DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 18 mai 2018
Nr. 440/VIII/3

COMUNICAT


Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Galați au dispus trimiterea în judecată,
în stare de arest la domiciliu, a inculpaților:
CIUBREI LUIGI MARIUS, la data faptelor director al Companiei Naționale Administrația Porturilor Dunării Maritime (C.N.A.P.D.M.) SA, sub aspectul săvârșirii a patru infracțiuni de luare de mită,

TARĂU CONSTANTIN, la data faptelor marinar în cadrul C.N.A.P.D.M., sub aspectul săvârșirii a patru infracțiuni de complicitate la luare de mită,

și în stare de libertate a inculpaților:

SĂRLUCEANU DANIELA MARIANA și fiul acesteia, SĂRLUCEANU MĂDĂLIN MIHAI, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada iunie 2017 – 17 aprilie 2018, inculpatul Ciubrei Luigi Marius, în calitatea menționată mai sus, prin intermediul inculpatului Tarău Constantin, a pretins și primit de la cinci persoane (printre care și inculpații Sărluceanu Daniela Mariana și Sărluceanu Mădălin Mihai) suma totală de 2.700 euro, în scopul angajării unora dintre aceste persoane la compania pe care o conducea pe posturile de „marinar” și „mecanic”. De la inculpații Sărluceanu Daniela Mariana și Sărluceanu Mădălin Mihai, directorul C.N.A.P.D.M. SA a primit suma de 1.000 euro, pentru a-l angaja pe acesta din urmă pe postul de „marinar”.
În realitate, sumele de bani, plătite efectiv de persoanele interesate, au fost mult mai mari, inculpatul Tarău Constantin și alte persoane oprindu-și un „comision” cuprins între 100 și 600 de euro. În această manieră, inculpatul Tarău Constantin și-a însușit suma totală de 1.500 euro.
Ultima „plată”, în valoare de 500 euro, s-a realizat în aceeași manieră la data de 17 aprilie 2018, când s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante față de inculpatul Ciubrei Luigi Marius.

În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unor sume de bani ridicate de la inculpatul Ciubrei Luigi Marius.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Galați cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

În cauză procurorii anticorupție au beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție și din cadrul Direcției de Operațiuni Speciale.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Actualizare: 03.10.2018
În aceeași cauză, în data de 23 mai 2018, procurorii anticorupție au încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu inculpatul Radu Alexandru pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.
În prezența apărătorului ales, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv 1 an și 4 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o perioadă de 2 ani și interzicerea pe o perioadă de 2 ani a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

Actualizare: 16.10.2018
În aceeași cauză, procurorii anticorupție au încheiat câte un acord de recunoaștere a vinovăției și cu inculpații:
Profir Vasile pentru săvârșirea a două infracțiuni de complicitate la luare de mită,
Împușcatu Viorel pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită.
În prezența apărătorilor aleși, inculpații au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv:
- Profir Vasile - 2 ani și 8 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o perioadă de 3 ani și interzicerea pe o perioadă de 2 ani, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia/meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea,
- Împușcatu Viorel - 2 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o perioadă de 3 ani și interzicerea pe o perioadă de 2 ani, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorități de stat.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Alte legături de la această informație

comunicate-hotărâri de condamnare din 11 septembrie 2018
comunicate-hotărâri de condamnare din 25 septembrie 2018