DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 61/2018 din 15.03.2018, Înalta Curtea de Casație și Justiție a hotărât următoarele:
Condamnă pe inculpatul VOICU VASILE, la data faptelor ofițer de poliție judiciară, șeful Secției 2 de Poliție Rurală Miercurea Ciuc, județul Harghita, la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 7 ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de: trafic de influență și efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, ambele în formă continuată.
Condamnă pe inculpatul DARVAS GABOR la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei principale pe durata unui termen de încercare de 4 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență în formă continuată.
Obligă pe inculpații Voicu Vasile și Darvas Gabor să achite statului cu titlu de cheltuieli judiciare, sumele de 16.600 lei respectiv de 3.600 lei.
Dispune confiscarea de la inculpatul Voicu Vasile a sumei de 342 lei, reprezentând contravaloarea bunurilor obținute prin săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată.

DEFINITIVĂ

Inculpații a fost trimisă în judecată de către Direcția Națională Anticorupție la data de 29 aprilie 2013, vezi comunicat 385/VIII/3 din 29 aprilie 2013.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 29 aprilie 2013