DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 1137 din 04.11.2019, Curtea de Apel Timișoara a hotărât următoarele:
1. Condamnă pe inculpatul CIUHANDU GHEORGHE-CORIOLAN, la data faptelor primar al municipiului Timișoara, la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani și interzicerea, pe o perioadă de 4 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată.
2. Condamnă pe inculpatul COJOCARI IOAN, la data faptelor secretar al Consiliului Local Timișoara, la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 4 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
3. Condamnă pe inculpatele HARACICU SMARANDA MARIA, director al Direcției Economice din cadrul Primăriei Timișoara și MIHALACHE VIOLETA-TEODORA, la data faptelor director al Direcției Comunicare din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara, la câte o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată.
Dispune achitarea inculpaților DUMITRU DELIA-ILEANA, ORZA ADRIAN ROMIȚĂ, STAIA MARTIN, MUNTEANU MIREL FLORIN, PINTILIE ALINA, DIMITRIU MARIANA și MIUȚ NICUȘOR CONSTANTIN, pentru infracțiunile reținute în sarcina lor, întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul Ciuhandu Gheorghe-Coriolan va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 120 de zile, la Direcția de Sănătate Publică Județeană Timiș sau SC Horticultura SA.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul Cojocari Ioan va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, în cadrul SC Horticultura SA sau în cadrul altei instituții aleasă de Serviciul de Probațiune Timiș.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatele Haracicu Smaranda Maria și Mihalache Violeta-Teodora vor presta fiecare, câte o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 de zile, la Direcția de Sănătate Publică Județeană Timiș sau la SC Horticultura SA.
Obligă, în solidar, inculpații Cojocari Ioan, Ciuhandu Gheorghe-Coriolan, Haracicu Smaranda Maria și Mihalache Violeta-Teodora să plătească în favoarea părții civile Municipiul Timișoara suma de 27.000.000 lei împreună cu dobânda legală aferentă calculată începând cu data emiterii fiecărei ordonanțări de plată și până la plata efectivă a prejudiciului.
Lasă nesoluționată acțiunea civilă exercitată în cauză de partea civilă Municipiul Timișoara în ceea ce îi privește pe inculpații Dumitru Delia-Ieana, Orza Adrian Romiță, Staia Martin, Munteanu Mirel Florin, Pintilie Alina, Dimitriu Mariana, Miuț Nicușor Constantin.
Obligă inculpatul Cojocari Ioan la plata sumei de 4.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara la data de 05 aprilie 2016, vezi comunicatul nr. 468/VIII/3 din data de 07 aprilie 2016.

Actualizare (07.04.2023):

Prin decizia penală nr. 42 din 02.03.2023 Curtea de Apel Timișoara a admis contestația în anulare formulată de contestatorul COJOCARI IOAN și a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva acestuia, pentru infracțiunea reținută în sarcina sa, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei penale și ale sentinței penale care nu sunt contrare prezentei decizii.

DEFINITIVĂ

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 07 aprilie 2016