DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 România - Direcția Națională Anticorupție - Comunicat de presă 4 august 2008
Nr. 205/VIII/3

COMUNICAT


Biroul de Informare și Relații Publice a întocmit o sinteză a cauzelor finalizate de procurorii anticorupție în luna iulie, altele decât cele deja mediatizate prin intermediul comunicatelor de presă:


1. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus trimiterea în judecată a inculpatului PANDURU MARIUS ALIN, ofițer de poliție judiciară cu gradul de subcomisar la IPJ Timiș – Serviciul de Investigare a Fraudelor, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de luare de mită în formă calificată și continuată și trafic de influență în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada 07 iulie 2004 – 24 iunie 2005, în calitate de ofițer de poliție judiciară cu gradul profesional de subcomisar la Inspectoratul de Poliție al Județului Timiș, inculpatul Panduru Marius Alin a pretins și primit de la un denunțător servicii necuvenite, drept mită, pentru a-l favoriza într-un dosar în care denunțătorul era cercetat ca învinuit. Serviciile necuvenite au constat în cumpărarea de mărfuri, de către firmele denunțătorului, de la societatea comercială Tarakan Group SRL (aparținând familiei ofițerului de poliție), în condiții avantajoase pentru societatea vânzătoare. De asemenea, denunțătorul a acceptat să participe cu firmele sale, în mod fictiv (ca „mână moartă”) la o licitație, în scopul de a ajuta societatea comercială menționată să câștige un spațiu comercial la un preț mai mic.
Ulterior, în perioada 24 iunie 2005 – 31 decembrie 2007, inculpatul Panduru Marius Alin a pretins și primit foloase materiale necuvenite de la același denunțător, constând în două televizoare tip plasmă în valoare totală de aproximativ 5.000 euro, două memorii electronice pentru calculator, în valoare de 322, 44 lei (RON), aparatură pentru bucătărie și mobilier în valoare totală de 2.500 euro, lăsând să se înțeleagă faptul că are influență asupra unor procurori, ofițeri de poliție și judecători, pentru a-i determina să îl favorizeze pe denunțător, în dosarul în care era cercetat pentru infracțiuni economice.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Timișoara.



2. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Galați au dispus trimiterea în judecată a inculpaților:

TUDOSĂ VIOREL LIVIU, administrator la SC. AUTOSTOP SRL Galați, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată;
TUDOSĂ ȘTEFANIA, administrator la SC. AUTOSTOP SRL Galați, în sarcina căreia s-a reținut infracțiunea de înșelăciune.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada aprilie 2003 – septembrie 2005, inculpatul Tudosă Viorel Liviu,în calitate de asociat și administrator al SC.AUTOSTOP SRL Galați,în vederea prezentării unei situații economico-financiare mai bune decât cea reală a firmei sale, a indus în eroare B.C.R Sucursala Traian Galați și a falsificat unele documente contabile (balanțe de verificare), pe care inculpata Tudosă Ștefania le-a depus la dosarele de credite întocmite la această bancă pentru obținerea a două linii de credit bancar.
În această modalitate, firma celor doi inculpați a obținut un credit în valoare de 1.200.000 de euro.
Pe parcursul urmăririi penale, banca nu s-a constituit parte civilă, rezervându-și acest drept pentru faza de judecată, în fața instanței.

Dosarul se va înainta spre judecare Tribunalului Galați.



3. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial București au dispus trimiterea în judecată a inculpatului B. V. V., ofițer de poliție în cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de luare de mită și folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

La data 25 ianuarie 2007, inculpatul B. V. V., în calitate de ofițer de poliție în cadrul Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția de Investigații Criminale, Serviciul Urmăriri, cu gradul profesional de subinspector, a acceptat de la un denunțător promisiunea remiterii sumei de 500 RON, pentru ca în schimb să-i furnizeze acestuia date cu caracter personal și nepublice, la care avea acces în virtutea atribuțiilor de serviciu. Deși, în conformitate cu prevederile Legii 677/21.11.2001, avea obligația să prelucreze aceste date cu bună-credință și exclusiv în scop profesional,inculpatul a pus la dispoziția denunțătorului date din evidențele informatizate ale M.I.R.A.
La data de 29 ianuarie 2007, în același scop, inculpatul a pretins de la denunțător suma de 500 EURO, pentru a-i furniza date cu caracter nepublic.

Dosarul a fost înaintat spre judecare Tribunalului București.



4. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată a inculpatului DIOȘTEANU IOAN, comisar șef în cadrul Inspectoratului de Poliție al județului Olt, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de trafic de influență.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada aprilie – iulie 2005, inculpatul Dioșteanu Ioan, comisar șef în cadrul I.P.J. Olt, a pretins și primit de la un denunțător sumele de 750 EURO, 550 lei și produse alimentare în valoare de 375 lei, pentru a interveni pe lângă colegii săi din cadrul Serviciului Cercetări Penale al I.P.J. Olt, în scopul soluționării favorabile a unui dosar penal. În acest dosar, denunțătorul era cercetat de către ofițeri din cadrul Serviciului Cercetări Penale pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală.

Dosarul a fost înaintat spre judecare Curții de Apel Craiova.



5. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată a inculpatei COJOCARU GAROFIȚA, în stare de arest preventiv, în sarcina căreia s-au reținut infracțiunile de înșelăciune și fals privind identitatea.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În cursul lunii inie 2008, inculpata Cojocaru Garofița, prin utilizarea unei cărți de identitate falsificate, s-a prezentat cu numele unei alte persoane (titulara unui cont bancar deschis la sucursala unei bănci comerciale din București) și a solicitat reprezentanților a patru sucursale din București și Constanța ale aceleiași bănci retragerea în numerar a sumei totale de 1.132.000 euro.
Cu ocazia efectuării de cercetări de către organele de poliție legate de depistarea persoanei care a păgubit banca respectiv, inculpata Cojocaru Garofița s-a prezentat polițiștilor sub aceeași identitate falsă și utilizând același act de identitate falsificat.
Întrucât suma de 1.120.000 euro retrasă de la Sucursala Constanța a fost restituită, banca s-a constituit parte civilă cu suma de 12.118,58 euro.
La data de 10 iunie 2008, inculpata a fost reținută de procurorii anticorupție pe termen de 24 de ore iar la data de 11 iunie 2008, Tribunalul Constanța a dispus arestarea preventivă a acesteia pe o perioadă de 29 de zile.

Dosarul a fost înaintat spre judecare Tribunalului Constanța.



6. Procurorii din cadrul Direcției naționale Anticorupție au dispus trimiterea în judecată a inculpaților:

POPESCU ION, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de trafic de influență și
NEMETH JOZSEF, în sarcina căruia s-a reținut complicitate la trafic de influență.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În cursul lunii februarie 2008, inculpatul Popescu Ion, în mod direct cât și prin intermediul inculpatului Nemeth Jozsef, a pretins de la un denunțător suma de 15.000 euro, pentru a interveni la medicul șef al Institutului Național de Medicină Legală București. În condițiile în care denunțătorul era arestat preventiv, inculpatul Popescu Ion i-a promis denunțătorului că va folosi influența pe care ar avea-o pentru ca medicul respectiv să întocmească un raport de expertiză medico legală favorabil, în baza căruia să se dispună revocarea măsurii arestării preventive.

Dosarul a fost înaintat spre judecare Tribunalului București.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Alte legături de la această informație

comunicate-hotărâri de condamnare din 22 ianuarie 2010
comunicate-hotărâri de condamnare din 15 februarie 2011
comunicate-hotărâri de condamnare din 03 aprilie 2013