DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 367 din 22.03.2016, Curtea de Apel Ploiești a hotărât următoarele:

Condamnă pe inculpata ȘERB MIRELA, la o pedeapsă de 5 ani și o lună închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 3 ani de la executarea pedepsei închisorii, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, complicitate la înșelăciune, ambele în formă continuată și fals în înscrisuri sub semnătură privată (3 infracțiuni).

Condamnă pe inculpatul RADU MARIAN, administrator al unei societăți comerciale, la data faptelor, la o pedeapsă de 4 ani și 4 luni închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 4 ani de la executarea pedepsei închisorii, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene și complicitate la înșelăciune, ambele în formă continuată.

Condamnă pe inculpatul RADU OVIDIU – IONUȚ, administrator și asociat al S.C. ALMAGRO S.R.L. Târgoviște, la data faptelor, la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunilor de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene și înșelăciune, ambele în formă continuată.

Condamnă pe inculpații SAUER SILVIU și STOICA NICOLAE, administratori ai unor societăți comerciale, la data faptelor, la câte o pedeapsă de 2 ani și 4 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și 6 luni și interzicerea, pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene și complicitate la înșelăciune.

Condamnă pe inculpata S.C. ALMAGRO S.R.L. Târgoviște, la pedeapsa principală de 155.000 lei amendă penală și pedepsele complementare constând în închiderea punctului de lucru situat în comuna Lucieni, județul Dâmbovița și în interzicerea de a participa la proceduri de achiziții publice pe o durată de 1 an, precum și în publicarea, în extras, a hotărârii de condamnare, în presa centrală, un număr de 5 apariții, pe parcursul unei luni de zile, pentru săvârșirea a infracțiunilor de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene și înșelăciune, ambele în formă continuată.

În cazul inculpatei Șerb Mirela, instanța a ținut cont la stabilirea pedepsei, de prevederile articolului privind acordul de recunoaștere a vinovăției, potrivit căruia, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul Radu Ovidiu –Ionuț, va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare, în condițiile stabilite de Serviciul de Probațiune Dâmbovița și în locul stabilit de aceasta, dintre două instituții indicate de autoritățile publice locale în acest scop.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpații Sauer Silviu și Stoica Nicolae, vor presta fiecare, câte o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, în condițiile stabilite de Serviciul de Probațiune Prahova și în locul stabilit de aceasta, dintre două instituții indicate de autoritățile publice locale în acest scop.
Obligă, în solidar, pe inculpații Radu Ovidiu-Ionuț, S.C. Almagro S.R.L., Radu Marian și Șerb Mirela la plata către partea civilă, Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, a sumei de 1.940.421,84 lei, la care se adaugă dobânzi și penalități calculate până la data plății efective, iar pe inculpații Sauer Silviu și Stoica Nicolae la plata, în solidar, alături de ceilalți inculpați, însă numai în limita sumelor de 1.570.693 lei și de 157.069,30 lei, sume la care se adaugă dobânzi și penalități calculate până la data plății efective.
Dispune desființarea înscrisurilor întocmite în fals.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești la data de 13 decembrie 2012, vezi comunicat 7/VIII/3 din 07 ianuarie 2013.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 07 ianuarie 2013