IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
18 februarie 2022
Nr. 148/VIII/3
COMUNICAT
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iași au dispus efectuarea urmăririi penale față de următorii suspecți:
ALEXE COSTEL, președinte al Consiliului Județean Iași, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată;
APETREI RADU-GABRIEL, șef Serviciu resurse umane și salarizare din cadrul Consiliului Județean Iași, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată;
BABA VLAD-CORNELIU, consilier IA în cadrul Compartimentului Cabinet la Președintele Consiliului Județean Iași, detașat ca manager (director) interimar al Școlii Populare de Arte „Titel Popovici” Iași, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.
În ordonanța de efectuare în continuare a urmăririi penale se arată că, în cauză, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
La data de 11.11.2020, suspectul Alexe Costel, în calitate de președinte al Consiliului Județean Iași și beneficiind de ajutorul suspectului Baba Vlad-Corneliu, ar fi dispus detașarea suspectului Baba Vlad-Corneliu de pe funcția de consilier IA în cadrul Compartimentului Cabinetului Președintelui Consiliului Județean Iași, pe funcția de manager (director) interimar al Școlii Populare de Arte „Titel Popovici” Iași, în condițiile în care ar fi avut cunoștință de faptul că numirea ultimului menționat la conducerea școlii nu îndeplinea condițiile legale de ocupare a acestei funcții de conducere.
Ulterior, la datele de 10.03.2021 și 07.07.2021, suspectul Alexe Costel, în calitatea menționată anterior, ar fi dispus prelungirea detașării suspectului Baba Vlad-Corneliu în aceeași funcție de conducere.
În baza aceleiași rezoluții infracționale, suspectul Alexe Costel ar fi fost ajutat la săvârșirea faptei de către suspectul Apetrei Radu-Gabriel care, în calitate de șef Serviciu resurse umane și salarizare din cadrul Consiliului Județean Iași, ar fi întocmit documentațiile aferente emiterii dispozițiilor de detașare.
Mai mult, din datele cauzei ar fi rezultat că suspectul Baba Vlad-Corneliu ar fi fost angajat pe perioadă determinată, fără concurs, pe funcția de consilier IA în cadrul Compartimentului Cabinetului Președintelui Consiliului Județean Iași în data de 11.11.2020 și tot la aceeași dată ar fi fost detașat pe funcția de manager (director) interimar al Școlii Populare de Arte „Titel Popovici” Iași.
Faptele descrise ar fi produs un prejudiciu bugetelor Consiliului Județean Iași și Școlii Populare de Arte „Titel Popovici” Iași în sumă totală de 86.153 lei, reprezentând suma remunerațiilor încasate de către suspectul Baba Vlad-Corneliu în baza contractului de management interimar, dar și vătămarea intereselor legitime ale celor două instituții urmare a numirii interimare la conducerea școlii a unui manager care nu îndeplinea condițiile legale de ocupare a acestei funcții de conducere a unei instituții publice de cultură.
Suspecților li s-a adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE