DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 31 martie 2023
Nr. 370/VIII/3

COMUNICAT


În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 102/VIII/3 din 28 ianuarie 2023, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art.483 Cod procedură penală, cu acordurile de recunoaștere a vinovăției inculpaților ILIESCU ANDREI IOAN și POPESCU ALIN ION, la data faptelor inspectori în cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală, cercetați sub control judiciar, în sarcina cărora s-a reținut comiterea infracțiunii de luare de mită.

În acordurile de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
La data de 26 septembrie 2022, inculpații Iliescu Andrei Ioan și Popescu Alin Ion, în calitatea menționată mai sus, în urma efectuării unui control la o societate comercială, ar fi pretins de la administratorul acesteia (martor în cauză) suma de 10.000 euro din care ar fi primit în aceeași zi o primă tranșă, în valoare de 24.000 lei. Banii respectivi ar fi fost pretinși și primiți de către cei doi inculpați pentru a nu-și exercita atribuțiile de serviciu cu ocazia activității menționate mai sus, respectiv pentru a aplica o sancțiune mai mică decât cea prevăzută de lege pentru neregulile constatate.
În același context, la data de 27 ianuarie 2023, inculpatul Popescu Alin Ion ar fi fost surprins în flagrant de către procurorii anticorupție după ce ar fi primit de la martor suma de 26.000 lei, reprezentând cea de-a doua tranșă de bani pretinsă inițial de cei doi inspectori antifraudă.

În prezența avocaților, cei doi inculpați a declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv:
- 2 (doi) ani și 8 (opt) luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 3 (trei) ani și interzicerea pe o perioadă de 3 (trei) ani, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales in autoritățile publice sau in orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implica exercițiul autorității de stat și de a exercita funcția de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, respectiv aceea de funcționar cu atribuții de constatare ori de sancționare a contravențiilor în cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Dosarele de urmărire penală privind pe inculpații Iliescu Andrei Ioan și Popescu Alin Ion împreună cu acordurile de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul București.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.



BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Alte legături de la această informație

comunicate-hotărâri de condamnare din 07 iunie 2023