IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secţia penală şi pentru cauze cu minori
Dosar nr. 8290/111/2006
DECIZIA PENALĂ nr. 51/A/2008
Şedinţa publică din 27 mai 2008
[...]
Asupra apelului penal de faţă constată următoarele :
Prin sentinţa penală nr.10/P din 07 ianuarie 2008 pronunţată de Tribunalul Bihor, în baza art.254 alin.1 şi 2 Cod penal cu referire la art.1 lit. a şi c şi art.6 şi 7 alin.1 din L.78/2000 cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal a fost condamnat inculpatul D C la:
- 3 ani închisoare şi interzicerea pe o durată de 2 ani a drepturilor prev de art.71, 64 lit. a teza II, b şi c C. pen cu titlu de pedeapsă complementară pentru comiterea infracţiunii de luare de mită în formă continuată.
În baza art.86/1 şi 71 alin.5 Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere precum şi a pedepselor accesorii prev. de art.71, 64 lit. a teza II, b şi c Cod penal pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit conform art.86/2 Cod penal.
În baza art.86/3 Cod penal a fost obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere pe durata termenului de încercare :
a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune a infractorilor, de pe lângă Tribunalul Bihor;
b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a fi controlate mijloacele lui de existenţă.
S-a atras atenţia asupra dispoziţiilor art.86/4 Cod penal.
În baza art.255 alin.5 Cod penal s-a dispus restituirea, în favoarea martorului denunţător M M A, a sumei de 481 RON reprezentând 50% din valoarea componentelor de calculator, respectiv a sumei de 600 RON reprezentând 50% din suma dată ca mită.
În baza art.255 alin.5 Cod penal s-a dispus restituirea, în favoarea martorului denunţător P G, a sumei de 481 RON reprezentând 50% din valoarea componentelor de calculator, respectiv a sumei de 600 RON reprezentând 50% din suma dată ca mită.
În baza art.191 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la 2000 RON, cheltuieli judiciare către stat.
S-a dispus virarea din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Bihor a sumei de 100 RON, onorariu apărător din oficiu avocat C R, conform delegaţiei nr.17/2007.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că la data de 23.03.2006, IPJ Bihor a înaintat autodenunţurile formulate de M M A şi P G O prin care aceştia au sesizat organele judiciare despre faptul că, în cursul anului 2005 au dat sume de bani şi bunuri învinuitului D C - lucrător vamal la Biroul Vamal Borş, în valoarea totală de 30 milioane lei pentru ca acesta să nu efectueze controlul vamal al bunurilor introduse în ţară de cei doi denunţători şi să nu le perceapă taxe vamale.
Denunţătorii M M A şi P G O erau cercetaţi de Serviciul de Investigare de Fraudelor din cadrul IPJ Bihor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, constând în aceea că, în perioada 2004-2006 au comercializat unităţi centrale de calculatore, monitoare, aparate foto/video digitale şi componente electronice pentru calculatoare, aduse din străinătate, fără plata impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat.
Începând din anul 2003, M M A şi P G O au iniţiat o afacere în vederea obţinerii de profit, respectiv de cumpărare a unor produse electronice şi componente calculator din Ungaria şi vânzarea lor în România.
Denunţătorul M M A l-a cunoscut pe inculpat în cursul anului 2003, despre care a aflat la scurt timp că este lucrător vamal în Vama Borş, cu care a stabilit o relaţie de amiciţie.
La începutul anului 2005, când M M A şi P G O au intrat în ţară având asupra lor aparate electronice şi componente de calculator, au fost controlaţi de inculpatul D C, acesta atrăgându-le atenţia că, pentru componentele electronice introduse în ţară trebuie plătite taxe vamale, dar ţinând cont de relaţia de amiciţie pe care o avea cu M M A şi la promisiunea acestuia „nu vom rămâne datori” i-a lăsat să treacă prin vamă fără a le mai calcula şi percepe taxe vamale.
La scurt timp, între M M A şi inculpat a intervenit înţelegerea ca pentru fiecare trecere prin vamă fără ca M şi P să fie controlaţi, inculpatul să primească suma de 2 mil. lei.
Astfel, de la începutul anului şi până în luna august 2005, în schimbul sumelor de bani pretinse de inculpat, acesta a primit două aparate foto digitale, „Canon Powershot” şi „HP Photosmart” precum şi mai multe componente electronice pentru calculator de la M M A. Componentele electronice au fost montate de M M A în calculatorul inculpatului, îmbunătăţindu-i performanţele la nivelul unui „Pentium IV”.
Pe lângă aceste bunuri, inculpatul a primit de la M M şi suma de 14 milioane lei.
În memoria calculatorului lui M M A, ridicat la data de 22.03.2006 cu ocazia percheziţiei domiciliare, a fost identificată situaţia privind evidenţa produselor şi a componentelor electronice cumpărate din Ungaria şi vândute în România, valoarea acestora, data cumpărării şi data vânzării, precum şi numele persoanelor cărora le-au fost vândute.
La poz.164,531,972,2685,2989,4172,5088,5679,5968,6905,6991,7288 figurau componente electronice pentru calculator şi două aparate foto digitale „Canon Powershot” şi „HP Photosmart” vândute de M M în perioada 5.02-17.08.2005, în valoare totală de 24.030.000 lei, cumpărătorul acestora fiind o persoană cu numele de „C”.
Într-un alt fişier, „Datornici” la poz.13, figura acelaşi C cu suma de 14.000.000 lei iar în fişierul „CLIENŢI” la poz.13, era scris „C” cu numărul de telefon mobil […]. Din declaraţia inculpatului, a rezultat că acesta, în cursul anului 2005, a deţinut un telefon mobil cu numărul indicat mai sus.
Totalizând valoarea bunurilor cumpărate de M M din Ungaria şi vândute în România, inclusiv cele date drept mită inculpatului D C, conform evidenţei existente în calculatorul lui M M, a rezultat că acesta, în cursul anului 2005, a cumpărat produse şi componente electronice în valoare de 23.167.920.281 lei.
Au fost coroborate datele desfăşurătorului apelurilor telefonice ale telefonului mobil folosit de M M către telefonul mobil aparţinând inculpatului cu Situaţia privind intrările în ţară ale lui M M prin Biroul Vamal Borş, stabilindu-se că în perioada 1.02-18.11.2005 M M l-a apelat telefonic pe inculpat de 48 ori, cu puţin timp înainte de a intra în România şi în timpul turelor de serviciu ale inculpatului, unele dintre convorbiri purtându-se după ora 24, la orele 1.00, 2.00, şi chiar 4.00 dimineaţa.
Cu ocazia percheziţiei domiciliare la inculpatul D C, au fost găsite un monitor pentru calculator, tastatură de calculator şi imprimantă, dar nu şi unitatea centrală (calculatorul) sau vreunul dintre cele două aparate foto digitale. S-a impus precizarea că, în momentul în care M M şi P G au fost depistaţi de organele de poliţie din cadrul IPJ Bihor la data de 22.03.2006, cazul a fost mediatizat atât de televiziune cât şi în presa locală.
În declaraţia dată la f.17 dosar, inculpatul a susţinut următoarele: „Recunosc că, am avut o discuţie cu martorul denunţător M M în sensul că nu-l voi ajuta contra prevederilor legale să treacă bunuri prin vamă, respectiv fără să plătească taxe. Este adevărat că din listingul convorbirilor telefonice reiese că la data la care eram de serviciu M M a sunat de nenumărate rânduri pe numele de telefon deţinut respectiv […], chiar înainte de a intra în ţară. Nu-mi amintesc să fi vorbit cu acesta, am observat şi eu listingul convorbirilor, că este vorba despre convorbiri foarte scurte, cca.5 secunde, timp în care, practic, nu se putea purta o discuţie, este adevărat că mi se pare o coincidenţă faptul că eram sunat la acel număr de către M chiar în momentele în care eram de serviciu, însă eu cred că, acesta mă suna pentru a-i arăta martorului P faptul că are o înţelegere cu mine şi în considerentul că m-a sunat pe mine, pentru a putea lua o sumă de bani de la acesta.
Este posibil să-i şi fi răspuns acestuia dar să închid telefonul, însă nu am purtat convorbiri cu acesta.
Ne cunoaştem de mai multă vreme dar nu pot să susţin că eram prieten cu martorul M.
Am aflat cu ocazia efectuării urmăririi penale despre datele existente în calculatorul lui M unde figurează ca şi cumpărător o persoană cu numele C. Arăt că nu am cumpărat asemenea componente de la M M, este posibil să mă fi trecut în evidenţe tot pentru a-i arăta numitului P că mi-a restituit anumite componente de calculator pentru ca acesta din urmă să îi dea jumătate din bani.
Nu sunt sigur dacă persoana trecută în fişierul datornici se referă la persoana mea, probabil este aşa, dat fiind faptul că în dreptul numelui C apare şi numărul de telefon al meu […].
Arăt că în memoria calculatorului meu nu au fost montate componente care să îmbunătăţească performanţele la nivelul unui Pentium IV. Nu lucrez des la calculator şi nici cei din familia mea.
Arăt că în data de 10.03 am fost detaşat la Sighet cu serviciul şi înainte de această dată, am trimis calculatorul la copilul meu din prima căsătorie, întrucât el avea unul mai vechi, iar pe data de 15.03 era ziua acestuia. Calculatorul copilului avea nivelul Pentium I iar cel pe care i l-am dat aveam Pentium II. În timp ce eram la Sighet, am primit mai multe telefoane din partea fostei soţii care îmi reproşa faptul că i-am dat copilului un „jaf” de calculator şi să vin să îl iau înapoi. Eu nu am reuşit să vin întrucât eram detaşat. După data percheziţiei 27.03.2005, sfârşitul lunii martie 2005 s-a verificat şi calculatorul dat copilului, a fost ridicat de organele de poliţie în vederea verificării, după care, a fost restituit fostei soţii care mi-a cerut telefonic să vin să-i iau înapoi întrucât nu vrea să aibă probleme cu poliţia datorită calculatorului. Nu i-a convenit ideea să fie chemată şi întrebată de organele de poliţie în legătură cu acel calculator.
Când eram de serviciu pe cele patru artere, se aflau doi vameşi şi 4-5 poliţişti de frontieră, respectiv un poliţist era permanent pe artere. Poliţia de frontieră putea să sesizeze eventualele convorbiri telefonice şi dânşii aduc maşinile la control când există suspiciuni, luând astfel şi decizia de control. Precizez că nu ne puteam deplasa de la o arteră de lucru la o altă arteră, în timpul serviciului şi nici nu ne puteam deplasa de la calculator la o altă arteră, deoarece la camioane se lucrează la calculator şi sunt cozi de 7-8 km, care, trebuie introduse în calculator.
A doua zi, după ce am venit de la Sighet mi s-a făcut percheziţia.
Nu am primit nimic de la martorul M şi oricum, noi suntem verificaţi la ieşirea din tură.
Nu am fost la martorul M acasă, nu am văzut evidenţa acestuia de pe calculator.
Martorul M nu mi-a dat nici bani cu împrumut şi nici nu i-am cerut bani împrumut. Precizez că am plecat în excursie chiar înainte de nuntă, deci nu este adevărat că M mi-a dat bani pentru efectuarea respectivei călătorii. Căsătoria civilă a avut loc după ce m-am întors din călătorie. În sept.2005, nu am vorbit la telefon cu M, eu eram în concediu.
În data de 24.09.2005 când figurează convorbirea telefonică cu M acestuia i-au fost confiscate la vamă componentele de calculator, probabil pentru că a fost găsit cu acele componente asupra sa.
Arăt că nu a existat nici un fel de înţelegere nici cu M şi nici cu P să-mi dea anumite sume de bani la introducerea în ţară. Nu am discutat cu P, nici nu ştiu cine este.
(…) în afară de calculatorul găsit la copilul din căsătoria anterioară, nu s-a găsit asupra mea un alt calculator. Singurul calculator găsit la domiciliu a fost laptopul, dar componentele în legătură cu care se susţine că le-a dat M nu puteau fi montate în acesta.
Arăt că, am observat că în memoria calculatorului apare ca introdus în ţară respectivele componente la o dată anterioară datei la care eram de serviciu şi mi le-a fi înmânat la data la care eram de serviciu, în tură, când apar ca şi ieşite.”
Martorul denunţător M M A, în declaraţia de la f.27 a afirmat următoarele: „Arăt că am predat inculpatului mai multe componente calculatoare şi acesta are la mine o datorie de cca.14 mil lei, conform evidenţei pe care o am pe calculator. Fişierele au fost extrase de către DNA din calculatorul meu personal. Menţionez că m-am ocupat de aducerea din Ungaria a unor componente de calculatoare, dar în limita legală, deşi arăt că erau componente pe care le ascundeam în roata maşinii şi în torpedo, iar în momentul în care eram depistaţi, mi se cerea să prezint factura pe ele. Nu pot să precizez motivul pentru care ascundeam unele componente în torpedo pentru că nu se percepeau taxe pentru acestea. Pe inculpat îl cunoşteam de ceva vreme din Oradea, şi nu aveam nevoie să-mi faciliteze trecerea prin vamă. Pe desfăşurătorul convorbirilor apare că l-am sunat pe inculpat înainte de a intra în vamă, pentru a mă asigura că nu sunt controale de la Bucureşti. Au fost situaţii când chiar inculpatul ne-a întors din drum cu ocazia unei verificări, fără a ne lăsa să intrăm cu ele în ţară. Erau situaţii în care inculpatul nu era pe artera de intrare sau ieşire din ţară ci pe o alta. Când nu era aglomeraţie mare în vamă erau cazuri în care funcţiona doar o singură arteră, precum şi situaţii când pe aceeaşi arteră era inculpatul, dar mă controla un alt vameş. Diferenţa de preţ reiese din fişier, din câte îmi amintesc, percepeam inculpatului adaos mic, însemnările făcute cu x,1,2,3 nu am reuşit să le finalizez.
Menţin declaraţia de la f.32 când am spus că, ţinând cont de relaţia de amiciţie, „eu l-am rugat pe D C să ne lase să mergem fără să plătim taxele vamale, spunându-i că nu vom rămâne datori”. Este adevărat că, la o săptămână de la trecerea vămii, m-am întâlnit cu inculpatul care mi-a spus că ar vrea un aparat foto digital în valoare de 4 mil. lei, precizând că îmi va plăti c/v acestui obiect. Am dat inculpatului aparatul foto ulterior, convenind cu acesta să nu mai plătească aparatul, în schimb, să ne mai ajute când vom intra în ţară transportând componente electronice pentru calculator. Menţin şi declaraţia care, la f.33, după ce i-am spus inculpatului că avem un aparat foto digital pe care urma să i-l dau zilele următoare, acesta nu a mai făcut controlul vamal la maşina în care ne aflam eu şi P G. Nu reţin conversaţia pe care am avut-o cu P, f.33 prin care acesta mi-a spus că inculpatul i-a cerut o placă video în schimbul lăsării să intre în ţară fără efectuarea controlului vamal. M-am oferit să-i montez placa video pe gratis. Dat fiind că placa respectivă nu se potrivea, am spus inculpatului că trebuie schimbate mai multe componente în calculator, cu condiţia să ne mai ajute când trecem prin vamă. Este adevărată şi declaraţia în care am spus că pentru fiecare trecere prin vamă fără control vamal, eu şi P să-i dăm câte 2 mil. lei. Inculpatului i-am dat 12-14 mil. lei pentru perioada august-oct.2005 în diferite tranşe deoarece calculasem că pentru anul 2005 până în luna august, îi dădusem acel calculator. Arăt că am dat inculpatului 6 sau 8 mil lei după ce s-a căsătorit, dar nu în considerarea serviciilor pe care acesta mi le-a putea face în calitate de vameş. Este adevărat că înainte de a ajunge în vamă îl sunam şi acesta ne comunica artera pe care se afla.
Diferenţa de 8 mil lei până la suma de 14 mil cu care inculpatul îmi este dator reprezintă c/v componentelor pe care eu i le-am vândut acestuia. Dacă era cu titlu de mită, nu o treceam în fişierul datornici. „4 mil este valoarea reală a tuturor componentelor de calculator pe care i le-am dat şi în care se include şi suma de 8 mil lei la care am făcut referire anterior, diferenţa reprezentând c/v pieselor încorporate în calculator, aşa cum se arată la f.44 dosar u.p., piesele pe care i le-am introdus în calculator inculpatului sunt cele de la poz.2,3,4,5,7.
Din valoarea totală a acestor componente, arăt că lui P i se cuvin 50% din bani, sumă cu privire la care solicit să-mi fie restituită. Componentele la care am făcut referire mai sus şi care se găsesc la f.4 sunt toate componente pe care i le-a, dat inculpatului. Preţul cu care i le vindeam inculpatului avea un adaos faţă de preţul la care le cumpăram din Ungaria. Evidenţa pe care o ţineam, o ţineam mai mult pentru garanţii. În acelaşi fişier „datornici” mai erau şi alţi datornici în afara de cezar, care îmi datorau bani. Cred că la data la care am formulat autodenunţul, era începută urmărirea penală împotriva mea pentru evaziune fiscală. Promisiunea ca eu să fac autodenunţ a fost aceea că-mi va ierta jumătate din greşeală şi a venit din partea d-lui poliţist care mi-a luat declaraţie. Apelurile de 2-3 secunde erau acelea care îmi răspundea şi închidea inculpatul, posibil să nu fi răspuns. Dacă inculpat era de serviciu pe artera TIR sau la calculator, nu mă putea ajuta. Nu reţin exact data la care am băgat în calculatorul inculpatului componentele, dar reiese din fişierul calculatorului meu. Motivul pentru care în declaraţii am arătat că au fost date în lunile iunie-iulie, iar în fişier apare în februarie, este pentru că nu mai reţin exact data. La fiecare trecere am stabilit că trebuia să dăm inculpatului fiecare câte 1 mil lei. Când dădeam bani inculpatului, îi dădeam 2 mil şi din partea lui P, dar nu în prezenţa lui P. Nu ţin minte de câte ori am dat bani inculpatului, ne întâlneam în oraş şi îi înmânam. Sumele de 2 mil, la care fac referire nu se regăsesc în evidenţa din calculator. La data la care am fost amendat cu 25 mil lei, nu am reuşit să iau legătura cu inculpatul, dar figurează că aş fi vorbit cu el. Posibil să-l fi sunat să mă ajute să nu plătesc amenda, dar se pare că dacă am plătit-o nu a putut să mă ajute. Precizez că în cursul anului 2005, am avut cca.100 intrări, nu în toate cazurile a fost inculpatul de serviciu, dacă mă încadram în suma admisă de lege, nu trebuia să plătesc. Calculatorul ridicat de DNA de la fiul inculpatului nu conţine piesele pe care eu le-am montat. Cu certitudine arăt că, piesele pe care i le-am dat eu inculpatului nu erau în calculatorul ridicat de la fiul acestuia, întrucât carcasa calculatorului nu era compatibilă cu piesele pe care eu le-am montat în calculatorul inculpatului. Din componentele care se află în evidenţele calculatorului meu, au fost şi componente care au fost plătite de inculpat. 8 mil erau piese care trebuiau achitate de inculpat. Din sumele băneşti remise inculpatului în mai multe tranşe de câte 2 mil în valoare totală de 12 mil, solicit să-mi fie restituite 6 mil, restul i se cuvin martorului P. Sumele date în tranşe, au fost date înainte de a întrerupe legăturile cu inculpatul în august 2005.”
Martorul P G O, în declaraţia de la f.29 a afirmat următoarele: „Ştiu că între M şi inculpat a existat o înţelegere anterioară prin care primul urma să-i remită acestuia componente pentru calculator, în scopul ca inculpatul să ne faciliteze trecerea prin vamă. Este adevărat ce am spus în declaraţia de la f.109 că, pentru ajutorul dat de inculpat, M mi-a spus că acesta cere câte 50 euro pentru fiecare transport de componente pentru calculatoare pe care le aduceam în ţară, fiecare dintre noi suportând banii pe care trebuia să-i dăm în mod egal. Din ce mi-a spus M, acesta ar fi dat inculpatului şi un aparat foto digital, tot pentru viitoarele servicii pe care urma să le presteze inculpatul în calitate de vameş, iar eu contribuiam cu jumătate. Nu ştiu dacă martorul a dat inculpatului şi un calculator. Este adevărat că eu nu am dat personal inculpatului bani niciodată, aceştia fiind daţi lui M care-i completa cu partea lui de bani, după care, îi înmâna lui C. Toate acestea sunt relatările martorului M. O singură dată, când am efectuat un transport cu componente din Ungaria, am fost controlat de către inculpat care, fără să-mi perceapă TVA, în schimb, mi-a spus că are nevoie de o placă video întrucât i s-a defectat calculatorul. Precizez că nu a făcut referire la placa video ca o condiţionare la faptul că nu a perceput taxe vamale, de altfel, această discuţie despre placa video a avut loc ulterior controlului. Corespunde adevărului, că, în aceeaşi perioadă, M mi-a spus că i-am asamblat lui C un calculator din componentele pe care i le adusese din Ungaria. O parte din valoarea componentelor asamblate în calculatorul pe care M pretindea că i le-a dat lui C a fost suportată şi de mine în funcţie de transporturile pe care le-am făcut eu pe tura lui C. În legătură cu valoarea banilor pe care i-am dat inculpatului pentru transporturile efectuate de mine în Ungaria este de cca.500 euro bani pe care i-am dat lui M şi presupun că i-ar fi înmânat inculpatului. Faţă de inculpat nu am nici un fel de pretenţii privind restituirea unei sume de bani. Dacă îi recuperează M, atunci doresc să-mi restituie 50%.”
În cauză, la f.53 a fost audiată şi martora D A, soţia inculpatului, care a precizat doar că, în casă, în afară de un calculator Pentium III proprietate personală şi laptop, nu exista un alt calculator.
La f.46, a fost audiată martora S M, fosta soţie a inculpatului, care a arătat că ulterior datei de 15.03.2006, inculpatul i-a lăsat fiului său mai mare, lăsat în grija ei, un calculator vechi, care ulterior a fost ridicat de poliţie, ocazie cu care s-a constatat că nu este vorba despre calculatorul în care au fost asamblate componentele primite de la martorul M M.
Din probatoriul existent la dosarul cauzei, a rezultat că inculpatul a săvârşit infracţiunea de luare de mită reţinută în sarcina sa. Declaraţiile martorului M M şi ale martorului P G au fost relevante în acest sens. Astfel, martorul M M a recunoscut că a avut o înţelegere cu inculpatul în sensul „să-i lase să treacă vama fără să plătească taxele vamale, spunându-i că nu vor rămâne datori”, precizând spre sfârşitul declaraţiei că puteau transporta o anumită cantitate de componente fără să plătească vamă, numai pentru ceea ce trecea de o anumită sumă trebuia plătit, astfel că, rolul inculpatului era acela de a lăsa maşina să treacă fără a o verifica, pentru a nu fi depistate mai multe componente decât cele admise a fi transportate fără a se plăti taxe. Imediat după aceea, a exemplificat martorul că după ce i-a spus inculpatului că a făcut rost de aparatul de fotografiat pe care l-a cerut, acesta din urmă nu a mai efectuat controlul vamal la maşina martorilor, lăsându-i să treacă. Mai mult, în calculatorul martorului M, la poziţia „datornici”, figura o persoană cu numele „C”, în dreptul său fiind trecut numărul de telefon al inculpatului, pe care chiar acesta din urmă l-a recunoscut ceea ce a condus la concluzia că martorul i-ar fi dat acestuia componente de calculator cu titlu de mită, precum şi componente de calculator pentru care inculpatul urma să-i dea banii ulterior. Motivul pentru care martorul M a susţinut că acestea au fost date în lunile iunie-iulie, iar în fişier apare în februarie, este pentru că nu mai reţine exact data. Acelaşi martor a arătat că pentru fiecare dată în care reuşea să treacă fără ca inculpatul să-i controleze maşina, i-a înmânat acestuia suma de 2 milioane lei, 1 milion din partea lui, iar 1 milion din partea martorului P, pentru aceasta, dându-şi întâlnire cu inculpatul în oraş, unde îi înmâna banii, în total această sumă ridicându-se la 12-14 milioane lei. O altă probă relevantă a constituit-o desfăşurătoarele convorbirilor telefonice ale martorului M, de unde a reieşit că acesta l-a sunat pe inculpat în repetate rânduri, la diferite ore din zi şi din noapte, cele mai multe concordând cu datele la care inculpatul era de serviciu în vamă, precum şi cu datele la care martorul denunţător M intra în ţară prin vama Borş. Martorul a arătat că inculpatul îi comunica artera pe care se află sau alte date necesare pentru ca acesta să treacă graniţa fără ca maşina să-i fie controlată. Faţă de aceste coincidenţe repetate, inculpatul a afirmat că nu a vorbit cu martorul, şi, la mai multe poziţii din factura detaliată, apare un număr mic de secunde, timp insuficient pentru a purta o convorbire, iar, pe de altă parte, e posibil să fi intrat robotul, fără să vorbească deloc. Aceste aspecte nu au putut fi reţinute, atâta vreme cât chiar şi inculpatul a recunoscut că a fost amic cu martorul, existând situaţii când, martorul a sunat de mai multe ori când inculpatul era de serviciu, ceea ce a pus în discuţie o eventuală eroare în formarea numărului de telefon al inculpatului, iar, pe de altă parte, nu a fost suficient să fi purtat o discuţie, ci doar să-i fi comunicat martorului numărul arterei pe care se află, pentru ca acesta să ajungă la el. De asemenea, a fost puţin credibilă şi apărarea inculpatului cum că, probabil martorul M îl suna de câte ori era pe tură, pentru a-i arăta martorului care era cu el în maşină că avea o înţelegere cu inculpatul, astfel că martorul P trebuia să-i dea inculpatului, prin intermediul lui M câte 1 milion lei pentru a putea trece fără efectuarea controlului, sumă care era însuşită de M, în primul rând fiind vorba despre o sumă relativ mică faţă de demersurile făcute în sensul apelării inculpatului în repetate rânduri, această susţinere fiind contrazisă de celelalte declaraţii de la dosarul cauzei.
Martorul a arătat că, în total, i-a dat inculpatului 12-14 milioane lei bani, plus valoarea componentelor pe care i le-a introdus în calculatorul personal şi care nu a mai fost ulterior găsit, respectiv suma de 962 RON, ce a reieşit din evidenţa de pe calculatorul martorului, la poz.2,3,4,5 şi 7 (f.44 dosar u.p.). Faptul că nu s-a mai găsit ulterior calculatorul pe care au fost montate chiar de către martorul denunţător M componentele electronice s-a datorat împrejurării că, anterior efectuării percheziţiei la domiciliul inculpatului, a fost începută urmărirea penală faţă de martorii denunţători, care a fost făcută publică, inculpatul având timp să înstrăineze calculatorul respectiv. Apărarea susţinută de inculpat, cum că în acea perioadă fusese detaşat la Sighet, astfel că nu a putut să afle despre faptul că denunţătorii fuseseră prinşi nu a fapt probată de acesta, de altfel, de la Sighet nu era o distanţă chiar atât de mare iar inculpatul se putea deplasa până acasă şi să înstrăineze calculatorul.
Martorul P a confirmat cele spuse de M, arătând că a existat o înţelegere cu inculpatul „prin care primul urma să-i remită acestuia componente pentru calculator, în scopul ca inculpatul să le faciliteze trecerea prin vamă”. Banii din partea lui erau daţi inculpatului prin intermediul martorului M. De altfel, martorul P a arătat că, o singură dată, când a efectuat un transport cu componente din Ungaria, a fost controlat de către inculpat care, fără să-i perceapă TVA, în schimb, i-a spus că are nevoie de o placă video întrucât i s-a defectat calculatorul. „Precizez că nu a făcut referire la placa video ca o condiţionare la faptul că nu a perceput taxe vamale, de altfel, această discuţie despre placa video a avut loc ulterior controlului. A corespuns adevărului că, în aceeaşi perioadă, M mi-a spus că i-am asamblat lui C un calculator din componentele pe care i le adusese din Ungaria”. Dacă inculpatul a purtat o asemenea convorbire cu martorul P fără a fi nici măcar amic cu acesta, în perioada în care M cu care era amic i-a asamblat mai multe componente de calculator, cu atât mai mult pare veridic faptul că ultimul i-a montat acele componente de calculator.
Faptul că ambii martori au făcut autodenunţurile după ce faţă de ei a fost începută urmărirea penală cu privire la infracţiunea de evaziune fiscală, având tot interesul să facă acest autodenunţ să fie făcut pentru a beneficia de dispoziţiile legale privitoare la reducerea pedepsei nu înseamnă că cele susţinute nu sunt reale, cele relatate de ei fiind coroborate cu celelalte probe de la dosar, inclusiv cu listingul convorbirilor telefonice, cu situaţia privind zilele în care inculpatul era de serviciu şi cu cea privind intrările în ţară a martorului M, toate ducând spre acelaşi rezultat. Faţă de aceste aspecte, nu a avut relevanţă nici soluţia ce urma să se dea în dosarul lor de urmărire penală, cu privire la faptele de evaziune fiscală.
Fapta inculpatului D C, care în cursul anului 2005, în calitate de lucrător vamal la Biroul Vamal Borş, a pretins şi primit de la M M A bunuri şi sume de bani în valoare totală de 38.030.000 lei, în mai multe tranşe, pentru a nu efectua controlul vamal şi a nu percepe taxele vamale aferente mărfurilor introduse în ţară de M M A şi P G O a întrunit elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prev şi ped de art. 254 alin.1 şi 2 Cod penal cu referire la art.1 lit. a şi c şi art.6 şi 7 alin.1 din L.78/2000 cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal.
În baza art.72 Cod penal, la individualizarea judiciară a pedepsei instanţa a ţinut seama de dispoziţiile din partea generală a Codului penal, de limitele de pedeapsă din partea specială, de gradul de pericol social al faptei comise, de împrejurările în care s-a comis aceasta, de persoana inculpatului, faptul că nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa, nu are antecedente penale şi l-a condamnat pe inculpat la:
- 3 ani închisoare şi interzicerea pe o durată de 2 ani a drepturilor prev de art.71, 64 lit. a teza II, b şi c Cod penal cu titlu de pedeapsă complementară pentru comiterea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, în baza art.254 alin.1 şi 2 Cod penal cu referire la art.1 lit. a şi c şi art.6 şi 7 alin.1 din L.78/2000 cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal.
Faţă de motivarea anterioară, instanţa de fond a apreciat nu se impune nici achitarea inculpatului şi nici reţinerea în favoarea acestuia a circumstanţelor atenuante, atâta vreme cât fapta a fost comisă în formă continuată, iar inculpatul nu a recunoscut comiterea acesteia.
A apreciat că pronunţarea hotărârii constituie un avertisment pentru inculpat şi chiar fără executarea pedepsei acesta nu va mai săvârşi infracţiuni, dată fiind persoana inculpatului, comportamentul său după comiterea faptei, în baza art.86/1 şi 71 alin.5 Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere precum şi a pedepselor accesorii prev. de art.71, 64 lit. a teza II, b şi c Cod penal pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit conform art.86/2 Cod penal.
În baza art.86/3 Cod penal l-a obligat pe inculpat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere pe durata termenului de încercare:
a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune a infractorilor, de pe lângă Tribunalul Bihor;
b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a fi controlate mijloacele lui de existenţă.
I-a s-a atras atenţia asupra dispoziţiilor art.86/4 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea în întregime a pedepsei în cazul în care inculpatul nu îndeplineşte cu rea-credinţă măsurile de supraveghere prevăzute de lege ori obligaţiile stabilite de instanţă precum şi în cazul comiterii de către inculpat cu intenţie a unei noi infracţiuni înăuntrul termenului de încercare.
În baza art.255 alin.5 Cod penal s-a dispus restituirea în favoarea martorului denunţător M M A a sumei de 481 RON reprezentând 50% din valoarea componentelor de calculator, respectiv a sumei de 600 RON reprezentând 50% din suma dată ca mită. Valoarea componentelor de calculator remise cu titlu de mită a apărut în evidenţa extrasă din calculatorul martorului M şi a fost ataşată la f.44 dosar u.p, astfel : 2.750.000 lei (poz.2), 1.120.000 lei (poz.3), 2.250.000 lei (poz.4), 1.730.000 lei (poz.5), 1.770.000 lei (poz.7). S-a dispus restituirea către martor doar a jumătate din sumele de mai sus dat fiind faptul că cealaltă jumătate a fost dată cu titlu de mită de către martor în calitate de intermediar, din partea martorului P G.
În baza art.255 alin.5 Cod penal s-a dispus restituirea în favoarea martorului denunţător P G a sumei de 481 RON reprezentând 50% din valoarea componentelor de calculator, respectiv a sumei de 600 RON reprezentând 50% din suma dată ca mită. Deşi martorul a susţinut că vrea să i se restituie suma doar de martorul M dacă i se restituie acestuia, instanţa a apreciat că fiind vorba despre o cerere de restituire şi din partea acestuia, restituire care se face în conformitate cu textul de lege, iar nu cu doleanţele martorului cu privire la persoana de la care să primească banii respectivi.
În baza art.191 Cod procedură penală l-a obligat pe inculpat la 2000 RON, cheltuieli judiciare către stat.
S-a dispus virarea din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Bihor a sumei de 100 RON, onorariu pentru apărătorul din oficiu avocat C R, conform delegaţiei nr. 17/2007.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termen inculpatul, solicitând desfiinţarea şi modificarea ei în sensul achitării acestuia de sub învinuirea comiterii infracţiunii menţionate întrucât în cauză nu au fost administrate acele probe care să conducă în mod indubitabil la concluzia săvârşirii faptei de către inculpat.
Examinând sentinţa apelată prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu, în limitele legale, se reţine că apelul este nefondat şi drept urmare, în baza art.379 pct.1 lit.b Cod procedură penală acesta va fi respins cu obligarea inculpatului apelant la plata cheltuielilor judiciare în folosul statului.
Astfel se constată că instanţa de fond, în mod corect, pe baza probelor administrate atât în cursul urmăririi penale cât pe parcursul a 15 termene de judecată a stabilit starea de fapt şi vinovăţia inculpatului pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, comisă în mod repetat dar în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, faptă prevăzută de art.254 al.1 şi 2 Cod penal cu referire la art.1 lit.a şi c, art.6 şi art.7 al.1 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal, iar pedeapsa de 3 ani închisoare cu aplicarea art.86/1 Cod penal este o pedeapsă just individualizată în condiţiile art.72 Cod penal.
În contradicţie cu susţinerile inculpatului se constată că probele de la dosar dovedesc în mod indubitabil, cu certitudine şi fără putinţă de tăgadă vinovăţia acestuia.
În acest sens, pe lângă declaraţiile denunţătorilor, relevante sunt listingurile convorbirilor telefonice dintre inculpat şi martorul denunţător M M în raport de situaţia zilelor în care inculpatul era de serviciu şi intrările în ţară ale martorului.
Aceste aspecte au fost lămurite pe larg de instanţa de fond, argumentele acesteia, însuşite fiind de instanţa de apel, duc la concluzia că hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică sub toate aspectele, nefiind cazul modificării ei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.379 pct.1 lit.b Cod procedură penală
RESPINGE ca nefondat apelul penal declarat de inculpatul D C împotriva sentinţei penale nr.10/P din 07 ianuarie 2008 pronunţată de Tribunalul Bihor, pe care o menţine în întregime.
Obligă pe apelant să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare în apel.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare şi comunicare cu inculpatul.
Pronunţată în şedinţa publică azi, 27 mai 2008.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, prin decizia penală nr. 3314 din 20.10.2008, pronunţată în dosarul nr. 8290/111/2006, a respins recursul inculpatului.
Alte legături de la această informațiecomunicate de presă din
27 decembrie 2006