DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

Promovarea protecției intereselor financiare ale UE prin susținerea acțiunilor Statelor Membre și ale instituțiilor europene în tranziția către Parchetul European



Conferința Europeană

Impactul Regulamentului UE privind instituirea Parchetului European, la nivelul autorităților naționale ale Statelor Membre UE participante

13-14 decembrie 2018

București




Direcția Națională Anticorupție, cu sprijinul Asociației Române de Cercetare a Dreptului Penal European, a implementat proiectul "Promovarea protecției intereselor financiare ale UE prin susținerea acțiunilor Statelor Membre și ale instituțiilor europene în tranziția către Parchetul European".
Proiectul a fost co-finanțat de Comisia Europeană prin Programul HERCULE III și și-a propus să abordeze o temă importantă a agendei europene din ultimii ani, și anume aplicarea Regulamentului privind înființarea Parchetului European și operaționalizarea acestei noi instituții.

În cadrul acestuia, în zilele de 13-14 decembrie 2018, la Hotelul Intercontinental din București, a fost organizată conferința europeană Impactul Regulamentului UE privind instituirea Parchetului European (EPPO) la nivelul autorităților naționale ale Statelor Membre UE participante, la care, pe lângă cei 40 de participanți din România, au fost prezenți aproximativ 40 de participanți din majoritatea statelor membre UE.

Evenimentul a reunit reprezentanți ai instituțiilor europene, ai parchetelor naționale, judecători și cadre universitare, membri ai Asociațiilor pentru Dreptul Penal European și protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene din statele membre ale UE, în vederea împărtășirii experiențelor, provocărilor, ideilor și soluțiilor naționale și europene, necesare pregătirii instituțiilor europene dar și a sistemelor naționale cu ocazia înființării EPPO.

Prima zi a conferinței a fost dedicată activităților în plen, ocazie cu care partea română a prezentat concluziile Studiului cu privire la analiza Regulamentului (UE) 2017/1939 în perspectiva operaționalizării în România a Parchetului European realizat ca urmare a discuțiilor purtate pe parcursul întâlnirilor grupului de lucru ce și-a desfășurat activitatea în cursul anului 2018. Au fost, de asemenea, dezbătute provocările integrării Regulamentului EPPO (2017/1939) în alte sisteme judiciare naționale. Astfel, printre temele ce au fost abordate se numără provocările întâmpinate în punerea în aplicare a Directivei 2017/1371 privind protecția intereselor financiare ale UE, cooperarea autorităților naționale cu EPPO și obligativitatea acestora de a notifica EPPO, admisibilitatea și libera circulație a probelor în investigarea și judecarea cauzelor EPPO, precum și elemente de cooperare internațională cu state terțe.

Cea de-a doua zi a conferinței a avut un caracter preponderent practic, participanților fiindu-le oferită ocazia să identifice soluțiile oferite de Regulamentul EPPO și să imagineze punerea lor în practică în sistemul de drept din care provin, cu ocazia soluționării unei caz ipotetic de fraudă a fondurilor europene.