DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 40 din 22.02.2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât condamnarea inculpatului BALABAN GRĂJDAN CONSTANTIN ADRIAN, inspector general al Inspectoratului de Stat în Construcții (I.S.C.), la data faptei, la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 6 ani și interzicerea, pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea infractorului.

DEFINITIVĂ

Inculpatul a fost trimis în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție la data de 18 iulie 2013, vezi comunicat 689/VIII/3 din 19 iulie 2013.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 19 iulie 2013