DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 720/A din 31.05.2022, Curtea de Apel București a hotărât condamnarea inculpatului BLEJA CORNEL, la data faptelor agent șef adjunct la Biroul Ordine Publică al Poliției orașului Măgurele, din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului (I.P.J.) Ilfov, la o pedeapsă de 3 ani și 8 luni închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 3 ani de la executarea pedepsei închisorii, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență (3 fapte) și nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.
În cazul acestui inculpat, instanța a ținut cont la stabilirea pedepsei, de prevederile articolului privind acordul de recunoaștere a vinovăției, potrivit căruia, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.
Confiscă de la inculpatul Bleja Cornel sumele de 1.300 euro și 200 lei.
Obligă inculpatul la plata sumei de 4.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

DEFINITIVĂ

Inculpatul a fost trimis în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a corupției la data de 07 ianuarie 2021, vezi comunicatul nr. 26/VIII/3 din data de 12 ianuarie 2021.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 12 ianuarie 2021