DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
6 martie 2009
Nr. 55/VIII/3

COMUNICAT

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Galaţi au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

ROŞU VICTOR, în stare de arest preventiv, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă, în formă continuată;
CHIOSA MARCEL, în sarcina căruia s-a reţinut complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În perioada ianuarie-februarie 2009, inculpatul Roşu Victor, dându-şi o identitate falsă, a pretins suma totală de 12.000 euro (din care a primit 7.447 euro) de la un număr de şase denunţători în scopul de a interveni pe lângă o funcţionară cu drept de decizie din cadrul Primăriei Municipiului Galaţi pentru repartizarea de apartamente ANL. În demersul său, Roşu Victor a fost ajutat de inculpatul Chiosa Marcel.
La data de 12 februarie 2009, inculpatul Roşu Victor a fost prins în flagrant în timp ce a primit o nouă tranşă de bani şi anume suma de 3.000 euro de la un investigator cu identitate reală şi suma de 500 de euro de la o persoană denunţătoare.
În aceeaşi zi, Roşu Victor a fost reţinut de procurorii anticorupţie pe o perioadă de 24 de ore, iar la data de 13 februarie 2009, Tribunalul Galaţi a dispus arestarea preventivă a acestuia pe o perioadă de 29 de zile.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Galaţi.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte legături de la această informație

comunicate-hotărâri de condamnare din 26 iunie 2010