DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 460 din 22.11.2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât următoarele:

1. Condamnă pe inculpatul ANCULIA ROMICĂ PAVEL, director al Agenției de Plăți și Intervenții pentru Agricultură (A.P.I.A.) Caraș – Severin, la data faptelor, la o pedeapsă de 6 ani închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 3 ani de la executarea pedepsei închisorii, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și trafic de influență.

2. Condamnă pe inculpatul BULBOACĂ EMIL, administrator al S.C. Consiron S.R.L., la data faptelor, la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani și interzicerea, pe o perioadă de 3 ani de la executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită și cumpărare de influență.

Obligă pe fiecare inculpat să plătească statului câte 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Obligă inculpatul Bulboacă Emil la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara la data de 22 septembrie 2015, vezi comunicat 1552/VIII/3 din 06 octombrie 2015.


BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 06 octombrie 2015