DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 România - Direcţia Naţională Anticorupţie - Comunicat 3 februarie 2009
Nr. 11/VIII/3

COMUNICAT

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări penale faţă de inculpaţii HAPA ITU COSTEL şi BICA ADRIAN în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă în formă continuată.
Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat că în perioada septembrie – octombrie 2008, inculpaţii Hapa Itu Costel şi Bica Adrian au pretins de la 12 denunţători suma totală de 54.150 euro din care au primit efectiv 48.950 euro şi 7.860 lei, pretinzând că au influenţă asupra unui funcţionar public din cadrul Primăriei Municipiului Cluj Napoca (director al Serviciului Social). Banii au fost pretinşi şi primiţi de inculpaţi în scopul de a-l determina pe funcţionarul respectiv să primească cererile denunţătorilor şi să faciliteze atribuirea de locuinţe sociale construite din fondurile Primăriei în zona Oser din municipiul Cluj Napoca.
Persoanele interesate să primească astfel de locuinţe au achitat inculpaţilor sume cuprinse între 3000 şi 7000 de euro fiecare.
Inculpaţilor li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală.
La data de 2 februarie 2009, cei doi inculpaţi au fost reţinuţi de procurorii anticorupţie pe o perioadă de 24 de ore, iar la data de 3 februarie 2009, Tribunalul Cluj a dispus arestarea acestora pe o perioadă de 29 de zile.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte legături de la această informație

comunicate-hotărâri de condamnare din 23 martie 2010