DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 652/A din 03.05.2017, Curtea de Apel București a hotărât următoarele:

Condamnă pe inculpatul MOROF CRISTI IULIAN, administrator al unei societăți comerciale, la data faptei, la o pedeapsă de un an și 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 6 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

Condamnă pe inculpații MOROF DANIELA, BUCUR ANA – LARISA și STOLERU SORIN – MARIUS, la câte o pedeapsă de un an închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativă la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

În cazul celor patru inculpați, instanța a ținut cont la stabilirea pedepsei, de prevederile articolului privind acordul de recunoaștere a vinovăției, potrivit căruia, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a corupției la data de 06 aprilie 2016, vezi comunicat 628/VIII/3 din 10 mai 2016.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 10 mai 2016