DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin sentința penală nr. 120 din 05.02.2021, definitivă prin neapelare la data de 09.03.2021, Tribunalul București admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Direcția Națională Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție cu inculpatul T.D.C. și îl condamnă pe acesta la o pedeapsă de doi ani și șase luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de doi ani și șase luni și interzicerea, pe o perioadă de trei ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercitarea autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la luare de mită în formă continuată, complicitate la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații și complicitate la favorizarea făptuitorului.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei orașului Pantelimon sau în cadrul Primăriei Sectorului 3 București.
Obligă inculpatul la plata sumei de 4.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

DEFINITIVĂ

Acordul de recunoaștere a vinovăției și dosarul aferent au fost înaintate în instanță de către Direcția Națională Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție la data de 15 decembrie 2020, vezi comunicatul nr. 16/VIII/3 din data de 08 ianuarie 2021 (comunicatul nr. 8).

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 08 ianuarie 2021