DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
17 februarie 2009
Nr. 29/VIII/3

COMUNICAT

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Alba Iulia au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

ANGHELINĂ IOAN, fost primar al comunei Şeica Mare, judeţul Sibiu în perioada 2004 – iunie 2008, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de:
- instigare la infracţiunea de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor;
- instigare la săvârşirea infracţiunii de schimbare, fără respectarea prevederilor legale a destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea sau în numele lor;
- fals intelectual;
- instigare la infracţiunea de fals intelectual, în formă continuată;

BLEOCA IOAN, fost viceprimar al comunei Şeica Mare, judeţul Sibiu în perioada 2004 – iunie 2008, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de:
- folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false inexacte sau incomplete care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor;
- schimbare fără respectarea prevederilor legale a destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugete administrate de acestea ;
- două infracţiuni de fals intelectual, din care una în formă continuată;

RAICU STELUŢA, referent fiscal la Primăria Şeica Mare, în sarcina căreia s-au reţinut două infracţiuni de fals intelectual, din care una în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt:
În perioada ianuarie 2007 – iunie 2008, inculpatul Anghelină Ioan, în calitatea sa de primar al comunei Şeica Mare jud. Sibiu, l-a determinat inculpatul Bleoca Ioan, viceprimar al aceleiaşi comune, să formuleze în nume propriu o cerere către Agenţia de Plăţi pentru Intervenţie în Agricultură (A.P.I.A.) Sibiu pentru acordare de subvenţii finanţate din Fondul European pentru Garantare în Agricultură (F.E.G.A.). În cererea respectivă, inculpatul Bleoca Ioan a declarat în mod nereal că utilizează o suprafaţă de 1061,38 hectare păşune de pe raza comunei Şeica Mare. În realitate, suprafaţa de păşune era închiriată şi utilizată de către 31 de crescători de animale care încheiaseră contracte cu Consiliul Local Şeica Mare. Pentru a crea aparenţa unei situaţii de legalitate, în aceeaşi perioadă, inculpaţii Anghelină Ioan, Bleoca Ioan şi Raicu Steluţa au întocmit în fals un document intitulat „Contract de asociere privind administrarea Păşunilor Şeica Mare”.
În această modalitate, Bleoca Ioan a obţinut pe nedrept suma de 88.661,76 lei reprezentând subvenţie acordată din fondul Comunităţilor Europene Garantate pentru Agricultură aferentă anului 2007.
În cursul lunii iunie 2008, la cererea lui Anghelină Ioan, inculpatul Bleoca Ioan a schimbat destinaţia acestor bani (respectiv de a-i utiliza exclusiv pentru întreţinerea suprafeţelor de păşune) astfel încât banii au fost utilizaţi pentru amenajarea de străzi şi drumuri din intravilanul comunei Şeica Mare. La instigarea lui Anghelină Ioan, inculpaţii Bleoca Ioan şi Raicu Steluţa au întocmit în fals trei procese verbale de execuţie de lucrări de amenajare a unor căi de acces la păşunea Şeica Mare, lucrări în realitate neefectuate.
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale s-a constituit parte civilă cu suma de 88.661,76 lei. În vederea recuperării acestui prejudiciu, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unor imobile aparţinând inculpaţilor Anghelina Ioan, Bleoca Ioan şi Raicu Steluţa.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Judecătoria Mediaş.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte legături de la această informație

comunicate-hotărâri de condamnare din 23 februarie 2012