips aparținând S.C. S. S.A. Bacău, construcția fiind vizibilă, chiar dacă era într-o evidentă stare de degradare, fiind înconjurată de diguri de pământ. În declarațiile date în cauză, D.V.. a afirmat că știa foarte bine situația din teren din zona respectivă, unde era localizată suprafața de 177.404 m.p. și ce se afla pe aceasta, iar din punctul ei de vedere nu era construit nici un batal acolo, întrucât nu existau malurile bine definite, nu existau țevi și nici alte construcții, iar terenul era degradat ca urmare a inundațiilor. A mai declarat că a verificat situația juridică a terenului în baza hărților și documentelor cadastrale aflate la Primăria T.. Ca drept de proprietate al comunei a invocat decizia nr. (...) cu anexele aferente privind trecerea în proprietatea comunei Tamaș a unor suprafețe de izlaz și H.C.L. nr. 35/27.07.2001 privind aprobarea documentației de modificare a suprafeței de izlaz comunal. Cu ocazia audierii în cursul cercetării judecătorești, inculpata D.V.. a arătat (f. 77-80 vol. IV d.i.) că moștenitorii familiei C. veneau frecvent la sediul Primăriei Comunei T. pentru a se interesa de situația terenurilor ce le reveneau și că la un moment dat, în cursul anului 2009, a identificat un teren ce putea fi retrocedat în lunca de la F., în punctul numit A., cu o suprafață de aproximativ 20 de ha, teren care era impracticabil, întrucât se afla pe malul drept al râului Siret, doar animalele puteau traversa apa, iar oamenii în condiții anevoioase. A arătat că terenul respectiv era degradat, prezenta urme de excavare, era plin de plante și fusese afectat de inundațiile din 2005. Inculpata a arătat că nu s-a deplasat cu moștenitorii în teren pentru a le arăta terenul și că nu are cunoștință dacă vreo altă persoană s-a deplasat împreună cu aceștia, ori dacă ei au formulat o cerere expresă în acest sens, împrejurare ce constituie o încălcare a prevederilor legale în materie. Inculpata a negat că ar fi intermediat vânzarea suprafeței de teren către martorii R.I. și G.L., arătând că sunt neadevărate declarațiile moștenitorilor în această privință. Se reține că aceasta nu a putut preciza motivul pentru care referatele de validare și cercetare nu au fost semnate de către toți membrii comisiei, precizând că nu se ocupa de acest aspect și că la rândul ei semna documentele pe măsura ce îi erau prezentate, însă cu mențiunea că era dificil să îi identifice pe toți membrii comisiei, în condițiile în care aceștia nu erau remunerați. Referitor la împrejurarea că în cuprinsul actelor întocmite de comisie s-a menționat în mod nereal că reconstituirea se făcea pe vechiul amplasament, inculpata D.V.. a declarat că nu își poate explica această mențiune, pe care o consideră o eroare, întrucât referatele se efectuau în baza unor tipizate. De asemenea, aceasta nu a putut explica diferențele existente între cele două exemplare ale procesului verbal de punere în posesie. În ceea ce privește documentele la care inculpata a făcut referire și conform cărora suprafața de teren de 177.404 m.p. ar fi aparținut comunei T., instanța, făcând trimitere și la aspectele analizate în cele ce preced, a considerat că această susținere nu este întemeiată. Faptul că inculpata D.V.. avea cunoștință despre existenta batalului de fosfogips aparținând persoanei vătămate rezultă și din împrejurarea că la data de 29.09.2010 aceasta, în calitate de primar, a semnat un proces verbal de recunoaștere și identificare a hotarului administrativ dintre U.A.T. T. și U.A.T. L.V.. În cuprinsul acestuia se precizează că limita dintre comune trece pe drumul de exploatare „ce înconjoară vechiul batal, actual teren neproductiv”. Totodată, printr-un proces verbal similar, încheiat la data de 17.12.2010 între U.A.T. T. și U.A.T. B., semnat de inculpată în calitate de primar, se precizează chiar că, la trasarea granițe “se pleacă din punctul de trei hotare T., L.V., B., situat la 370 metri de axul S. pe drumul de exploatare din partea vestică a batalului H&H C..” Împrejurarea că batalul reprezenta un element de referință în topografia locală și că era cunoscută atât amplasarea sa, cât și proprietarul investiției, este indicat și de următoarele aspecte:
- în memoriul tehnic de prezentare a investiției realizate de R.I. și G.L. se precizează că terenul este împrejmuit de un dig de protecție și se menționează că pe această suprafață trebuia să se amenajeze batalul A.. Se mai arată că investiția se face în incinta îndiguită, realizată anterior anului 1990’
- potrivit notei de constatare nr. (...) a Agenției Naționale pentru resurse minerale – Direcția generală Inspecție și Supraveghere Teritorială a activităților Miniere și operațiunilor petroliere - Compartimentul de inspecție Teritorială Bacău, în urma verificărilor efectuate la fața locului la solicitarea S.C. A. S.A. s-a constatat că S.C. R.D. S.R.L. Bacău efectua săpături „într-un areal îndiguit” pentru care există autorizație de construcție în vederea construirii unui batal de fosfogips. De asemenea, în prezența lui R.I. și G.L. s-a constatat că „lucrările în interiorul perimetrului batalului de fosfogips au fost începute anterior și s-a lucrat numai pe zona nordică a batalului”.
- Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Bacău a reținut în nota de constatare nr. (...) faptul că lucrările se efectuează „în interiorul digurilor fostului batal proiectat pentru depozitarea definitivă a fosfogipsului de la fostul SC S. SA Bacău”. Instanța a mai reținut și că prin adresa de răspuns formulată de Primăria Comunei T., semnată de inculpată, răspunzând solicitării organelor de urmărire penală din data de 09.05.2016, prin care se solicita înaintarea tuturor documentelor din care să rezulte că această suprafață se afla în proprietatea privată a Comunei și era pusă la dispoziția Comisiei locale pentru aplicarea fondului funciar, s-a arătat că „având în vedere complexitatea acestui dosar de retrocedare, anexăm un istoric privind situația islazului – trupul A., de la data preluării în proprietatea comunei și până la data de 24.05.2016, însoțit de documente, de unde reiese că suprafața de 17,7404 ha retrocedată defunctului C.T. nu este cuprinsă în acest inventar la data de 22.05.2009”.
În ceea ce îl privește pe inculpatul T.F., din declarația dată în calitate de suspect de D.V.. precum și din documentele înaintate de Primăria T. reiese că deține un teren în aceeași zonă, cunoscând astfel situația faptică a suprafeței restituite. Același inculpat a certificat înscrisul „declarația pe proprie răspundere” dată de C.D. și C.M. în data de 22.05.2009 prin care arată că li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 17,7404 ha teren pășune în condițiile în care semnătura de pe acesta nu aparține declaranților. Împrejurarea că inculpații, în calitatea lor de membri ai Comisiei Locale de Fond Funciar T. au reconstituit dreptul de proprietare pe numele moștenitorilor lui C.T. în tarlaua 1, parcela 4/3 pentru suprafața de 17,74 ha. de teren, deși era evident din extrasul din registrul cadastral faptul că aceasta parcela avea suprafața de 7,92 ha., din care aproximativ 3 ha. erau ocupate încă din anul 2008 de către inculpatul T.F. și de martorul R.I., evidențiază faptul că aceștia au acționat cu intenția de a satisface interesele patrimoniale ale numiților R.I. si G.L., prin aceasta aducând atingere dreptului de proprietate al persoanei vătămate.
Instanța nu a pus sub semnul întrebării legitimitatea dreptului moștenitorilor lui C.T. de a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate ce a aparținut autorului lor, problema în prezenta cauză fiind generată de modalitatea de stabilire a amplasamentului suprafeței de teren ce le-a fost atribuită și de modalitatea în care s-a desfășurat procedura de reconstituire a dreptului de proprietate. Dacă inculpații ar fi respectat întru totul prevederile legale, în sensul că s-ar fi deplasat în teren și ar fi efectuat măsurători împreună cu o persoană specializată (chiar inculpatul T.F. avea calificarea necesară) în mod cert ar fi observat existența batalului de fosfogips și a malurilor de îndiguire, realizând astfel că există un impediment la încheierea procesului verbal de punere în posesie. În opinia instanței, adresele emise de O.C.P.I. aflate la filele 7 vol II d.u.p. si f. 40 vol I d.i., care arata că în mod legal a fost recepționată documentația tehnică cadastrală în vederea înscrierii în cartea funciară a suprafeței de 17,7404 ha. teren în condițiile în care O.C.P.I. ar fi trebuit să sesizeze faptul că în tarlaua unde se afla respectiva suprafață de teren deja erau, pe de o parte emise alte titluri de proprietate, iar pe de altă parte, așa cum s-a arătat și în cele ce preced, suprafața parcelei era de doar 7,92 ha. Este adevărat că inexistența unei baze de date la nivelul anului 1994 la nivelul O.C.P.I. privind recepționarea documentației cadastrale, respectiv în cursul anului 2002 la recepționarea documentaței tehnice în vederea atribuirii numărului cadastral bunului imobil numai pe com L.V. (în realitate imobilul persoanei vătămate fiind amplasat la intersecția hotarelor com. L.V., T. și B.), precum si posibila nerespectare de catre beneficiarul inițial, S.C. S. S.A. a amplasamentelor conform suprafețelor stabilite pe fiecare unitate administrativ teritorală prin decretul prezidențial de expropriere, au fost de natură a conduce la apariția suprapunerii între imobilul persoanei vătămate și cel retrocedat, însă aceste aspecte nu sunt de natura a-i exonera pe inculpații D.V.., în calitate de președinte al Comisiei Locale, respectiv T.F., în calitate de secretar, de obligațiile legale ce le incumbau, și nu de a se limita doar la efectuarea unor verificări scriptice.
S-a reținut că printre atribuțiile comisiei locale de fond funciar care reveneau inculpaților, însă au fost ignorate de aceștia în mod intentionat, se aflau preluarea și analizarea cererilor depuse în conformitate cu prevederile legii pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole, verificarea riguroasă a îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege în materie, respectiv stabilirea mărimii și a amplasamentului în teren a suprafeței pentru care se reconstituia dreptul de proprietate. Prin urmare, nu poate fi vorba despre o simplă omisiune, în condițiile în care probatoriul administrat în cauză evidențiază o conivență anterioară cu beneficiarii finali ai terenului restituit, martorii R.I. și G.L..
Raportat la mijloacele de probǎ administrate în cauzǎ, instanța a constatat cǎ faptele existǎ, constituie infracțiuni și au fost sǎvârșite cu vinovǎție de inculpați dincolo de orice îndoialǎ rezonabilǎ, așa cum prevǎd dispozițiile art. 396 alin. 2 C. proc. pen.
În drept, fapta inculpatei D.V.., constând în aceea că în calitate de primar al comunei T., jud. Bacău și președinte al Comisiei locale de aplicare a legilor fondului funciar și-a încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de art. 10 alin. 1 și art. 22 din Legea nr. 1/2000, art. 5 lit. c, art. 10 alin. 1 și art. 34 alin. 1 din H.G. nr. 890/2005 și art. 27, alin. 2 din Legea nr. 18/1991 în cursul soluționării cererii de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de C.M. și C.D., în sensul că a semnat „Referatul de validare” numărul (...), „Referat de cercetare” numărul (...) și procesul verbal de punere în posesie nr. (...) care au stat la baza emiterii Titlului de proprietate nr. (...) pe numele lui C.D. și C.M., moștenitorii lui C.T., pentru suprafața de 177.404 m.p. teren situat în extravilanul comunei T., (...), intabulat ulterior în data de (...) în cartea funciară nr. (...) a UAT T., în condițiile în care cunoștea că acest teren era proprietatea S.C. A. S.R.L. Bacău și ca urmare erau încălcate dispozițiile art. 3 din Legea nr. 1/2000, precum și faptul că acest imobil urma să fie vândut către R.I. și G.L., întrunește elementele constitutive, conform legii penale apreciate a fi mai favorabile, ale infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție (forma în vigoare la data săvârșirii faptei) raportat la art. 246 C. pen. de la 1969, cu aplicarea art. 5, alin. 1 C. pen.
La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prevǎzute de art. 72 C. pen. de la 1969, respectiv dispozițiile pǎrții generale ale codului penal, limitele de pedeapsǎ fixate în partea specialǎ, gradul de pericol social al faptei sǎvârșite, persoana infractorului și împrejurǎrile care atenueazǎ sau agraveazǎ rǎspunderea penalǎ, precum și criteriile prevǎzute de art. 74 C. pen., în cuprinsul cǎruia se aratǎ cǎ stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii sǎvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evalueazǎ dupǎ urmǎtoarele criterii: împrejurǎrile și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; starea de pericol creatǎ pentru valoarea ocrotitǎ; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; motivul sǎvârșirii infracțiunii și scopul urmǎrit; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita dupǎ sǎvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sǎnǎtate, situația familialǎ și socialǎ.
Instanța a apreciat că tratamentul sancționator al infracțiunilor de corupție, precum și al tututor celorlalte fapte asimilate infracțiunilor de corupție și, implicit, individualizarea judiciară a pedepselor aplicate în astfel de cauze, precum și a modalităților de executare a acestor pedepse sunt aspecte esențiale de politică penală care, pentru a-și atinge scopul urmǎrit, trebuie să aibă un caracter unitar și previzibil. Activitatea de individualizare judiciară a pedepselor aplicate în cazul săvârșirii infracțiunilor de genul celor deduse judecății, în contextul socio-politic actual, implică o responsabilitate deosebită, prin prisma angajamentelor asumate de România, a așteptărilor societății față de finalitatea actului de justiție, dar și a schimbării unor mentalități și deprinderi. Cu toate acestea, pedeapsa ce va fi aplicată inculpaților în prezenta cauzǎ nu trebuie să aibă nicidecum un caracter excesiv, ci trebuie să fie proporțională cu pericolul generat de faptele comise și cu circumstanțele personale ale acestora. La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate, instanța a reținut pericolul social al infracțiunilor, reflectat în limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, natura și gravitatea faptelor, consecințele produse precum și conduita inculpaților.
Referitor la persoana inculpatei D.V.., instanța a reținut că aceasta nu are antecedente penale, iar de la momentul săvârșirii infracțiunii și până în prezent a ocupat funcția de primar al comunei T., jud. Bacău. Inculpatul T.F. nu posedă antecedente penale, avea la data săvârșirii infracțiunii calitatea inspector superior în cadrul Primăriei comunei T., jud. Bacău, în prezent fiind pensionar.
Lipsa antecedentelor penale, faptul că inculpații au un grad de instruire sau pregătire profesională peste medie și se bucurau de o bună reputație au o pondere mai redusă în determinarea pedepsei ce trebuie aplicată tocmai pe considerentul că în cazul unor infracțiuni ca cele ce fac obiectul cauzei tocmai criteriile menționate au făcut posibilă ocuparea, de către inculpați, a unei funcții publice care să le permită comiterea faptelor de care sunt acuzați. Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justǎ individualizare a sancțiunii, care sǎ ținǎ seama de persoana cǎreia îi este destinatǎ, pentru a fi ajutatǎ sǎ se schimbe, în sensul adaptǎrii la condițiile socio-etice impuse de societate. Prin raportare la cele prezentate, respectiv pericolul social concret al infracțiunii, atitudinea inculpaților, circumstanțele reale și personale reținute, instanța a aplicat fiecăruia dintre aceștia pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție (forma în vigoare la data săvârșirii faptei) raportat la art. 246 C. pen. de la 1969, cu aplicarea art. 5, alin. 1 C. pen.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei închisorii astfel aplicată, instanța a apreciat că după aproximativ 11 ani de la data comiterii infracțiunilor de abuz în serviciu, aplicarea unei pedepse privative de libertate nu se justifică, corijarea comportamentului social al inculpaților și conștientizarea consecințelor negative ale faptelor, dar mai ales a necesității respectării legilor și a valorilor sociale apărate de acestea putând fi în mod eficient atinse și în modalitatea suspendării condiționate a executării pedepsei, nefiind necesară stabilirea în sarcina inculpaților a unor alte obligații suplimentare. În contextul probelor administrate și având în vedere valoarea prejudiciului cauzat, astfel cum va fi acesta analizat și indicat în secțiunea subsecventă, instanța a apreciat că aplicarea pedepsei reprezintă un avertisment suficient pentru ambii inculpați astfel încât funcțiile educative și preventive ale pedepsei să fie atinse. În consecință, constatând îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. art. 81 C. pen. de la 1969 și apreciind că scopul pedepsei poate fi atins, instanța a dispus suspendarea condiționatǎ a executǎrii pedepsei în cuantum de 3 ani închisoare aplicatǎ în prezenta cauzǎ fiecăruia dintre inculpații D.V.. și T.F., iar în temeiul art. 82 C. pen. de la 1969, a fixat un termen de încercare pe o duratǎ de 5 ani de la data rǎmânerii definitive a prezentei sentințe. Conform art. 71, alin. 5 C. pen. de la 1969, cu aplicarea art. 12, alin. 1 din Legea nr. 187/2012, pe durata termenului de încercare instanța a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii. De asemenea, potrivit art. 404, alin. 2 C. proc. Pen., a atras atenția inculpaților D.V.. și T.F. asupra dispozițiilor art. 83, alin. 1 C. pen. de la 1969, în sensul revocǎrii suspendǎrii condiționate în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare și cumulǎrii pedepsei aplicatǎ în prezenta cauzǎ cu cea aplicatǎ pentru noua infracțiune.
Sub aspectul laturii civile, în temeiul art. 397, alin. 1 C. proc. Pen. raportat la art. 25, alin. 1 C. proc. pen. s-a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă exercitată în cauză de persoana vǎtǎmatǎ S.C. A. S.R.L., reprezentată prin lichidator judiciar S.Q. SPRL.
În temeiul art. 404, alin. 4, lit. c C. proc. pen. raportat la art. 397, alin. 4 C. proc. pen. s-a dispus ridicarea măsurii sechestrului asigurător, instituită prin ordonanța procurorului din 21.03.2017 (f. 206, vol. I d.u.p.) asupra bunurilor imobile proprietatea inculpatei D.V...
Împotriva sentinței penale nr.196/D/2020 din 15.07.2020 pronunțată de Tribunalul BACĂU în dosarul nr. 1721/110/2017 au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casatie și Justiție - Direcția Natională Anticorupție – Serviciul Teritorial BACAU, partea civilă SC.A. SRL. și inculpații D.V.. și T.F..
Motivele privind apelurile declarate, cuvântul în replică al apărătorilor și poziția exprimată de apelanții inculpați, în ultimul cuvânt, au fost în detaliu arătate în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând apelurile declarate de inculpații D.V.. și T.F., partea civila SC.A. și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casatie și Justiție - Direcția Natională Anticorupție – Serviciul Teritorial BACĂU împotriva sentinței penale nr.196/D/2020 din 15.07.2020 pronunțată de Tribunalul BACĂU în dosarul nr. 1721/110/2017, în raport cu motivele de pel invocate, dar și art. 417 CPP., Curtea constată întemeiate apelurile declarate de partea civila SC.A. și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casatie și Justiție - Direcția Natională Anticorupție – Serviciul Teritorial BACĂU și apelurile declarate de către inculpații D.V.. și T.F. ca fiind nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta.
În esență, Curtea a reținut că motivul de nelegalitate a hotărârii apelate constând în
nelegala condamnare a inculpaților D.V.. și T.F. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 13 /2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție (forma în vigoare la data săvârșirii faptei) raportat la art. 246 C.pen. de la 1969, cu aplicarea art. 5, alin. 1 C.pen., fără a dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care aceștia au fost trimiși în judecată - art. 13/2 din Legea 78/2000 cu referire la art. 297 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 309 Cod penal și art. 5 alin. 1 Cod penal ( cu înlăturarea consecințelor deosebit de grave ale infracțiunii de abuz în serviciu prev. de art. 309 Cod penal, cu corespondent în prevederile art. 248/1 în Vechiul Cod penal) , cu consecința desființării sentinței și trimiterii cauzei la rejudecare la prima instanță, este neîntemeiat, reținându-se în esență, că situația ca cea invocată de procuror în apel nu s-ar putea include printre cazurile de trimitere a cauzei spre rejudecare primei instanțe, deoarece nu prezintă un caz expres de nulitate absolută dintre cele enumerate de art.281 Cpp., iar nulitățile relative de tipul celei constatate în speță nemaigenerând un astfel de efect. În același sens s-a statuat și prin decizia I.C.C.J., secția penală, nr. 2423 din 24 iunie 2009, potrivit căreia „Dispozițiile art. 334 C. proc. pen. privind schimbarea încadrării juridice constituie dispoziții legale care reglementează desfășurarea procesului penal în sensul art. 197 alin. (1) din același cod și, în consecință, încălcarea dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., prin omisiunea instanței de a pune în discuția părților noua încadrare juridică dată faptei, se sancționează cu nulitatea relativă, în condițiile art. 197 alin. (1) C. proc. pen., numai atunci când prin omisiunea instanței s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului. iar soluția instanței de apel, de a desființa sentința și de a dispune rejudecarea cauzei de către prima instanță, numai pentru punerea în discuție, în mod formal, a noii încadrări juridice, situație ce poate fi remediată în apel cu ocazia devoluării fondului cauzei, ar presupune și o încălcare a dreptului inculpaților la un proces echitabil, soluționat într-un termen rezonabil.
Pe de altă parte, art. 49 C. pr. pen. face referire la schimbarea calificării faptei printr-o lege nouă (alin. 2), diferențiind-o de schimbarea încadrării juridice [menționată în alin. (1). Schimbarea calificării faptei printr-o lege nouă are aplicabilitate în procesul penal prin incidența legii penale mai favorabile. Așa cum s-a statuat în doctrină și practica judiciară recentă, aplicarea legii penale mai favorabil aceasta este o problemă de fond, iar nu de schimbare a încadrării juridice, astfel că problemele de stabilire a legii penale mai favorabile și schimbare a calificării faptei aparțin etapei dezbaterilor, neintrând sub incidența dispozițiilor Deciziei nr. 250/2019 a Curții Constituționale
Analizând acest motiv de apel, curtea de apel constată că argumentele ce au determinat prima instanță reține ca lege penală mai favorabilă nu este încadrarea din actul de sesizare sunt următoarele:
Se observă că prima instanță, la analiza legii penale mai favorabile, nu a avut în vedere forma agravată a infracțiunii, prin reținerea prevederilor referitoare la consecințe deosebit de grave, apreciind că prejudiciul în prezenta cauză nu depășește cuantumul de 200.000 lei. Prin urmare, instanța s-a raportat la individualizarea judiciarǎ care va fi realizatǎ pentru a stabili legea penalǎ mai favorabilǎ. În prima etapă instanța de fond a apreciat că nu este necesarǎ executarea în regim de detenție a pedepsei închisorii ce va fi aplicată inculpaților, fiind suficientǎ suspendarea condiționatǎ a executǎrii acesteia, fǎrǎ stabilirea unor obligații suplimentare pentru inculpați, astfel că în a doua etapă a constatat cǎ singura instituție care permite stabilirea unei astfel de rǎspunderi penale este cea prevǎzutǎ de art. 81 C. pen. de la 1969 privind suspendarea condiționatǎ a pedepsei închisorii, întrucât din perspectiva noii legislații penale este posibilǎ doar suspendarea executǎrii pedepsei sub supraveghere conform art. 91 C. pen., modalitate de executare mult mai severǎ (în cauză, în raport de limitele de pedeapsă, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 83 C. pen.), având în vedere cǎ este însoțitǎ obligatoriu de prestarea muncii neremunerate în folosul comunitǎții, o serie de obligații în sarcina inculpaților, iar la sfârșitul termenului de supraveghere aceștia nu sunt considerați reabilitați de drept.
Curtea a primit criticile procurorului sub acest aspect și, în dezacord cu prima instanță, va constata că încadrarea juridică a faptei reținută de prima instanță nu corespunde, în primul rând, concluziilor raportului de expertiză judiciară specialitatea construcții întocmit în cauză. Însă, contrar susținerilor procurorului, instanța de apel pentru considerentele expuse apreciază că nu se impune o solutie de trimitere spre rejudecare de către prima instanță deoarece în fond nu era o problemă de schimbare a încadrării juridice a faptelor sesizate, ci de aplicare a legii penale mai favorabile, care oricum nu atrăgea sancțiunea nulității absolute, însă consideră că sunt argumente puternice pentru a reveni la încadrarea juridică reținută de organul de urmărire penală în actul de sesizare, ca pentru a reveni la aceasta încadrare juridică nu se impune instituția schimbării juridice a faptelor, ca raportat la modul de administrare a probatoriului, o astfel de soluție să fie, cel puțin, previzibilă. În consecință instanța de apel apreciază ca vor fi aplicabile în speță condițiile infracțiunii potrivit C. pen. actual, într-o aplicare concretă și globală a legii penale mai favorabile urmare a D.CC. nr.265/2014, așa cum de altfel au fost încadrate în drept și prin actul de sesizare a instanței de judecată.
Prin urmare, Curtea, reținând că actuala reglementare este mai favorabilă inculpaților dată fiind reducerea semnificativă a limitelor de pedeapsă pentru infracțiunile deduse judecății (dacă s-ar aplica prevederile vechiului C. pen. s-ar impune reținerea disp.art. 248/1 ce reglementează abuzul în serviciu în forma calificată, cu trimitere la art. 146 C. pen. din 1969 privind consecințe deosebit de grave prin raportare la valoarea prejudiciului, peste 200.000lei, limitele de pedeapsă fiind închisoarea de la 5 la 15 ani, fața de închisoare de la 4 ani la 14 ani și 2 luni conform art. 297 alin. (1) C. pen. și art.309 cpenal și art. 13/2 din Legea nr. 78/2000), minimul special - spre care se orientează instanța de apel - prev. de legea nouă fiind astfel mai scăzut - astfel că a menținut încadrarea juridică dată faptelor prin actul de sesizare în sensul celor anterior arătate, respectiv art. 13/2 din Legea 78/2000 cu referire la art. 297 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 309 Cod penal și art. 5 alin. 1 Cod penal, și nu cea dată de prima instanță de judecată.
Desigur, instanța de apel a constatat că sentința penală comportă critici, expuse de altfel și de catre DNA ST. BACAU prin motivele de apel, critici pe care le va primi ca întemeiate, cu privire la modul de reinterpretare a naturii și cuantumului prejudicului infracțional, și, analizând acest motive apel, curtea de apel constată astfel că argumentele și raționamentul ce au determinat prima instanță să rețină codul penal 1969 ca lege penală mai favorabilă nu corespund, în primul rând, raportului de expertiză judiciară întocmit în cauză dar și obiectului învestirii cu rechizitoriul DNA. Prin rechizitoriul DNA inculpații au fost trimis în judecată pentru savârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în forma calificată prin obținere de foloase necuvenite pentru altul, fapte prev. de art. 13/2 din Legea 78/2000 cu referire la art. 297 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 309 Cod penal și art. 5 alin. 1 Cod penal. Or, pentru argumentele mai sus expuse, instanta de apel consideră că raportat la îndeplinirea tuturor elementelor de tipicitate obiectiva și subiectivă a infracțiunii sesizate, inclusiv sub aspectul valorii prejudiciului infracțional constatat prin raportul de expertiză judiciară, de 3.193.379 lei, deci peste limita legală de 2.000.000lei prev. de art. 253 Cpenal, încadrarea juridică reținută în actul de sesizarea este cea corectă, anume art. 13/2 din Legea 78/2000 cu referire la art. 297 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 309 Cod penal și art. 5 alin. 1 Cod penal, ceea ce va determina în final și modalitatea de individualizare legală și judiciară a pedepselor pe care le va stabili instanța de apel cât și modalitatea de executare în regim de detenție efectivă a acestora, dându-se astfel eficiență concretă prev. art. 5 C.penal, în sensul aplicării globale și în concret statuat obligatoriu prin Decizia CCR nr.265 din 2014.
Astfel, în sensul considerentelor deciziei ICCJ nr.26/RC/2017, Curtea a constatat că, în fapt, nu este o veritabilă schimbare de încadrare juridică, în sensul reținerii unei alte infracțiuni decât cea din actul de sesizare a instanței; instanța de fond a procedat la aplicarea legii penale mai favorabile, respectiv aplicarea dispozițiilor C. pen. anterior. Față de împrejurarea că schimbarea de încadrare juridică a faptei a fost generată doar de aplicarea legii penale mai favorabile, Curtea a constatat că nu se impunea după punerea în discuția contradictorie a părților, pronunțarea prelabilă pe calea instituție prev. de art.386 Cpp, având în vedere că identificarea și aplicarea legii penale mai favorabile – deci aplicarea prev. art. 5 Cpenal - reprezintă atributul exclusiv al judecătorului învestit cu soluționarea cauzei. Cu toate acestea se apreciază că, pentru considerentele mai sus expuse, criticile părții civile și ale DNA fiind primite ca întemeiate, se impune rejudecarea cauzei și, după reținerea încadrării juridece a infracțiunii de abuz în serviciu menționată în actul de sesizare și nu cea din sentința penală apelată, ca lege penală mai favorabilă, condamnarea inculpaților în temeiul art. 13/2 din Legea 78/2000 cu referire la art. 297 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 309 Cod penal și art. 5 alin. 1 Cod penal.
Sub aspectul criticilor inculpaților apelanți a „întrunirii elementelor de tipicitate pentru infracțiunea reținută de abuz în serviciu, prev. de art. 246 din C. pen. 1969, actualul art. 297 alin. (1) din C. pen., cu reținerea prev. art. 13/2 din Lg 78/2000 - instanța de control reține următoarele:
În cauza de față, s-a făcut dovada că inculpații au încălcat, cu știință, prevederile Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, ale Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale dispozițiilor ce reglementează atribuțiile comisiilor locale de fond funciar (H.G. nr. 890/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor), astfel încât problema îndeplinirii defectuoase a actelor discutate este analizată doar prin raportare la atribuții de serviciu reglementate expres prin legislația primară - legi și ordonanțe ale Guvernului. Aceasta, deoarece adoptarea unor acte de reglementare secundară, care vin să detalieze legislația primară, se realizează doar în limitele și potrivit normelor care le ordonă. În acest sens, instanța apreciază că împrejurarea potrivit căreia în cauză se fac trimiteri și la legislația secundară nu este de natură a justifica concluzia apărării în sensul incidenței Deciziei nr. 450/2016 și, corespunzător, a soluției achitării în temeiul art. 16, alin. 1, lit. b C. proc. pen. pe motiv că fapta ar fi dezincriminată ori nu ar fi prevăzută de lege, atât timp cât în legislația primară (legi, ordonanțe și ordonanțe de urgență) sunt prevăzute obligații/îndatoriri fundamentale, de esență pentru unele domenii de activitate a autorităților și instituțiilor publice, care revin funcționarilor publici ce își desfășoară activitatea în cadrul acestora și, respectiv, pentru anumite categorii de funcționari publici, iar detalierea/concretizarea acestora pentru fiecare funcționar/funcție intervine ulterior, prin intermediul actelor normative subsecvente legii (hotărâri de guvern, ordine al ministrului, norme de aplicare, etc.) ori a celor interne (ordine, ordine de serviciu, decizii, norme interne, fișa postului, etc.). De altfel, în elaborarea legislației se utilizează frecvent metoda prevederii în chiar legea, ordonanța ori ordonanța de urgență respectivă, a unui text care stabilește expres obligația emiterii unui act normativ subsecvent (unei legislații secundare) prin care să se detalieze, printre altele, obligațiile/îndatoririle de serviciu ori profesionale (a se vedea D. penală nr. 220/RC/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție).
Obligațiile încălcate de inculpați se regăsesc de altfel în cuprinsul art. 10, alin. 1 și art. 22 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere și art. 27, alin. 2 din Legea nr. 18/1991, fiind doar reluate și dezvoltate în legislația secundară.
Totodată, raportat la exigențele respectării Deciziei nr. 405/2016 a Curții Constituționale, instanța a reținut că norma legală prevăzută de legislația primară, respectiv art. 22 din Legea nr. 1/2000, face referire în mod explicit la norma completatoare acesteia, respectiv Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului, astfel încât este evident că atribuțiile membrilor comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate sunt prevăzute în principal de legislația primară, iar ulterior reluate și explicate și în legislația secundară.
Cu privire la criticile privind faptul că nu ar fi îndeplinită condiția scopului cerut de lege pentru existența infracțiunii prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000, forma în vigoare la data săvârșirii faptelor, în acord cu aspectele invocate de procuror, instanța a reținut că în practica judiciară s-a statuat în mod constant că scopul obținerii pentru sine sau pentru altul a unui avantaj patrimonial sau nepatrimonial oferă o sferă mai largă decât acela al obținerii unui folos necuvenit. În acest sens, referitor la sintagma „folos necuvenit“, în motivarea deciziei nr. 547/13.07.2017 Curtea Constituțională a României a reținut că, analizând constituționalitatea dispozițiilor art. 13² din Legea nr. 78/2000, a constatat că noțiunea de folos necuvenit utilizată de legiuitor nu are un caracter echivoc, întrucât își are explicațiile doctrinare conturate de-a lungul anilor și reflectă faptul că folosul astfel obținut este „legal nedatorat“. De altfel, câtă vreme ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, atunci folosul presupune orice avantaje patrimoniale, bunuri, comisioane, împrumuturi, premii, prestații de servicii în mod gratuit, angajarea, promovarea în serviciu, dar și avantaje nepatrimoniale, cu condiția ca acestea să fie legal nedatorate. În plus, Curtea a reținut că această noțiune nu este nouă, regăsindu-se în cuprinsul legislației și în art. 11 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.
Astfel, în consens cu prima instanță, curtea a reținut că se confirmă prin probe acuzațiile din actul de sesizare, respectiv că au fost încălcate atribuții de serviciu reglementate de acte normative care reprezintă legislație primara (fiind vorba în principal despre legi și ordonanțe), și regulamente emise în baza legislației primare .
Astfel, din analizarea probatoriului administrat în cauză reiese că inculpații D.V.. și T.F. și-au încălcat atribuțiile de serviciu susmenționate în calitate de președinte, respectiv membru ai Comisiei locale T. de aplicare a legilor fondului funciar, și au întocmit cu încălcarea legii procesul verbal nr. (...), referatele nr. (...) , acte care au stat la baza reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea numiților C.D. și C.M.și eliberării Titlului de Proprietate nr. (...).
Faptele au fost săvârșite cu intenția de a satisface, prin încălcarea legislației privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, interesele martorului R.I. privind dobândirea unui teren pretabil exploatării de balast și amenajării unei exploatații piscicole.
De asemenea, instanța de apel a reținut ca deosebit de relevant faptul ca Procesul verbal de punere în posesie este întocmit anterior „Referatului de validare” și „Referatului de cercetare”, ambele datate 1.06.2009, ceea ce reprezintă o încălcare a dispozițiilor din legislația primară, anume art. 27 alin. 2 din Legea 18/1991 potrivit cărora „punerea în posesie și eliberarea titlurilor de proprietate celor îndreptățiți nu pot avea loc decât numai după ce s-au făcut în teren delimitările necesare pentru măsurători, stabilirea vecinătăților pe temeiul schiței, amplasamentului stabilit și întocmirea documentelor constatatoare prealabile”. Printre documentele constatatoare prealabile se numără în mod evident și cele prin care se analizează documentele depuse de solicitanți și verificarea disponibilității terenului ce urmează a fi restituit, aspect cunoscut de D.V. astfel cum reiese din declarațiile acesteia date în prezenta cauză atât în calitate de suspect cât și de inculpat.
Mai mult, din aceste referate reiese că dreptul de proprietate se va reconstitui pe vechiul amplasament, iar terenul este deținut de C.D. si C.M. din anul 1991, fiind recunoscuți ca proprietari de vecinii acestuia, aspecte care nu corespund realității și erau cunoscute de inculpata D.V... Cu privire la această neregularitate inculpata D. în cadrul ultimei declarații de inculpat, a arătat că aceste referate au fost întocmite din eroare în acest mod, întrucât au fost folosite formulare tipizate, însă aceste explicații nu pot fi acceptate de către instanța de judecată, având în vedere că modalitățile de reconstituire a dreptului de proprietate pe vechiul amplasament, respectiv pe un alt amplasament presupun proceduri diferite și nu pot fi confundate, apărarea nefiind susținută de nici un mijloc de probă, dimpotrivă sunt multiple probe din care rezulta ca inculpata D. cunoștea foarte bine diferența între cel două proceduri. Astfel, în anul 2006 inculpata D. semnat două răspunsuri din partea Primăriei T. către C.D. și C.M. în datele de 9.02 și 20.11 (vol. VI filele 193 și 195 dos.urm.pen.) în care se preciza că restituirea pe vechiul amplasament nu este posibilă întrucât au fost deja emise drepturi de proprietate pentru alte persoane și, în consecință, întrucât în rezerva primăriei nu există loturi compacte de teren pentru restituirea pe alte amplasamente, se va solicita comunelor învecinate punerea la dispoziție a suprafețelor necesare. Aceleași constatări sunt reluate și într-o comunicare din data de 1.03.2007 în care, sub semnăturile inculpaților D.V.. și T.F., se comunică situația juridică a tuturor terenurilor ce au aparținut lui C.T., cu amplasament și actualii proprietari. Toate acestea dovedesc ca in realitate atât inculpata D.V.., cât și inculpatul T.F. știau că moștenitorilor lui C.T. nu le putea fi reconstituit dreptul de proprietate decât pe alt amplasament si ca au evitat însă procedura specială pentru această situație prevăzută de art. 10 alin. 1 din HG 890/2005 întrucât aceasta presupunea în mod imperativ o ofertă scrisă din partea Comisiei locale și un interval minim de șapte zile între data primirii acesteia și răspuns, iar dacă solicitanții nu erau de acord cu acest amplasament, puteau opta pentru despăgubiri.
De asemenea, relevant este faptul ca potrivit art. 22 alin. 1 din Legea 1/2000, astfel cum era în vigoare la data faptelor, „reconstituirea dreptului de proprietate, punerea în posesie și eliberarea titlurilor de proprietate, în cazul persoanelor fizice, se facea de către comisiile locale și comisiile județene sau de prefect, în conformitate cu prevederile art. 12 și art. 51 - 59 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările și completările ulterioare, Legii nr. 169/1997, cu prevederile Regulamentului privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1172/2001, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu respectarea prevederilor prezentei legi” (hotărârea de guvern menționată a fost abrogată și înlocuită cu HG 890/2005), acte normative despre care inculpatii aveau cunostinta si le aplicau frecvent ca membrii în comisia locala de fond funciar.
Cu toate acestea chiar și din punct de vedere al formei, referatele din data de 1.06.2009 au fost întocmite cu încălcarea legii. Astfel, potrivit declarațiilor numitilor B.D.M., A.N. și N.N. nu a avut loc nicio ședință a comisiei locale T. în acea perioadă. Mai mult, B.D.M. a arătat că, în toate cazurile, analiza cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate se facea de către inculpații D.V.. și T.F. în prezența ei, nu erau prezenți toți membrii comisiei și nu se încheiau procese verbale de ședință. De altfel, si inculpata D.V.., în declarația sa de suspect, a admis că referatul de validare era întocmit de inginerul topo-cadastral și secretarul comunei, ulterior desfășurării ședinței comisiei locale, uneori chiar după câteva zile. A precizat că „membrii comisiei care trebuie să semneze ori erau chemați în acest scop, ori li se trimitea referatul pentru semnare. Existau situații în care întrucât aceștia nu erau disponibili, referatul era semnat doar de cei care eram în primărie și de membrii de care puteam să dăm”.
În cazul referatelor din data de 1.06.2009 A.N. și N.N. nu au mai semnat deloc, astfel cum reiese din declarațiile acestora și din compararea semnăturilor acestora cu cele ce se regăsesc pe cele două acte. In ceea ce o privește pe B.D.M., aceasta și-a recunoscut semnăturile atât de pe cele două referate cât și de pe procesul verbal de punere în posesie din data de 22.05.2009 însă a declarat că nu a citit aceste documente. A precizat că actele i-au fost prezentate de T.F., cel căruia îi aparține și scrisul olograf regăsit în acestea și le-a semnat având încredere în acesta și în condițiile în care fusese angajată la Primăria T. de câteva zile.
În consecință, instanța de apel, în consens cu prima instanța, a reținut că din probatoriul administrat în cauză reiese că atât D.V.. cât și T.F. cunoșteau că suprafața de 177.404 m.p. teren situat în extravilanul comunei T., (...) nu se afla în patrimoniul UAT T., astfel că nu putea face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate întrucât art. 3 din Legea 1/2000 prevede că „pentru aplicarea prezentei legi comisia locală dispune de totalitatea terenurilor proprietate privată a unității administrativ-teritoriale respective”.
Cei doi inculpați cunoșteau faptul că pe această suprafață se afla batalul de fosfogips aparținând SC S. SA Bacău, construcția fiind vizibilă. În susținerea acestei concluzii este chiar declarația dată în calitate de suspect, în care D.V.. a afirmat că știa foarte bine situația din teren in zona respectivă, unde era localizată suprafața de 177.404 m.p. și ce se afla pe aceasta, iar din punctul ei de vedere nu era construit nici un batal acolo, întrucât nu existau malurile bine definite, nu existau țevi și nici alte construcții, iar terenul era degradat ca urmare a inundațiilor.
Inculpata a mai declarat că a verificat situația juridică a terenului în baza hărților și documentelor cadastrale aflate la Primăria T. si ca drept de proprietate al comunei a invocat decizia 401/16-08-1991 cu anexele aferente privind trecerea în proprietatea comunei T. a unor suprafețe de izlaz și HCL nr. 35/27-07-2001 privind aprobarea documentației de modificare a suprafeței de izlaz comunal. Însa din analizarea acestor documente rezultă că UAT. T. nu deținea suprafața de teren în litigiu. Astfel, potrivit Deciziei Prefecturii Bacău nr. (...) s-a trecut din folosința cooperativei agricole de producție T. în proprietatea privată a comunei T. și în administrarea acesteia suprafața de 254,35 hectare izlaz identificat potrivit planurilor de situație anexate. Conform anexelor, trupul de pășune A. era în suprafață de 46,39 hectare, parcela nr. 4 fiind în suprafață de 7,92 hectare.
Prin Ordinul Prefectului Județului Bacău nr. (...), având în vedere Hotărârea Consiliului Local T. nr. (...), a fost reactualizată suprafața izlazului comunal, suprafața totală fiind de 328,72 hectare din care 32,83 hectare se aflau în trupul A.. Diferența de 7,92 ha fată de situația din anul 1991 (46,39 ha) o constituie tocmai scoaterea din izlaz a suprafeței din parcela 4, sola 1. Rezultă așadar că în (...)din punctul A. - UAT T. nu a deținut niciodată suprafața de 17,7404 hectare teren astfel încât nu putea să dispună de această suprafață.
De altfel, prin adresa din data de 9.05.2016 emisă în prezenta cauză s-a solicitat Primăriei T. să înainteze toate documentele din care să rezulte că această suprafață se afla în proprietatea privată a Comunei și era pusă la dispoziția Comisiei locale pentru aplicarea fondului funciar. În adresa de răspuns, semnată inclusiv de D.V.., se arată că „având în vedere complexitatea acestui dosar de retrocedare, anexăm un istoric privind situația islazului - trupul A., de la data preluării în proprietatea comunei și până la data de 24.05.2016, însoțit de documente, de unde reiese că suprafața de 17,7404 ha retrocedată defunctului C.T. nu este cuprinsă în acest inventar la data de 22.05.2009 ”.
În consecință, rezultă cu claritate că în anul 2009, nici inculpata D.V.. și nici inculpatul T.F., inginer topo - cadastral, nu au avut în vedere nici un document care să ateste dreptul de proprietate al comunei pentru suprafața retrocedată moștenitorilor def. C..
În sprijinul aceleași concluzii este și faptul ca din documentele depuse de partea civilă prin lichidatorul judiciar, rezultă că dreptul de proprietate al acesteia asupra suprafeței de teren pe care era realizată investiția reprezentând batal fosfogips, era intabulat anterior procedurii derulate de inculpați, după cum urmează:
- suprafața de 143.341,00 m2 în cartea funciară nr. (...) a localității L.V. cu nr. cadastral (...);
- suprafața de 2.029,00 m2 în cartea funciară nr. (...) a loc. T. cu nr. cadastral (...);
- suprafața de 129.592,00 m2 în cartea funciară nr. (...) a loc. B. cu nr. cadastral (...).
În data de 24.10.2005 față de S.C. S. S.A. Bacău s-a deschis procedura falimentului, în urma lichidării patrimoniului acesteia terenurile trecând în proprietatea S.C. H&H C. S.R.L. potrivit procesului de verbal de adjudecare nr. (...). Prin contractul de vânzare- cumpărare autentificat sub nr. (...) S.C. H&H C. S.R.L. a vândut aceste terenuri către SC A. SRL Bacău. Ambele tranzacții au fost înscrise în cărțile funciare susmenționate, astfel cum rezultă din încheierile Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bacău aflate la dosarul cauzei.
Având în vedere actele aflate la dosarul cauzei, nu poate fi admisă nici ignorarea de către inculpați a existenței batalului, această construcție fiind vizibilă și cunoscută de aceștia.
Astfel, în memoriul tehnic de prezentare a investiției realizate de R.I. și G.L. se precizează că terenul este împrejmuit de un dig de protecție și se menționează că pe această suprafață trebuia să se amenajeze batalul A.. Se mai arată că investiția se face în incinta îndiguită, realizată anterior anului 1990.
În data de 29.09.2010 D.V.., în calitate de primar, a semnat un proces verbal de recunoaștere si identificare a hotarului administrativ dintre UAT T. si UAT L.V., iar în cuprinsul acestuia se precizează că limita dintre comune trece pe drumul de exploatare „ce înconjoară vechiul batal actual teren neproductiv”. Faptul că în declarația de inculpat dată în fața instanței, inculpata încearcă să creeze confuzie între batalul proprietatea părții civile și un alt batal, de cenușă, aparținând altei societăți nu poate fi primit de către instanța de judecată, întrucât din declarațiile martorilor audiați în cauză rezultă că cele două proprietăți nu pot fi confundate, schițele și planurile cadastrale de la dosarul cauzei făcând aceeași dovadă.
De asemenea relevant este ca intr-un proces verbal similar, încheiat în data de 17.12.2010 între UAT. T. și UAT B., de asemenea semnat de inculpată, se precizează chiar că, la trasarea graniței, „se pleacă din punctul de trei hotare T., L.V., B., situat la 370 de metri de axul S. pe drumul de exploatare din partea vestică a batalului H&H C.”, ceea ce face din nou dovada faptului că inculpata avea cunoștință de batalul aparținând părții civile.
În sensul aceleași concluzii este și nota de constatare nr. (...) a Agenției Naționale pentru resurse minerale - Direcția generală Inspecție și Supraveghere Teritorială a activităților Miniere și operațiunilor petroliere - Compartimentul de inspecție Teritorială Bacău, în urma verificărilor efectuate la fața locului la solicitarea SC A. SA s-a constatat că SC R.D. SRL Bacău efectua săpături „într-un areal îndiguit” pentru care există autorizație de construcție în vederea construirii unui batal de fosfogips. De asemenea, în prezența lui R.I. și G.L. s-a constatat că „lucrările în interiorul perimetrului batalului de fosfogips au fost începute anterior și s-a lucrat numai pe zona nordică a batalului”.
De asemenea, Garda Națională de Mediu - Comisariatul Județean Bacău a retinut în nota de constatare nr. (...) faptul că lucrările se efectuează „în interiorul digurilor fostului batal proiectat pentru depozitarea definitivă a fosfogipsului de la fostul SC S. SA Bacău”.
Rezultă că acest batal era un element de referință în topografia locală, identificat ca atare chiar de autorităti si raportat și la cele arătate în declarațiile de suspect și inculpat privitor la cunoașterea foarte bună a zonei, este evident că D.V.. îi cunoștea atât existența, cât și proprietarul.
Fiind audiată de către instanța de judecată la ultimul termen, inculpată D. a susținut că nu a avut cunoștință de existența batalului de fosfogips pe terenul pentru care a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru moștenitorii fam. C., că nu s-a ocupat de anunțarea acestora și nu a purtat discuții cu aceștia referitor la vânzarea suprafeței de teren, respectiv că întocmirea actelor corespunzătoare unei reconstituiri a dreptului de proprietate pe vechiul amplasament s-a făcut din eroare, datorită utilizării unor formulare pentru procesul verbal de punere în posesie. Cu toate acestea, apărările inculpatei prin apărători, vizează faptul că părții civile i- ar fi fost reconstituit dreptul de proprietate în mod greșit, că fapta nu realizează elementele constitutive ale infracțiunii sub aspectul laturii obiective datorită faptului că atribuțiile de serviciu încălcate nu ar fi prevăzute de legislație primară, dar și lipsei intenției sub aspectul laturii subiective, apreciindu-se că inculpata ar fi acționat din culpă.
Așa cum am arătat anterior, apărările inculpatei în sensul că nu a îndeplinit prin încălcarea legii atribuțiile de serviciu prevăzute de lege în calitate de președinte al Comisiei locale de aplicare a fondului funciar în cadrul procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate al moștenitorilor familiei C. nu pot fi acceptate, întrucât succesiunea înscrisurilor întocmite și modul de întocmire al acestora (cu referire la lipsa semnăturilor proprietarilor pe unul din exemplarele procesului verbal din 22.05.2009, consemnarea unei proceduri de reconstituire neaplicabilă în cauză) se coroborează cu declarațiile martorilor V.M. si C.D. si susțin declarațiile acestora. Varianta întocmirii din eroare a unor documente susținută de inculpată nu este plauzibilă în contextul probelor administrate, care se coroborează între ele așa cum am arătat anterior, iar apărarea inculpatei că nu a cunoscut existența batalului de fosfogips nu poate fi primită, de asemenea, întrucât este contrazisă de probele administrate în cauză - înscrisuri si martori.
(...)
Din analizarea probatoriului administrat în cauză reiese că inculpații D.V.. și T.F. și-au încălcat atribuțiile de serviciu susmenționate în calitate de președinte, respectiv membru ai Comisiei locale T. de aplicare a legilor fondului funciar și au întocmit cu încălcarea legii procesul verbal nr. (...), referatele nr. (...), acte care au stat la baza reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea numiților C.D. și C.M. și eliberării Titlului de Proprietate nr. (...).
Faptele au fost săvârșite cu intenția de a satisface, prin încălcarea legislației privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, interesele martorului R.I. privind dobândirea unui teren pretabil exploatării de balast și amenajării unei exploatații piscicole.
Prin săvârșirea faptei inculpatul T.F. a produs un prejudiciu de 3.193.379 lei la nivelul anului 2009, conform raportului de expertiză tehnică în construcții întocmit în cauză - reprezentând valoarea investiției efectuate până la data de 10.02.2002 de către S.C. S. S.A. Bacău în vederea construirii unui depozit impermeabilizat pentru depunerea fosfogipsului rezultat în urma fabricării acidului fosforic (batal fosfogips) și s-a obținut un folos necuvenit pentru C.D., C.M., R.I. și G.L. constând în dreptul de proprietate asupra terenului pe care se afla această investiție.
Din punct de vedere al laturii obiective a infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit prev. de art. 13/2 din Legea 78/2000 cu referire la art. 297 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 309 Cod penal - reținute în sarcina celor doi inculpați - elementul material constă în încălcarea atribuțiilor de serviciu prevăzute de lege, în calitatea acestora de primar al corn. T. și președinte al Comisiei locale de aplicare a legilor fondului funciar, respectiv membru al Comisiei locale de aplicare a legilor fondului funciar. Relevantă este și graba cu care au fost redactate documentele, faptul că inculpata D. V. s-a implicat activ în procesul de înstrăinare a terenului, conform declarațiilor martorilor, iar împrejurarea că inculpatul T.F. cunoștea foarte bine zona, fiind proprietarului unui teren învecinat, denotă că scopul urmărit a fost acela ca terenul să ajungă în posesia martorilor R.I. și G.L., în vederea exploatării.”
Însă, în ceea ce privește consecințele produse prin încălcarea legii în cadrul procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate de către apelanții inculpați în favoarea numiților C.D. și C.M., moștenitorii lui C.T., pentru suprafața de 177.404 m.p. – contrar celor reținute de prima instanță, Curtea apreciază că prejudiciul este constituit din valoarea terenului plus valoarea investiției batalului de fosfogips, construcție afectată în întregime de lucrările de construcții efectuate de noul proprietar al terenului, respectiv 52.352, 78 lei conform raportului de expertiză contabilă întocmit de expert V. plus 3.193.379 lei la nivelul anului 2009, conform raportului de expertiză tehnică în construcții întocmit în cauză, la solicitarea instanței, cu obiective la care părțile au achiesat, la data de 24.09.2019 de către expert C.N.. În acest sens, instanța de control nu a primit obiecțiunile formulate de inculpați cu privire la acest raport de expertiză legat de nerespectarea calculării investiției raportat la terenul în litigiu respectiv la suprafața de 177.404 m.p, și nefundat insușite și de prima instanță. Proprietarul investiției – partea civilă - a suferit un prejudiciu nu numai prin lipsa folosinței unei părți din terenul cuprinzând investiția reprezentată de batalul de fosfogips, ci chiar prin distrugerea acesteia ca urmare a lucrărilor efectuate de noul proprietar, timp de aproximativ 10 ani, iar distrugerea parțială a unui imobil afectează imobilul în întregime. Faptul că proprietatea a trecut în perioada de la realizarea investiției și până în prezent prin două vânzări succesive și nimeni nu a fost interesat de utilizarea acestei investiții potrivit destinației ei inițiale nu are nicio relevanță asupra aprecierilor legate de valoarea acesteia la analizarea prejudiciului ca element constitutiv al infracțiunii. De asemenea, aprecierea valorii investiției ca fiind zero la momentul actual sau la momentul săvârșirii faptei, întrucât nu a fost menționată o valoare a acestei investiții în actele de vânzare succesivă a activelor societății, nu poate fi acceptată, deoarece nu era obligatorie menționarea unei valori individualizate a acestei investiții în cadrul vânzării societății.
(...)
Pe cale de consecință, Curtea a constatat că, în cazul inculpaților D.V.. și T.F. au putut fi identificate dispoziții cuprinse în legislația primară (înțeleasă ca lege adoptată de Parlamentul României, sau ordonanță emisă de Guvernul României) care să reglementeze vreo atribuție de serviciu în sarcina vreunuia dintre aceștia, cu incidență în speța dedusă judecății. Prin urmare, instanța a reținut că sunt îndeplinite cele două condiții reglementate prin Decizia Curții Constituționale nr. 405 din data de 15 iunie 2017, ce trebuie reținute cumulativ pentru a fi întrunite condițiile de tipicitate în cazul infracțiunii de abuz în serviciu, respectiv atribuția de serviciu în exercitarea căreia se află făptuitorul și pe care acesta o încalcă sau nu o îndeplinește, să fie prevăzută expres de "lege", iar actul îndeplinit în exercitarea atribuțiilor de serviciu să încalce o dispoziție cuprinsă în legislația primară. Actele materiale descrise constituie încălcări ale legislației primare, astfel cum au fost descrise în actul de sesizare a instanței.
Analiza tuturor apărărilor și a tuturor probelor din cauză converg în opinia Curți și relevă faptul că prezumția de nevinovăție a inculpatilor D. V și T. F.. a fost răsturnată, vinovăția lor a fost riguros stabilită, condamnarea acestora fiind consecința directă a activității lor infracționale. Față de aceste precizări, s-a apreciat că faptele reținute în sarcina celor doi inculpați realizează elementele constitutive ale infracțiunilor de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave și au fost comise cu forma de vinovăție prevăzută de lege, motiv pentru care, se impune respingerea apelurilor declarate de inculpați ca nefondate.
Pe de altă parte, pentru considerentele expuse, criticile părții civile și ale DNA fiind primite ca întemeiate în parte, s-a impus rejudecarea cauzei și condamnarea inculpaților în temeiul art. 13/2 din Legea 78/2000 cu referire la art. 297 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 309 Cod penal – retinuta ca lege penala mai favorabila de catre instanta de apel cf. art. 5 alin. 1 Cod penal, cum dealtfel a fost retinut si in actul de sesizare a instantei de judecată. În cazul inculpaților apelanți legea penală mai favorabilă este C. pen. în vigoare în condițiile în care inculpații urmează a fi condamnați pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în forma prev. de 13/2 din Legea 78/2000 cu referire la art. 297 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 5 alin. 1 Cod penal, fără luarea în considerare a unor circumstanțe atenuante judiciare și cu executarea pedepsei prin privare efectivă de libertate, legea penală mai favorabilă va fi legea în vigoare, întrucât aceasta prevede pentru infracțiunea menționată limite de pedeapsă mai mici decât cele rezultate din aplicarea legii vechi (4-14 ani închisoare față de 5-15 ani închisoare).
Referitor la criticile DNA.-ST.BACĂU privind modul de individualizare a pedepselor aplicate inculpaților prin sentința apelată și modalitatea lor de executare, Curtea le-a reținut ca fiind întemeiate:
La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților a căror vinovăție a fost stabilită pe baza probatoriului administrat în cauză, Curtea a avut în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen. în vigoare, în funcție de legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpaților. În acest sens, instanța de apel a avut în vedere gravitatea faptelor reținute în sarcina inculpaților, urmarea imediată produsă și contribuția concretă a fiecăruia la producerea acesteia. În privința circumstanțelor personale, influența acestora în stabilirea pedepselor de executat va fi în general una redusă, prin raportare la circumstanțele reale incidente în cauză. Pregătirea superioară pe care inculpații o au, ca și împrejurarea că aceștia nu aveau antecedente penale ori erau integrați social, nu i-au împiedicat să încalce cu bună știință legea penală, toate acestea fiind mai degrabă circumstanțe cu caracter agravant decât unele favorabile inculpaților în procesul de individualizare a pedepselor. În ce privește gravitatea faptelor comise de inculpați, Curte a reținut că acestea au fost săvârșite prin acțiunile concretizat în infracțiuni de corupție sau asimilate acestora (abuz în serviciu), în care au fost antrenați deși erau funcționari publici sau reprezentanți ai unor instituții publice, în urma cărora s-a reușit prejudicierea unui societăți comerciale, în baza unor înțelegeri de tip infracțional.
Tot astfel, în ce privește timpul scurs de la săvârșirea infracțiunilor, este real faptul că, în speță, pronunțarea unei hotărâri definitive care statuează asupra faptelor și vinovăției persoanelor cercetate are loc după mai mulți ani de la data comiterii acestora, însă acest aspect nu atrage după sine concluzia că rezonanța socială a infracțiunilor săvârșite s-ar fi diminuat într-o asemenea măsură încât să conducă la aplicarea unor sancțiuni derizorii. În acest context, este de reținut că faptele care fac obiectul judecății în prezenta cauză au ajuns la cunoștința publicului abia mult mai târziu, când organele de urmărire penală au început să le cerceteze efectiv, dată în raport de care nu se poate susține nici faptul că procedurile judiciare ar fi avut o durată excesivă, ținând seama de complexitatea deosebită a cauzei și numărul mare de persoane cercetate. Prin urmare, fără a nega durata de timp scursă de la data comiterii infracțiunilor, Curte a avut în vedere acest aspect în procesul de individualizare a pedepselor, însă nu i-a dat prevalență, urmând a fi apreciat în contextul celorlalte criterii de individualizare prevăzute de lege.
Inculpații D.V.. și T.F., funcționari publici cu atribuții directe în restituirea dreptului de proprietate, ca președinte si respectiv membru in comisia locala de fond funciar, au dovedit un dispreț suveran față de dispozițiile legale, mai sus analizate, restituind în deplină cunoștință de cauză mai multe hectare de teren ocupat de construcții de amenajare ale parții civile, în lipsa oricărei dovezi referitoare la dreptul de proprietate al statului sau ca s-ar afla in rezerva primariei, dincolo de dreptul persoanei care le-a solicitat și acceptând astfel atât prejudicierea parții civile SC.A. SRL. cât și obținerea unui folos necuvenit direct si indirect de către numiții C.D., C.M., R.I. și G.L. constând în dreptul de proprietate asupra terenului pe care se afla această investiție, motive care justifică aplicarea unor pedepse cu închisoarea, chiar orientate spre minimul special, dar cu executare în regim de detenție. Așa cum s-a reținut anterior, timpul scurs de la săvârșirea infracțiunii nu poate justifica aplicare unor pedepse derizorii, inclusiv în ce privește modalitatea de executare. Mai mult, inculpații au "beneficiat" deja de scurgerea timpului, în condițiile în care, tocmai din această cauză, s-au aplicat pedepse in cuantum minim.
Raportat la aceste considerații legale, în cauză, la individualizarea pedepsei s-a avut în vedere, pe de o parte, caracterul grav al faptelor săvârșite, infracțiuni de serviciu pentru inculpații funcționari publici, pentru inculpata D. V., savîrșite în calitate de primar în funcție și președinte a comisie locale de fond funciar, respectiv inculpatul T. F, inginer topo și membru al aceleași comisii de fond funciar, astfel profitând de funcțiile acestora, dar pe de altă parte și aspectele favorabile inculpaților, respectiv elementele ce caracterizează persoana acestora reținute din caracterizările depuse la dosar, faptul că inculpații din prezenta cauză au studii superioare și nu au antecedenta penale, în plus faptele judecate fiind săvârșite cu mult timp în urmă, instanța de apel a apreciat că aceste aspecte favorabile inculpaților chiar dacă sunt reținute nu pot fi valorificate - potrivit Codului penal actual - în favoarea inculpaților apelanți ca circumstanțe atenuante legale sau judiciare, respectiv împrejurări care, dacă ar fi luate în considerare, să reducă în asemenea măsură gravitatea faptei sau să caracterizeze de o așa manieră persoana inculpaților încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special ar fi în măsură să corespundă unei juste individualizări - deoarece Noul cod penal prevede expres că aceste aspecte reprezintă numai criterii de individualizare legală și judiciară a pedepselor aplicate.
Astfel, în cazul inculpaților apelanți s-a avut în vedere ca, raportat la ansamblu probator administrat in cauza și față de persoana inculpaților, aceștia sunt la prima încălcare a legii penale, neavând antecedente penale, s-au prezentat în fața organelor judiciare, au conștientizat consecințele faptelor acestora după ce au luat la cunoștința de prevederile legale încălcate dar și contribuția infracțională relativ echivalentă a fiecăruia dintre inculpații apelanți. Astfel, s-a aplicat inculpaților pedepse principale cu închisoarea, orientate – pentru considerentele mai sus reținute - la limita minimă prev. de lege pentru fiecare infracțiune, și ca pedeapsă complementară, interzicerea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C.penal. Instanța de control a apreciat ca pedepsele principale aplicate, pentru fiecare inculpat, în cuantum de 4 ani închisoare, cu privare de libertate, sunt - atât sub aspectul cuantumului, cât și al modului de executare - apte să asigure cerințele prev. de legea penala privind scopul și finalitățile pedepsei, acelea de măsură reală de constrângere, de reeducare a inculpaților și de prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni de către aceștia. La analiza legii penale mai favorabile, pentru motivele ce au fost analizate mai sus, instanța de control a avut în vedere forma agravată a infracțiunii de abuz in serviciu, prin reținerea prevederilor referitoare la consecințe deosebit de grave, apreciind că prejudiciul în prezenta cauză depășește cuantumul de 200.000 lei. Prin urmare, instanța s-a raportat la individualizarea judiciarǎ care va fi realizatǎ pentru a stabili legea penalǎ mai favorabilǎ. Având în vedere criteriile care au fost dezvoltate de cǎtre instanțǎ, s-a apreciat cǎ este necesarǎ executarea în regim de detenție a pedepsei închisorii ce va fi aplicată inculpaților, nefiind suficientǎ suspendarea condiționatǎ a executǎrii acesteia, cum netemeinic a procedat prima instanță. În aceste conditii, la analiza legii penale mai favorabile, devine prioritar criteriul limitelor de pedeapsă, astfel ca pedeapsa minima – spre care se orienteaza instanta raportat la circumstantele personae ale inculpatilor dar și vechimea faptelor penale judecate - de 4 ani închisoare este legea penala mai favorabila ce va fi aplicata in cauza, legea penală anterioară prevăzând 5 ani închisoare ca pedeapsă minimă.
Referitor la motivele de apel ale Direcției Nationale Anticorupție – Serviciul Teritorial BACAU și parții civile S.C. A. S.R.L., reprezentată prin lichidator judiciar S.Q. SPRL., care vizează cuantumul prejudiciului infracțional și modalitatea de reparație civilă, instanța de apel le aprecaiză ca fiind ambele întemeiate, pentru următoarele considerente:
Curtea a reținut că încălcarea dispozițiilor legale constatată în considerentele sentinței penalae și a prezentei decizii, s-a concretizat în mai multe înscrisuri întocmite de instituțiile publice implicate în soluționarea notificărilor formulate în legătură cu aceste terenuri, care au stat la baza împroprietării nelegale a numiților C.M. și C.D.. În consecință, ca efect al nelegalităților constatate și a soluțiilor de condamnare dispuse cu privire la infracțiunile de abuz în serviciu, că nu pot rămâne în ființă înscrisurile întocmite în mod nelegal în legătură cu restituirea suprafeței de teren, sens în care, în mod corect prima instanță, în baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen. a dispus desființarea următoarelor înscrisuri care au legătură directă cu faptele penale ale inculpaților ca membri în comisia locală de fond funciar T. și care a emis aceste acte nelegale - referatul de validare nr. (...), referatul de cercetare nr. (...)și procesul verbal de punere în posesie nr. (...).
Instanța de apel apreciat că în prezenta cauză, este cert și neechivoc, că inculpații au comis fapta de abuz în serviciu în participație, sub forma autoratului, iar consecința imediată este aceea că unitatea de faptă determină și solidaritatea în ceea ce privește repararea prejudiciului, din punct de vedere al laturii civile ( art.1482Ccivil- cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ținuți solidar la reparație față de cel prejudiciat). Așa fiind, coinculpații D.V.. și T.F. urmează a fi obligați în solidar la plata sumei echivalând întreg prejudiciul către partea civilă. Pe de altă parte, este de reținut că în principiu, repararea prejudiciului se face în natură, prin punerea în situația anterioară. Atunci când repararea în natură nu mai este posibilă ori atunci când persoana vătămată își manifestă în mod expres dezacordul de a fi despăgubită în acest mod, repararea se va face prin echivalent bănesc. Forma și întinderea despăgubirilor vor fi stabilite fie pe cale convențională, fie pe cale judecătorească.
Inculpații au fost găsiți vinovați de săvârșirea infracțiunii de abuz in serviciu, în formă calificată, astfel că pe latura penală, rezultă cu certitudine că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de către inculpați, impunându-se astfel condamnarea acestora deoarece inculpații în cunoștință de cauză au săvârșit fapta de abuz în serviciu, deoarece cunoșteau cu siguranță că terenul în discuție –retrocedat numitilor C.D. și C.M., moștenitorii lui C.T., pentru suprafața de 177.404 m.p. teren situat în extravilanul comunei T., (...), intabulat ulterior în data de 20.10.2009 sub nr. (...) în cartea funciară nr. (...)a UAT T., era proprietatea părții civile, S.C. A. S.R.L. Bacău și ca urmare erau încălcate dispozițiile art. 3 din Legea nr. 1/2000 precum și faptul că acest imobil urma să fie vândut către R.I. și G.L., nu se afla în granițele administrative ale comunei T., fiind trecut în aceste granițe după doi ani de la retrocedare, scopul restituirii fiind acela de a crea un avantaj beneficiarilor finali/cumpărătorilor G. și R., prin exploatarea acestui teren pentru pietrișul și nisipul deținut, acest teren aflându-se în lunca S.. De fapt, după achiziționare, cei doi, în baza unei autorizații de construire bazin piscicol, nu au făcut altceva decât să exploateze pietrișul din interiorul batalului, inclusiv din terenul rămas/neretrocedat, nerealizând nici o construcție pe terenul respectiv.
În plus, relevant este și faptul că partea civilă SC A. SRL. a optat pentru repararea prin echivalent, dovedind că nu este interesată de repararea în natură, deci fiind în cazul de excepție prev. de art. 1386 Cod civil sub ambele aspecte. În condițiile în care - așa cum s-a reliefat anterior, repararea prejudiciului se face în natură, prin restabilirea situației anterioare, dar cf. art. 1386 Cod civil român, numai dacă este posibil și victima este interesată de reparația în natură. Or, în cauză partea civilă a optat pentru plata unei despăgubiri, stabilite prin hotărâre judecătorească, în condițiile în care juridic, este greu de obținut restituirea în natură, iar material de aproape 10 ani s-au executat continuu lucrări de exploatare pe terenul respectiv de către cumpărători, fiind astfel afectată substanțial posibilitatea recuperării terenului la valoare lui reală și a construcțiilor executate pe acesta.
Prejudiciul este cert, actual, nerecuperat și există legătura de cauzalitate între acesta și faptele ilicite ale inculpaților care sunt în același timp și infracțiuni, fiind menținută constituirea de parte civilă pentru contravaloarea imobilului. Cu privire la existența prejudiciului - s-a apreciat că din lucrările dosarului, rezultă fără tăgadă și s-a făcut dovada întinderii și certitudinii acestuia.
Prin actele depuse la parchet SC.A. SRL. s-a constituit parte civilă cu valoarea investitiilor realizate pana în anul 2002 (constructie nefinalizata batal fosfogips) - în suma de 1.889.355 dolari iar la fond și în apel partea civilă solicită admiterea acțiunii civile formulate, avându-se în vedere o valoare a prejudiciului de 3.193.879 lei asa cum a fost stabilită prin expertiza tehnică de evaluare la nivelul anului 2009 data comiterii infracțiunii. Se observă că în urma probei cu expertiza tehnică în constructii solicitată de inculpați, expertul tehnic judiciar a apreciat o valoare a investiției realizate la nivelul anului 2009, data infracțiunii, de 3.193.879 lei si o valoare de piață a terenului la nivelul anului 2019, după posibilitatea de utilizare, în sumă de 4.866.871 lei. Instanta de fond nu a luat în considerare concluziile expertizei tehnice de evaluare admisă, fără a motiva în concret aceasta, invocând doar lipsa actelor contabile de la expertiza contabilă, deși expertiza tehnică de evaluare a fost întocmită pe baza actelor justificative originale puse la dispoziția expertului tehnic și a instanței, cât și pe baza constatărilor efectuate la fața locului.
Contrar primei instanțe, potrivit căreia la dosarul cauzei nu există probe care să facă dovada certă a acestei investiții" Curtea a reținut faptul că în contabilitatea societății nu au fost identificate documente pe baza cărora să fie calculată în mod cert valoarea investiției nu înlătură existența fizică a acestora, astfel cum a stabilit-o expertul tehnic în construcții la fața locului. Construcția exista la nivelul anului 2009 și avea o valoare economică, așa cum a fost stabilită de expert în cadrul raportului întocmit, astfel încât nu pot fi acceptate dubii în sens contrar. În consecință, persoana vătămată constituită parte civilă a suferit un prejudiciu atât prin pierderea proprietății asupra terenului, cât și prin pierderea contravalorii lucrărilor edificate pe acesta, de asemenea proprietatea sa, potrivit principiilor dreptului civil. În baza art. 480 C. civ. doctrina a definit dreptul de proprietate ca „acel drept subiectiv care dă expresie aproprierii unui bun, drept care permite titularului să posede, să folosească și să dispună de acel lucru (putere proprie și în interes propriu)„. Art. 482 C civil a definit dreptul de accesiune - „Proprietatea unui lucru mobil sau imobil da drept asupra tot ce produce lucrul si asupra tot ce se uneste, ca accesoriu, cu lucrul, într-un mod natural sau artificial„ Astfel, lipsa evidențierii corespunzătoare a investiției nefinalizate în contabilitatea societății părții civile sau faptul că instanța nu a fost investită cu soluționarea infracțiunii de distrugere a batalului de către cumpărătorii terenului nu sunt argumente de natură a aprecia asupra valorii prejudiciului, cum netemeinic a procedat prima instanță. Nu interesează modul de evidențiere contabilă a investiției, atâta vreme cât în cauză s-a dispus și efectuat o expertiză de evaluare construcții industriale care a stabilit valoarea bunului accesoriu reprezentat de batalul de fosfogips, atât la nivelul anului 2009 (la data faptelor comise de inculpați), cât și în prezent. De asemenea, nu se poate reține - cum a procedat nefondat prima instanță - argumentul neutilizării investiției potrivit destinației sale, întrucât nu are nicio relevanță asupra prejudiciului cauzat ca urmare a acțiunilor săvârșite de inculpați dacă proprietarul utiliza sau nu bunul accesoriu potrivit destinației sale la momentul comiterii faptei. Mai mult, se apreciază că nu trebuia să se facă dovada că prin activitatea infracțională, în mod direct, ar fi fost diminuată valoarea investiției, întrucât prejudiciul constând în pierderea valorii investiției este o consecință directă a afectării dreptului de proprietate asupra imobilului și bunului accesoriu construit pe acesta.
Argumentele reținute de instanță de fond într-adevăr nu pot fi acceptate, întrucât prin retrocedarea nelegală a unei suprafețe de teren aferent unei părți din batalul de fosfogips aparținând părții civile S.C. A. S.R.L., inculpații apelanți au făcut întregul batal inutilizabil potrivit destinației acestuia, iar faptul că acesta era sau nu era utilizat potrivit destinației sale la data retrocedării nu are nici o relevanță asupra aprecierii valorii prejudiciului cauzat. Astfel prin acțiunea de retrocedare a suprafeței de teren pe care se afla o parte a investiției batal de fosfogips, inculpații au compromis pentru viitor orice operațiune de finalizare sau utilizare a acelei investiții
Deși vânzători și cumpărătorii acestor terenuri au fost audiați în calitate de martori pe parcursul cercetărilor, nu s-a putut stabili faptul că aceștia au cunoscut proveniența reală a bunurilor dobândite, respectiv că terenul vândut și lucrările aflate pe acesta fac parte din terenurile aparținând părții civile și restituite în mod nelegal de inculpați, în urma săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu. În consecință, ținând seama totodată că infracțiunea de abuz în serviciu, pentru care se va dispune condamnarea prin prezenta decizie, este o infracțiune de prejudiciu, și că partea civilă a optat pentru repararea prin echivalent, dovedind că nu este interesată de repararea în natură, deci fiind în cazul de excepție prev. de art. 1386 Cod civil - rezultă că în privința lor va opera repararea prejudiciului prin echivalent bănesc, prin plata în solidar de către inculpații condamnați pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în legătură cu restituirea nelegală a terenului cu construcții a contravalorii acestora la valoare solicitată de 3.193.879 lei, cu titlu de despăgubiri civile materiale .
Pe de altă parte, paguba, ca element al infracțiunii de abuz în serviciu, se apreciază la momentul consumării infracțiunii, atât din punct de vedere al existenței, cât și al întinderii. În cauză, această pagubă trebuie apreciată la momentul ieșirii în mod ilegal din patrimoniul părții vătămate a terenului pe care se afla edificat batalul, aflat la rândul său în proprietatea SC A. SA. Nu are relevanță din punct de vedere penal gradul de finalizare al acestui obiectiv, însă nici nu poate fi ignorat faptul că reprezintă totuși o valoare economică, evaluabilă în bani, iar concluziile expertului au fost că stadiul fizic al lucrărilor realizate la batal, raportate la valoarea totală a lucrărilor proiectate este de 30,99%, valoarea construcției la nivelul anului 2009 era de 3.193.879 lei, iar valoarea actualizată este de 4.866.871 lei (adică 1.027.807 euro). În condițiile în care acțiunea civilă este guvernată de principiul disponibilității, instanța de judecată nu poate trece peste manifestarea de voință a părții civile, astfel încât, va admite apelul acesteia, va desființa în parte sentința și, rejudecând, constatând că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, îi va obliga în solidar pe inculpații condamnați pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu la plata sumei de 3.193.879 lei, cu titlu de despăgubiri civile materiale către partea civilă SC A. SRL., reprezentând valoarea construcțiilor, aflate pe terenul retrocedat în mod ilegal.
Raportat la soluția în latura civila a cauzai, respectiv obligarea inculpaților de despăgubire a părții civile, s-a impus menținerea măsurii asigurătorii a sechestrului asigurator asupra bunurilor imobile aparținând inculpatei D.V.. dispus în faza de urmărire penală prin ordonanța din 20.03.2017, respectiv aparținând inculpatului T.F., instituit prin ordonanța din 21.03.2017, sens în care va fi reformată sentința penala apelată.
Pe cale de consecință, în baza art. 421 pct. 2) lit. (a) Cod de procedură penală s-au admis apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casatie și Justiție - Direcția Natională Anticorupție – Serviciul Teritorial BACAU și partea civilă S.C. A. S.R.L., reprezentată prin lichidator judiciar S.Q. SPRL., împotriva sentinței penale nr.196/D/2020 din 15.07.2020 pronunțată de Tribunalul BACAU în dosarul nr. 1721/110/2017, s-a desființat în parte sentința penală apelată, s-a reținut cauza spre rejudecare și s-a dispus în sesnul celor înfățișate în cele ce preced.
Pentru considerentele mai sus expuse, în baza art. 421 pct.1 lit.b C.p.p. s-au respins ca nefondate apelurile declarate de inculpații D.V.. si T.F. împotriva sentinței penale nr.196/D/2020 din 15.07.2020 pronunțată de Tribunalul BACĂU în dosarul nr. 1721/110/2017.
În temeiul art.275 alin.2 Cod procedură penală, au fost obligati apelanții - inculpați la plata sumei de câte 250lei fiecare, cheltuielile judiciare avansate de stat.
În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate în apelurile Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie - Directia Natională Anticoruptie – Serviciul Teritorial BACAU și partea civilă S.C. A. S.R.L., reprezentată prin lichidator judiciar S.Q. SPRL SC.A., au rămas în sarcina statului.
În soluționarea prezentei contestații în anulare Curtea de apel Bacău constată următoarele:
Fapta pentru care a fost condamnată contestatoarea D.V. a fost comisă în anul 2009 când inculpata a semnat „Referatul de validare” numărul (...), „Referat de cercetare” numărul (...) și procesul verbal de punere în posesie nr.(...) care au stat la baza emiterii Titlului de proprietate nr. (...) pe numele lui C.D. și C.M., și a fost încadrată în infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă agravată, prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție cu referire la art. 297, alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 309 C. pen. și art. 5, alin. 1 C. pen.. pedepsită cu închisoarea de la la 4 ani la 14 ani , ceea ce atrage un termen de prescripție a răspunderii penale de 10 ani, conform prevederilor art. 154 alin. 1 lit. b c.pen.
Rezultă că până la data pronunțării deciziei contestate, anume 22.03.2021, acest termen s-a împlinit, anume la data de 29.07.2019.
Acest lucru a fost posibil deoarece în perioada 25.06.2018 - 02.06.2022 nu a existat nicio cauză de întrerupere a prescripției răspunderii penale în fondul legislativ activ, iar pentru situația juridică a inculpatei D.V.. aceasta se constituie în legea penală mai favorabilă.
Inexistența vreunei cauze de întrerupere a fost determinată de apariția Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale, prin care s-a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea „oricărui act de procedură în cauză”, din cuprinsul dispozițiilor art.155 alin. 1 C.pen., este neconstituțională. Astfel, reținând lipsa de previzibilitate a textului legal criticat, Curtea a constatat, la finele considerentelor sale, că „soluția legislativă anterioară, prevăzută la art.123 alin.1 din Codul penal din 1969, îndeplinea condițiile de previzibilitate impuse prin dispozițiile constituționale analizate în prezenta cauză, întrucât prevedea întreruperea cursului prescripției răspunderii penale doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat” (parag. 34).
În continuare, prin Decizia nr. 358/2022, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art.155 alin. 1 C.pen. sunt neconstituționale, în întregime, ocazie cu care a reținut că decizia sa anterioară „împrumută natura juridică a unei decizii simple/extreme întrucât... a sancționat unica soluție legislativă” (parag. 61) și a constatat că „ansamblul normativ în vigoare nu oferă toate elementele legislative necesare aplicării previzibile a normei sancționate” (parag. 72), iar „pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale” (parag. 73), subliniind, în final, că „rațiunea care a stat la baza pronunțării Deciziei nr.297 din 26 aprilie 2018 nu a fost înlăturarea termenelor de prescripție a răspunderii penale sau înlăturarea instituției întreruperii cursului acestor termene, ci alinierea dispozițiilor art.155 alin.(1) din Codul penal la exigențele constituționale” (parag. 74).
Prin O.U.G. nr. 71/2022 s-a modificat textul art. 155 alin. 1 C. pen., în sensul că „Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului.”, formulare identică cu cea din Codul penal anterior.
În sfârșit, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr. 67/25 octombrie 2022 a stabilit următoarele:
1. Normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din Codul penal, cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 5 din Codul penal.
2. Instanța care soluționează contestația în anulare, întemeiată pe efectele deciziilor Curții Constituționale nr. 297/26.04.2018 și nr. 358/26.05.2022, nu poate reanaliza prescripția răspunderii penale, în cazul în care instanța de apel a dezbătut și a analizat incidența acestei cauze de încetare a procesului penal în cursul procesului anterior acestei din urmă decizii.
Față de toate aceste considerente Curtea de Apel Bacău constată că, anterior deciziei contestate s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, că prin această decizie nu a fost analizată prescripția răspunderii penale, astfel că se impune desființarea ei în parte, rejudecarea aperilor formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial BACAU și apelanta - inculpată D.V.. și încetarea procesului penal pentru săvârșirea infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă agravată, prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție cu referire la art. 297, alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 309 C. pen. și art. 5, alin. 1 C. pen.
Totodată, se vor desființa formele de executare emise în baza deciziei anulate.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.432 alin.1 c.pr.pen., admite contestația în anulare formulată de contestatoarea D.V.. și dispune desființarea în parte a deciziei penale nr. 278 din data de 22.03.2021, pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. 1721/110/2017, cu privire la inculpata D.V..
În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C.p.p admite apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial BACAU și apelanta - inculpată D.V.. împotriva sentinței penale nr. 196/D/2020 din 15.07.2020 pronunțată de Tribunalul BACAU în dosarul nr. 1721/110/2017.
Desființează sentința apelată sub aspectul laturii penale, reține cauza spre rejudecare și în fond:
În baza art. 396 alin 6 Cprpen rap la art. art. 17 alin.2 C.pr.pen., penală rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) Cod procedură penală, art. 154 alin. (1) lit. b) Cod penal și art. 5 Cod penal, cu referire la art. 155 alin. (1) Cod penal interpretat prin Deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, încetează procesul penal pornit împotriva inculpatei D.V.. pentru pentru săvârșirea infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă agravată, prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție cu referire la art. 297, alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 309 C. pen. și art. 5, alin. 1 C. pen., ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale,
Dispune anularea formelor de executare emise în baza deciziei penale nr. 278 din data de 22.03.2021.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei penale nr. 278 din data de 22.03.2021, care nu sunt contrare prezentei decizii.
În baza art.275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată azi, 28.03.2023, prin punerea la dispoziția părților, a persoanei vătămate și a procurorului, prin mijlocirea grefei instanței.

PREȘEDINTE,	JUDECĂTOR,	JUDECĂTOR,
(...)	(...)	(...)
		GREFIER,
		(...)

Red.d.a. - V.S.B.

Red.c.a. - A.C.G.

Tehnored. - E.D. - 6 ex.

28.03.2023