DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
26 februarie 2009
Nr. 41/VIII/3

COMUNICAT

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj, au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

HAPA ITU COSTEL, în stare de arest preventiv, BICA ADRIAN, în stare de arest preventiv şi PETRAN IOAN, arestat în lipsă, în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

În perioada septembrie-noiembrie 2008, inculpaţii Hapa Itu Costel şi Bica Adrian au pretins de la un număr de 12 persoane suma totală de 54.150 euro, din care au primit 48.950 euro şi 7.860 lei, pretinzând că au influenţă asupra unui funcţionar din cadrul Primăriei municipiului Cluj-Napoca (director al Serviciului Social). Banii au fost pretinşi şi primiţi de inculpaţi în scopul de a-l determina pe funcţionarul respectiv să primească cererile denunţătorilor şi să faciliteze atribuirea de locuinţe sociale construite din fondurile Primăriei în zona Oser din municipiul Cluj Napoca. În acelaşi context, inculpatul Petran Ioan, prezentându-se sub numele fals Morar Sergiu, a pretins de la aceleaşi persoane, direct sau indirect, prin intermediul inculpaţilor Hapa Itu Costel şi Bica Adrian, suma totală de 54.150 euro (din care a primit efectiv aproximativ 25.000-30.000 de euro şi 7.860 lei), susţinând nereal că este angajat al primăriei şi că are influenţă asupra membrilor comisiei de analiză şi aprobare a cererilor de atribuire de locuinţe sociale construite din fondurile acestei instituţii, pe care îi va determina să rezolve favorabil solicitările.
Persoanele interesate să primească astfel de locuinţe au achitat inculpaţilor sume cuprinse între 3000 şi 7000 de euro fiecare.
La data de 2 februarie 2009, inculpaţii Hapa Itu Costel şi Bica Adrian au fost reţinuţi pe o durată de 24 ore de către procurorii anticorupţie iar la data de 3 februarie 2009, Tribunalul Cluj a dispus arestarea preventivă a acestora pe o durată de 29 de zile.
La data de 20 februarie 2009, Tribunalul Cluj a dispus arestarea preventivă în lipsă a inculpatului Petran Ioan pe o durată de 30 de zile. Întrucât acesta s-a sustras cercetărilor pe tot parcursul urmăririi penale, s-a procedat la arestarea şi trimiterea în judecată a acestuia, în lipsă.
Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Cluj.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte legături de la această informație

comunicate-hotărâri de condamnare din 23 martie 2010