DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 1000 din 02.07.2018, Curtea de Apel Craiova a hotărât condamnarea inculpatului FILIPESCU DĂNUȚ, la o pedeapsă de 2 ani și 4 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunilor de mărturie mincinoasă în formă continuată și favorizarea făptuitorului.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul Filipescu Dănuț va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 zile, în cadrul Primăriei Novaci, jud. Gorj sau în cadrul Școlii gimnaziale din Novaci, jud. Gorj.
Obligă inculpatul la plata sumei de 5.700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

DEFINITIVĂ

Inculpatul a fost trimis în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova la data de 10 mai 2016, vezi comunicat nr. 628/VIII/3 din data de 10 mai 2016.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 10 mai 2016