Direcția Națională Anticorupție

IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1414/2009

Dosar nr. 23/81/2008

Şedinţa publică din 15 aprilie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele :
Prin sentinţa penală nr. 14 din 27 februarie 2008, Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti l-a condamnat pe inculpatul lt. colonel C.F.A. la 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-e) C. pen. pentru infracţiunea de luare de mită formă continuată, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Conform art. 86¹ şi art. 86² C. pen., prima instanţă a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 6 ani.
Potrivit art. 86³ C. pen. inculpatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte în fiecare primă zi de joi din prima lună a fiecărui semestru al anului la Serviciul de Protecţie al Victimelor şi Reintegrare Socială a Infractorilor de pe lângă Tribunalul Satu Mare;
b) să anunţe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi dorice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.
În baza art. 86⁴ C. pen. a atras atenţia asupra cazurilor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Potrivit art. 88 C. pen. s-a computat din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 27 octombrie 2006 până la 25 noiembrie 2006.
Conform art. 255 alin. (5) C. pen. inculpatul a fost obligat să restituie denunţătorului S.P. suma de 1.000 Euro sau echivalentul în lei.
Prin aceeaşi hotărâre, Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a constatat recuperată şi restituită către Direcţia Naţională Anticorupţie suma de 600 Euro, care a format obiectul flagrantului, obligându-l, totodată, pe inculpat la plata sumei de 3.000 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că la data de 16 octombrie 2006, inculpatul lt.colonel C.F.A. a fost denunţat de subofiţerul S.P. din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare că, în mod repetat, a pretins şi primit sume de bani în moneda unică Europeană (Euro) pentru a-l favoriza la concursul organizat pentru ocuparea unui post de subofiţer. S-a relevat că, anterior înscrierii la examen, candidatul S.P. l-a contactat pe subofiţerul P.S. din cadrul I.S.U. Satu Mare, fost coleg de stagiu militar, pentru a-l sprijini în vederea angajării, care i-a promis că îl va contacta, la rândul său, pe lt.colonel C.F.A.
La I.S.U. Satu Mare, prin Ordinul de Zi pe Unitate (O.Z.U.) nr. S.179 din 12 septembrie 2006, inspectorul şef S.G. a constituit comisia de concurs pentru ocuparea posturilor vacante de subofiţeri, secretarul comisiei fiind numit lt.colonel C.F.A. - şef al Serviciului de Resurse Umane din I.S.U.
S-a mai reţinut că, după testarea psihologică, denunţătorul S.P. a luat legătura cu colegul său, care l-a înştiinţat că nu a promovat proba şi i-a propus să-l ajute prin inculpatul C.F.A. La întâlnirea organizată ulterior, în faţa unităţii militare, în autoturismul lui P.S., inculpatul C.F.A. a primit de la S.P. suma de 600 Euro, situaţie confirmată şi de posesorul maşinii, care nu a fost în măsură să relateze discuţia dintre cei doi ofiţeri aflaţi pe bancheta din spate a maşinii, întrucât funcţiona radioul şi nu a putut auzi nimic.
S-a relevat, conform datelor din fişa de concurs, că numitul S.P. a obţinut nota 10 la testele teoretice şi a fost „admis” la performanţele fizice, iar după angajare, inculpatul C.F.A. i-a pretins o altă sumă de 1.000 Euro, motivând că cea de 600 Euro a dat-o şefului său, colonelului S.G. şi ofiţerului care a realizat testarea psihologică.
Prima instanţă a mai reţinut că la întâlnirea propusă şi realizată pe terasa restaurantului „Lotus” din Satu Mare, denunţătorul S.P. i-a dat ofiţerului un plic cu 400 Euro, pe care acesta nu i-a numărat şi i-a introdus în buzunarul hainei, iar după un interval scurt de timp, mai precis la 21 octombrie 2006, inculpatul l-a contactat din nou pe S.P., solicitându-i ca până la 25 octombrie 2006 „să rezolve”, în sensul să-i dea suma de 600 Euro, pretinzând că „s-a făcut de râs” în faţa şefilor săi.
La 25 octombrie 2006, urmare denunţului din 16 octombrie 2006 făcut de S.P., o echipă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie (procurori şi ofiţeri de poliţie judiciară, inclusiv de la Serviciul Anticorupţie Oradea) au marcat cu menţiunea „MITĂ” suma de 600 Euro şi s-au deplasat în municipiul Satu Mare, în aceeaşi zi, la orele 10,00, fiind emisă şi o ordonanţă de interceptare, pe o durată de 48 de ore, a convorbirilor telefonice şi ambientale audio-video (confirmată ulterior prin încheierea 186/2006 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti). Conform înţelegerii, inculpatul şi denunţătorul s-au întâlnit la orele 19,37 în ziua de 26 octombrie 2006 la restaurantul „Lotus” din Satu Mare şi s-au despărţit la orele 20,55, fiind permanent monitorizaţi audio, video şi ambiental.
La intrarea în imobilul de domiciliu inculpatul a fost legitimat, iar în buzunarul exterior din partea dreaptă sus a jachetei tip „bluzon”, purtată de acesta, s-a găsit plicul cu suma de 600 Euro marcaţi chimic, iar inscripţia „MITĂ” a fost arătată ofiţerului C.F.A. folosindu-se lampa cu ultraviolete. Acesta a precizat că suma a primit-o de la un coleg, S.P., în jurul orelor 21,00, în incinta restaurantului Lotus.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Direcţia Naţională Anticorupţie a criticat hotărârea atacată, pe de o parte, pentru greşita individualizare a pedepsei, susţinând că faţă de modalitatea în care s-a comis fapta, precum şi gradul de pericol social concret al acesteia, se impunea ca prima instanţă să aplice inculpatului cel puţin una din obligaţiile suplimentare prevăzute de art. 86³ alin. (3) C. pen.; iar pe de altă parte, arătând că prima instanţă a omis să dispună publicarea hotărârii, conform art. 30 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, modificată, într-un ziar central sau, după caz, local.
Apelantul inculpat a criticat sentinţa atacată pentru încălcarea normelor de competenţă după calitatea persoanei, susţinând că procurorii militari sesizaţi trebuiau să-şi verifice competenţa şi să observe că legea le interzice să ancheteze un ofiţer cu grad militar superior celui pe care ei îl au şi să constate că se găsesc în faţa unui caz de incompatibilitate.
Totodată, inculpatul a criticat hotărârea atacată pentru cazul de nulitate privind încălcarea dreptului la apărare, susţinând că pe toată durata privării sale de libertate, organul de urmărire penală a dispus şi efectuat acte şi măsuri procesuale fără ca apărătorul său ales să fi fost înştiinţat în conformitate cu dispoziţiile art. 172 alin. (1) - teza I C. proc. pen.
De asemenea, apelantul inculpat a mai criticat hotărârea primei instanţe pentru greşita încadrare juridică dată faptei sale, susţinând că în calitatea sa de secretar al comisiei de examinare nu avea nicio atribuţiune în virtutea căreia să poată dispune angajarea denunţătorului contra unor sume de bani, ci doar a promis acestuia că va interveni pe lângă inspectorul-şef pentru a-l angaja, fapta sa întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen. şi nu pe cele ale infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen.
Curtea de Militară de Apel, prin decizia nr. 11 din 22 octombrie 2008, a respins ca nefondate ambele apeluri formulate împotriva sentinţei penale nr. 14 din 27 februarie 2008 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, obligându-l totodată, pe inculpat la plata sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Instanţa de prim control judiciar a constatat că Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, în mod corect, a dispus ca inculpatul, pe durata termenului de încercare, să se supună măsurilor de supraveghere obligatorii prevăzute de art. 86³ alin. (1) C. pen. şi faţă de natura faptei săvârşită şi raportat la împrejurarea că inculpatul, la momentul pronunţării hotărârii nu mai îndeplinea funcţia deţinută la data săvârşirii actului de corupţie, a apreciat că judecătorul fondului a considerat, justificat, că nu mai este cazul să impună condamnatului una sau mai multe din obligaţiile facultative prevăzute de art. 86³ alin. (3) C. pen.
De asemenea, s-a mai constatat că, în mod corect, s-a apreciat de către prima instanţă că în speţa dedusă judecăţii, nu era cazul să se dispună publicarea sentinţei într-unul din ziarele centrale sau locale, dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, fiind facultative.
Referitor la primul motiv de apel al inculpatului, instanţa de prim control judiciar a constatat că, potrivit art. 13 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 43/2002, sunt de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000 săvârşite de către ofiţeri, generali, comisari şi mareşali, iar în conformitate cu dispoziţiile alin. (3) ale acestui text de lege, urmărirea penală, în cauzele privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari în activitate, se efectuează de procurori militari din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, indiferent de gradul militar pe care îl au persoanele cercetate, aşa încât, s-a apreciat ca fiind nefondată susţinerea acestuia în sensul că procurorii militari nu erau competenţi să efectueze urmărirea penală, întrucât aveau un grad militar inferior celui pe care l-a avut inculpatul.
De asemenea, instanţa de prim control judiciar a mai constatat că şi celelalte critici formulate de apelantul inculpat au fost nefondate, întrucât, pe de o parte, inculpatului i s-a respectat dreptul la apărare pe parcursul urmăririi penale, fiindu-i desemnat apărător din oficiu, împrejurare recunoscută în mod constant de către acesta, iar pe de altă parte, prima instanţă a procedat la o corectă încadrare juridică a faptei reţinută în sarcina acestuia, întrucât în calitate de şef al biroului resurse umane, ofiţerul avea printre atribuţiile sale de serviciu şi pe aceea a selecţionării celor care doreau să se angajeze la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare, şi, în această calitate, el a pretins şi primit de la denunţător sume de bani, pentru a-i facilita încadrarea.
Împotriva deciziei mai sus-menţionate au declarat, în termen legal recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpatul C.F.A., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate pentru motivele detaliate în cuprinsul încheierii de şedinţă din data de 30 martie 2009, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
În esenţă, reprezentantul parchetului a invocat dispoziţiile art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. şi a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri şi, pe fond, în rejudecare, să se constate că pedeapsa aplicată inculpatului a fost greşit individualizată, întrucât nu corespunde gradului de pericol social al faptei comise de inculpat şi instanţele nu au avut în vedere nici calitatea de ofiţer activ, pe care a avut-o acesta în momentul săvârşirii faptei şi nici atitudinea inculpatului de nesinceritate şi de nerecunoaştere a faptei reţinută în sarcina sa.
Cel de-al doilea motiv de recurs a vizat omisiunea instanţei de prim control judiciar, care, pronunţând decizia atacată, nu a dispus, totodată, publicarea hotărârii, conform art. 30 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, având în vedere gradul şi funcţia îndeplinită de inculpat, precum şi gravitatea săvârşirii faptei.
Apărătorul ales recurentului intimat inculpat a invocat dispoziţiile art. 385⁹ pct. 1, pct. 6 şi pct. 17 C. proc. pen. şi a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri şi, pe fond, să se constate că în cauză toată activitatea de urmărire penală în cauză este lovită de nulitate absolută, prevăzută de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., susţinând că nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după calitatea persoanei, întrucât inculpatul era militar activ în M.I.R.A. şi avea gradul de locotenent colonel, iar activitatea de urmărire penală a fost efectuată de către doi procurori militari, ofiţeri activi ai M.Ap.N., cu grad de căpitan, fiind încălcate dispoziţiile art. 101 din Legea nr. 304/2004, cu referire la dispoziţiile art. 210 alin. (1) C. proc. pen. A mai susţinut că, în speţă, nu erau competente să instrumenteze urmărirea penală Secţia Militară de Combatere a Infracţiunilor de Corupţie din cadrul D.N.A. şi, respectiv, să judece dosarul nici Tribunalul Militar şi nici Curtea Militară de Apel, întrucât, în opinia sa, organul de urmărire penală competent era D.N.A., Serviciul Teritorial Oradea, iar instanţele competente erau cele civile.
Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 6 C. proc. pen. a solicitat să se constate că, în speţă, urmărirea penală s-a realizat în lipsa apărătorului, atunci când prezenţa acestuia era obligatorie, arătând că pe toată durata privării de libertate a inculpatului, începând cu data de 27 octombrie 2006, organul de urmărire penală a dispus şi efectuat acte şi măsuri procesuale (reaudierea denunţătorului şi a tuturor martorilor din lucrări, fără ca apărătorul inculpatului să fi fost înştiinţat, potrivit art.172 alin. (1) teza I C. proc. pen.), încălcându-se astfel şi principiul egalităţii armelor.
A mai arătat că la 18 decembrie 2007 s-a publicat în Monitorul Oficial Decizia nr. 1086/2007 a Curţii Constituţionale prin care s-au declarat neconstituţionale dispoziţiile art. 172 alin. (1) şi art. 173 C. proc. pen., excepţii de neconstituţionalitate invocate de către inculpatul C.F.A. A mai arătat că dacă această hotărâre a Curţii Constituţionale a produs efecte în alte cauze aflate în curs de judecată, în mod evident şi cu atât mai mult ar fi trebuit să producă efecte şi în cauza personală a inculpatului C.F.A.
Al treilea motiv de recurs a vizat dispoziţiile art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen., apărătorul inculpatului solicitând să se constate că faptei reţinută în sarcina inculpatului C.F.A. i s-a dat o greşită încadrare juridică, contrar probelor administrate în dosar, întrucât în realitate, inculpatului i s-ar putea reţine, cel mult, infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 C. pen., inculpatul promiţând denunţătorului că va interveni pe lângă martorul S.G. pentru a-l determina să dispună angajarea lui S.P. la I.S.U. Satu Mare, iar pentru acest motiv a primit la 26 octombrie 2006 cei 600 de Euro, fiind surprins în flagrant de organele de urmărire penală.
A solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri şi pe fond, în rejudecare, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice dată faptei inculpatului, în infracţiunea prevăzută de art. 257 C. pen. şi aplicarea unei pedepse corespunzătoare noii încadrării juridice, cu reţinerea dispoziţiilor art. 81 C. pen., întrucât inculpatul nu avea atribuţii de decizie, ci răspundea de aspecte ce ţineau de organizarea examenelor, de dirijarea concurenţilor în sălile de examene. De asemenea, a mai susţinut că, în opinia sa, dacă totuşi se va reţine infracţiunea de luare de mită, instanţa de recurs urmează să constate că această faptă se consumă în chiar momentul realizării înţelegerii între părţi, neputându-se reţine forma continuată a acestei infracţiuni. Pentru celelalte motive de recurs invocate anterior a arătat că, în principal, se impune casarea ambelor hotărâri şi restituirea cauzei la procuror, în vederea refacerii urmăririi penale, întrucât, în această fază s-au efectuat numeroase erori, ce nu pot fi altfel îndreptate.
Înalta Curte constată că recursurile formulate de Parchetul de lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, şi de inculpatul C.F.A. împotriva deciziei penale nr. 11 din 22 octombrie 2008 a Curţii Militare de Apel sunt fondate, numai în ceea ce priveşte încadrarea juridică dată faptei săvârşită de inculpat şi individualizarea judiciară a pedepsei, aspecte ce se circumscriu cazurilor de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 17 şi 14 C. proc. pen., pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385⁹ alin (3) C. proc. pen. combinate cu art. 385⁶ alin. (1) şi art. 385⁷ alin. (1) C. proc. pen., constată că ambele instanţe au procedat greşit reţinând o situaţie de fapt rezultată dintr-o eronată apreciere a materialului probator şi, pe cale de consecinţă, au considerat, fără temei, că inculpatul C.F. a săvârşit fapta de luare mită în formă continuată, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în loc de cea de trafic de influenţă în formă continuată, prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., aşa cum era corect.
Elementul material al infracţiunii de trafic de influenţă, potrivit dispoziţiilor art. 257 C. pen. constă în primirea sau pretinderea de bani sau alte foloase, ori în acceptarea de promisiuni sau daruri direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar cu scopul de a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu.
A primi bani sau alte foloase înseamnă preluarea de către făptuitor (persoana care are influenţă sau a lăsat să se creadă că are influenţă) a unei sume de bani, a unui bun, etc; a pretinde bani sau alte foloase înseamnă formularea de către făptuitor, în mod expres sau tacit, a cererii de a i se remite o sumă de bani ori a i se da un bun, etc, iar a accepta promisiuni sau daruri înseamnă a-şi manifesta acordul cu privire la promisiunile făcute sau darurile oferite, toate în scopul de a determina un funcţionar să facă ori să nu facă un act ce ţine de resortul atribuţiilor sale de serviciu.
În speţa dedusă judecăţii, din ansamblu probator administrat a rezultat că, în perioada septembrie - octombrie a anului 2006, martorul denunţătorul S.P., a apelat iniţial prin intermediul numitului P.Ş. (pe care-l cunoştea din perioada când şi-a satisfăcut stagiul militar) şi, ulterior, direct la inculpatul C.F.A., locotenent colonel, secretarul comisiei de concurs pentru ocuparea posturilor vacante de subofiţer - şef al Serviciului Resurse Umane din I.S.U. Satu Mare, întrucât în urma discuţiilor purtate, inculpatul C.F.A. a lăsat să se înţeleagă că ar avea influenţă asupra martorului S.G., putând astfel, să îl ajute pe denunţător să fie angajat la această unitate pentru ocuparea unui post de subofiţer.
Aşadar, Înalta Curte constată că în faza de urmărire penală precum şi în faza cercetării judecătoreşti, în faţa instanţelor de fond şi de apel deşi s-a administrat un amplu probatoriu, acesta nu a fost just interpretat, întrucât la dosar există suficiente probe din care rezultă, în mod indubitabil, că inculpatul C.F.A. a săvârşit fapta de trafic de influenţă în formă continuată, sub forma uneia sau alteia din modalităţile alternative prevăzute de textul incriminator( trei acte materiale) promiţând denunţătorului S.P. că va interveni pe lângă martorul S.G., inspector şef, în cadrul ISU Satu-Mare pentru a-l determina să dispună angajarea lui S.P. la această unitate.
Astfel, se constată că inculpatul C.F.A., conform fişei postului, avea printre atribuţiile sale de serviciu şi pe aceea a selecţionării celor care doreau să se angajeze la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare, şi, lăsând să se creadă că are influenţă asupra martorului S.G., (inspector şef în cadrul ISU Satu-Mare, care a constituit comisia pentru ocuparea posturilor vacante de subofiţeri şi care l-a numit pe inculpat secretar al acestei comisii) a pretins şi primit de la denunţător suma totală de 1600 Euro, pentru a-i facilita angajarea şi pentru a fi mutat, ulterior, pe un post de subofiţer - şofer în cadrul ISU Satu-Mare, ultimul act material al infracţiunii de trafic de influenţă consumându-se în seara zilei 26 octombrie 2006, în restaurantul Lotus, din Satu Mare, când inculpatul a primit suma de 600 de Euro, fiind surprins în flagrant de organele de urmărire penală.
În mod corect, instanţa de fond şi apoi şi instanţa de prim control judiciar au reţinut că anterior înscrierii la examen, candidatul S.P. l-a contactat pe subofiţerul P.S. din cadrul I.S.U. Satu Mare, fost coleg de stagiu militar, pentru a-l sprijini în vederea angajării, care i-a promis că îl va contacta, la rândul său, pe lt. colonel C.F.A. - şef al Serviciului de Resurse Umane din I.S.U., numit prin O.Z.U. nr. S 179 din 12 septembrie 2006 secretar al comisiei de concurs pentru ocuparea posturilor vacante de subofiţeri.
S-a mai reţinut că, după testarea psihologică, denunţătorul S.P., aflând că nu a promovat proba, la iniţiativa colegului său P.S., s-a întâlnit în autoturismul acestuia din urmă cu inculpatul C.F.A., prilej cu care i-a înmânat inculpatului suma de 600 Euro. De asemenea, după angajarea denunţătorului, inculpatul C.F.A. i-a pretins o altă sumă de 1.000 Euro, motivând că cea de 600 Euro a dat-o şefului său, colonelului S.G. şi ofiţerului care a realizat testarea psihologică. Urmare acestui fapt, a avut loc o altă întâlnire între denunţător şi inculpat, pe terasa restaurantului „Lotus" din Satu Mare, prilej cu care S.P. i-a dat ofiţerului un plic cu 400 Euro, pentru ca, peste câteva zile, mai precis la 21 octombrie 2006, inculpatul să-i solicite din nou denunţătorului S.P. ca, până la 25 octombrie 2006 să-i remită suma de 600 Euro, pretinzând că „s-a făcut de râs" în faţa şefilor săi.
Conform înţelegerii, inculpatul şi denunţătorul s-au întâlnit la orele 19,37 în ziua de 26 octombrie 2006 la restaurantul „Lotus” din Satu Mare şi s-au despărţit la orele 20,55, fiind permanent monitorizaţi audio, video, al treilea act material al infracţiunii de trafic de influenţă consumându-se în modalitatea pretinderii şi respectiv a primirii sumei de 600 de Euro, la iniţiativa inculpatului C.F.A., pentru scopul mai sus-menţionat, ocazie cu care acesta a fost surprins în flagrant de organele de umărire penală.
Prin urmare, Înalta Curte constată că, deşi inculpatul C.A.F. a negat constant săvârşirea faptei reţinută în sarcina sa, din declaraţiile martorilor audiaţi şi ale celor date de denunţător, care se coroborează atât cu procesul verbal încheiat cu ocazia prinderii inculpatului în flagrant, dar şi cu notele de redare ale discuţiilor telefonice şi ale celor înregistrate din mediul ambiental, interceptate autorizat, rezultă cu certitudine vinovăţia acestuia în săvârşirea faptei astfel cum a fost mai sus descrisă, infracţiunea de trafic de influenţă în formă continuată (cele 3 acte materiale mai sus menţionate).
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte, şi urmează ca, în baza art. 334 C. proc. pen., să schimbe încadrarea juridică dată faptei dedusă judecăţii în infracţiunea de trafic de influenţă în formă continuată (3 acte materiale), prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi, în baza acestui text de lege, constată că se impune aplicarea unei pedepse corespunzătoare.
La individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa urmează să aibă în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.; limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege; gradul de pericol social al faptei săvârşite, raportat la persoana inculpatului, o persoană cu studii superioare, deţinând o funcţie care implică responsabilitatea asumării acesteia, în cadrul unei structuri specializate; persoana inculpatului, aflată la primul contact cu legea penală, având o poziţie de nerecunoaştere a faptei şi de negare a caracterului infracţional al acesteia.
Astfel, în baza art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., Înalta Curte urmează să-l condamne pe inculpatul C.F.A. la o pedeapsă de 3 ani închisoare orientată către limita minimă, raportat la gravitatea faptei săvârşite, la modalitatea în care a acţionat inculpatul (uzând de funcţia sa, dar şi lăsând să se creadă că are influenţă asupra unui ofiţer superior, S.G, pentru a facilita angajarea pe un post de subofiţer a denunţătorului S.P.) intervalul scurt de timp în care acesta a acţionat, apreciind că scopul preventiv şi de reeducare, prevăzut de art. 52 C. pen. poate fi atins numai prin executarea pedepsei în regim privativ de libertate, neputând fi primită solicitarea de aplicare a dispoziţiilor art. 81 C. pen., aşa cum a solicitat inculpatul prin apărător.
Referitor la critica formulată de reprezentantul parchetului în ceea ce priveşte omisiunea instanţelor anterioare în a dispune publicarea hotărârii într-un ziar local, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, întrucât textul invocat, dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, nu este unul imperativ, neprevăzând o obligaţie ce incumbă instanţei, ci vizează o facultate a instanţei în a dispune publicarea hotărârii într-un ziar local, însă numai după rămânerea sa definitivă.
Înalta Curte apreciază că nu se justifică restituirea cauzei la parchet şi nu pot fi primite nici criticile formulate de recurentul inculpat prin apărător ales, vizând nulitatea urmării penale, susţinând că dosarul ar fi fost instrumentat de procurori militari în grad inferior celui pe care-l avea inculpatul la momentul săvârşirii faptei reţinută în sarcina sa şi că, în cauză, dosarul trebuia să fie instrumentat de D.N.A., Serviciul Teritorial Oradea, şi nu de Secţia Militară de Combatere a Infracţiunilor de Corupţie din cadrul DNA, iar ulterior competenţa soluţionării cauzei revenea instanţelor civile şi nu celor militare, întrucât Secţia Parchetelor Militare era competentă să instrumenteze dosarul în faza de urmărire penală, după cum şi procurorii de caz aveau competenţa specială recunoscută şi prin art. 13 alin. (3) din O.U.G. nr. 43/2002.
Astfel în alin. (1) al art. 13 din O.U.G. nr. 43/2002 se stipulează că procurorii specializaţi din cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie efectuează în mod obligatoriu urmărirea penală în cazul infracţiunilor prevăzute în Legea nr. 78/2000, iar la alin. (2) lit. b) este prevăzută explicit competenţa specială, după calitatea persoanei a Parchetului Naţional Anticorupţie privind infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000 săvârşite de către deputaţi, senatori, membrii Guvernului, (...), magistraţi, ofiţeri superiori, generali, (...).
De asemenea, se mai constată, contrar susţinerilor recurentului inculpat, că acestuia nu i-a fost încălcat dreptul la apărare în niciuna din fazele procesuale ale cauzei, cu atât mai puţin în faza de urmărire penală, nefiind deci încălcate dispoziţiile art. 172 alin. (1) teza I C. proc. pen., întrucât acestuia i s-a desemnat încă de la data de 26 octombrie 2006 un apărător din oficiu în persoana d-lui avocat C.O. (împuternicire avocaţială fila 77 du.p.), cu care a fost de acord, încă de la începutul urmăririi penale, iar, ulterior, de la momentul reţinerii sale, 27 octombrie 2006, şi după punerea în mişcare a acţiunii penale, inculpatul a fost asistat de apărător ales, avocat P.I. (conform procesului verbal încheiat la data de 27 octombrie 2007 fila 86 d.u.p., împuternicirea avocaţială de la fila 99 d.u.p. purtând aceeaşi dată), avocat care a propus probe, în prezenţa căruia s-a procedat la confruntarea unor martori şi care, la momentul prezentării materialului, nu a formulat niciun fel de cereri sau obiecţiuni.
Referitor la criticile recurentului inculpat vizând greşita încadrare juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului, Înalta Curte constată că acestea sunt fondate pentru cele anterior relevate, întrucât ambele instanţe au procedat greşit, reţinând infracţiunea de luare de mită în formă continuată, în loc de infracţiunea de trafic de influenţă în formă continuată, ignorând faptul că inculpatul, în discuţiile avute în repetate rânduri cu denunţătorul în perioada septembrie-octombrie 2006, de fiecare dată, a vehiculat sume diferite de bani, promiţându-i denunţătorului că, prin influenţa pe care o avea asupra unui ofiţer superior în cadrul I.S.U. Satu-Mare, S.G., îl va ajuta să obţină un rezultat favorabil la concurs pentru ocuparea unui post de subofiţer.
În speţă, faţă de împrejurările concrete de comitere a faptei precum şi faţă de urmările produse, Înalta Curte apreciază că fapta inculpatului prezintă grad ridicat de pericol social, afectând nivelul de încredere al societăţii în reprezentanţii organelor statului chemate tocmai să vegheze la respectarea prevederilor legale în vigoare, inculpatul C.F.A. (ofiţer superior cu grad de locotenent colonel) având calitatea şef al Serviciului de Resurse Umane din cadrul I.S.U. - Satu-Mare, fiind numit secretar al Comisiei de concurs pentru ocuparea posturilor vacante de subofiţeri, şi desfăşurând activităţi specifice în Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare, conform atribuţiilor de serviciu stabilite în fişa postului.
În acelaşi timp însă, urmează a se reţine în favoarea inculpatului M.G. drept circumstanţe judiciare atenuante: conduita bună a acestuia anterior săvârşirii faptei şi lipsa antecedentelor penale, situaţie în care se constată că aplicarea unei pedepse în regim de privare de libertate, în cuantum de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6, din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale), este astfel, aptă să atingă scopul preventiv şi educativ al acesteia.
De asemenea, nici solicitarea de modificare a modalităţii de executare a pedepsei stabilită inculpatului, în sensul înlocuirii dispoziţiilor art. 86¹ C. pen., aplicate de prima instanţă, cu cele ale dispoziţiilor art. 81 C. pen., nu poate fi reţinută, acest motiv de recurs formulat de inculpat urmând a fi respins de asemenea, ca nefondat, dat fiind cele anterior relevate.
Faţă de considerentele mai sus enunţate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a constata că recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpatul C.F.A. împotriva deciziei penale nr. 11 din 22 octombrie 2008 a Curţii Militare de Apel sunt întemeiate numai în ceea ce priveşte încadrarea juridică dată faptei săvârşită de inculpatul C.F.A. şi, potrivit dispoziţiilor art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen., le va admite ca atare, va casa decizia penală sus-menţionată şi, în parte, sentinţa penală nr. 14 din 27 februarie 2008 pronunţată de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, urmând ca, în rejudecare, în baza art. 334 C. proc. pen., să schimbe încadrarea juridică dată faptei săvârşită de inculpat din infracţiunea de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea de trafic de influenţă în formă continuată, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi, în baza acestor texte de lege va condamna pe inculpatul C.F.A. la o pedeapsă de 3 ani închisoare.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate şi se va proceda conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, şi de inculpatul C.F.A. împotriva deciziei penale nr. 11 din 22 octombrie 2008 a Curţii Militare de Apel.
Casează decizia penală sus-menţionată şi, în parte, sentinţa penală nr. 14 din 27 februarie 2008 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti numai în ceea ce priveşte încadrarea juridică dată faptei săvârşită de inculpatul C.F.A. şi individualizarea judiciară a pedepsei şi, în rejudecare:
În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică dată faptei săvârşită de inculpat din infracţiunea de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea de trafic de influenţă în formă continuată, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi în baza acestor texte de lege condamnă pe inculpatul C.F.A. la o pedeapsă de 3 ani închisoare.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.
Suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat până la prezentarea apărătorului ales, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 aprilie 2009.

Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 13 noiembrie 2006
comunicate de presă din 27 octombrie 2006